vineri, 14 august 2026

15 august – Ziua Marinei Române

În fiecare an, la 15 august, Ziua Marinei Române este marcată prin ceremonii militare, exerciții navale, parade, spectacole și activități dedicate publicului. Cele mai ample manifestări au loc la Constanța, unde navele și aeronavele participante oferă un spectacol impresionant pe mare și în aer, urmărit de mii de localnici și turiști.

 Programul din acest an se desfășoară în șase orașe din țară și cuprinde exerciții demonstrative, ceremonii solemne și momente inspirate din tradițiile marinărești. Evenimente organizate de Ziua Marinei Române în 2026 Constanța Constanța va găzdui principalele manifestări dedicate Zilei Marinei Române din acest an. Programul  va începe la ora 10:00, pe faleză și în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei, unde peste 3.500 de militari români și străini vor lua parte la ceremonia militară și la exercițiul naval întrunit și interinstituțional „Forțele Navale Române 26.10”. La secvențele de instruire desfășurate pe mare și în zona costieră vor fi implicate peste 50 de nave și ambarcațiuni, 15 aeronave militare și civile, două transportoare amfibii blindate și cinci piese de artilerie.

Publicul va putea urmări tradiționala sosire a Zeului Neptun, jocuri marinărești, precum și demonstrații de luptă anti-mină, respingere a unui atac aerian, căutare și atac asupra unui submarin, contracarare a unui desant maritim, combatere a migrației ilegale și salvare pe mare. La ediția din 2026 vor participa în premieră corveta 261 „Contraamiral August Roman” și vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, nave intrate recent în serviciul Forțelor Navale Române. Corveta va executa, totodată, salutul care va marca deschiderea exercițiului.

Manifestările vor continua seara, începând cu ora 20:00, cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, urmat de tradiționala retragere cu torțe a marinarilor militari. Deplasarea se va face pe traseul Cazino - Piața Ovidiu - faleza din fața Comandamentului Flotei. Între orele 21:30 și 22:00, pe digul de nord al Portului Tomis va avea loc un spectacol de lasere și lumini, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Momentul va încheia seria evenimentelor programate în oraș cu prilejul Zilei Marinei Române.

MAI, alături de partenerii săi vor participa la manifestările dedicate Zilei Marinei Române, alături de navele Forțelor Navale Române. Pentru MAI, participarea la acest moment are și o dimensiune profesională: aceea de a arăta rolul pe care structurile ministerului îl au în domeniul maritim, în exercitarea propriilor competențe și în cooperare cu autoritățile care au responsabilități specifice. Poliția de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, desfășoară misiuni de supraveghere și control al frontierei maritime și contribuie la securitatea frontierei externe a Uniunii Europene. În situațiile în care este necesară intervenția mai multor autorități, structurile MAI pot acționa, în limitele competențelor legale, în sprijinul instituțiilor responsabile, în baza mecanismelor de cooperare existente.(Sursa: Ministerul Afacerilor Externe)

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită și în București,  În București, Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați, orașe cu o importantă tradiție maritimă sau fluvială. Ceremonii militare și religioase, exerciții demonstrative, concerte și parade ale navelor vor fi organizate în fiecare localitate.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu