Ovidiu Vasile, exemplu-viu de poezie civică-moral-religioasă

Cu ocazia Taberei culturale „Sublim” de la Chișinău am primit, cu dedicație, volumul de versuri „Lacrimi Pătrate...de pandemie, actualitate și război” a poetului clujean Ovidiu Vasile, editura „Napoca Star”. Volumul impresionează  prin autenticitate, curajul de-a aborda teme incomode, actuale, într-un stil original, personal, care îmbină lirismul cu sarcasmul și pamfletul. Din punctul meu de vedere, interesul este pus în slujba unei reflecții asupra situației actuale ale României și lumii în general și se realizează prin îmbinarea dintre referințele la evenimente istorice recente (războiul de le granițele țării) și un imaginar simbolic centrat pe opoziții precum: lumină-întuneric, adevăr-minciună, libertate-constrângeri, credință-secularizare.

Încă din titlu, metafora „lacrimilor pătrate” sugerează o durere ieșită din comun, din firescul cotidian, o suferință ridigizată de lumea actuală în care trăim, în care emoțiile autentice sunt constrânse de mecanisme sociale, ideologice și tehnologice. Poetul Ovidiu Vasile transformă poezia într-un instrument de protest și de reflecție în același timp, printr-o exprimare directă, aforistică, ironică sau chiar sarcastică.

Poeziile din prezentul volum sunt construite în jurul unor teme de mare actualitate. Pandemia este văzută nu doar ca o criză sanitară, ci și ca un moment al izolării și al redefinirii relațiilor umane. Realitatea pe care o trăim cu toții este analizată critic, prin referiri la manipulare, mass-media, degradarea valorilor naționale și pierderea reperelor morale. În versurile poetului clujean, războiul apare ca simbol al violenței care amenință nu doar granițele unor state, ci și echilibrul interior al omului contemporan.

Multe dintre titlurile incluse în volum, precum: „Lacrimi pătrate”, „Război și pace”, „Concluzie suicidă”, „Adevăr cu părul smuls” ori „Dreptatea potcoavelor” funcționează ca adevărate nuclee simbolice, invitând cititorul la interpretare personală și dialog interior. Unele poezii au accente pamfletare ce amintesc de Adrian Păunescu sau Răzvan Ducan, altele se apropie de meditația filosofică sau de poezia de atitudine gen Mircea Dinescu. De remarcat faptul că Ovidiu Vasile nu oferă soluții definitive, ci provoacă cititorul să-și pună întrebări despre libertate, adevăr, responsabilitate și condiția umană într-o lume tot mai nesigură, aflată într-o continuă schimbare. Și nu în bine!

În poezia „Război și pace” autorul condamnă spectacolul mediatic al războiului. Filmele, jocurile și imaginile televizate produc o falsă familiaritate cu războiul, în timp ce realitatea lui rămâne moarte și multă suferință. Tonul este polemic, iar adresarea directă („voi”) transformă poezia într-o acuzație colectivă: „voi ce vă pierdeți vremea la știri părtinitoare/ sorbind din berea rece, ca moartea din noroi,/ în pace nu-i spectacol, nici nu-i scofală mare,/ nici nu produce drame, distrugeri sau eroi,/ e crunt de monotonă și chiar plictisitoare.”

În poezia „despre baloane” limbajul este colocvial, presărat cu ironie fină iar „baloanele” devin metafora diversiunilor care distrag atenția de la adevăratele tragedii: „...a venit din nou războiul/ și povestea se lungește,/ dar în top e tărăboiul/ cu baloanele lu^ pește.”

În poemul „Ploaia de stele” tema centrală este ignoranța și incapacitatea de a înțelege realitatea dincolo de aparențe. Ovidiu Vasile opune frumusețea naturii și adevărul instinctiv artificialității sociale și propune o formă de salvare prin apropierea de adevăr și firesc: „după orice ploaie de stele/ melcii ies la plimbare în viteza a cincea/ în goana lor după absolut// (...) restul acceptă strivirea ca pe o izbăvire/ în numele întregii specii/ târâtoare către un absolut relativ/ convertit genetic în...cale, adevăr și viață”.

În „Scrisoare fiilor ploii” (ce amintește de „Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu, prin structura epistolară) se împletesc referințele sociale, istorice și politice într-un discurs manifest despre identitate și degradarea valorilor. Alternanța dintre registrul grav și ironie produce un efect de originalitate și implicare civică: „Ca român sărman cu duhul mi-am șoptit atunci în sine:/ - Ce ne facem noi țiganii astăzi, dacă rușii vine?/ Apăra-ne-om sărăcia și nevoile și neamul,/ Doar atât, că ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,/ Nu mai aparține nouă ci boierilor, știm bine,/ Supermarket-uri și fabrici și ogoare și uzine”.

„Pozițiile caprelor” este o satiră a mediului literar și cultural actual. Poetul Ovidiu Vasile denunță conformismul, impostura și mecanismele validării artificiale a unor indivizi în lumea literelor și transformă poemul într-o critică acidă la adresa instituțiilor literare care se ocupă de acest fenomen: „...Se naște azi poemul deșănțat,/ Iar mediul academic alterat/ Îngăduie cuvântul din taverne,/ A fi urcat în rang și promovat./ Din vag-sofisticate baliverne/ La ditamai poemul consacrat.//(...)/Atât cât mă mai ține tastatura,/ Pe limbă-i, orice păsărică moare/ Și chiar dacă s-a îmbolnăvit literatura,/ Știm că prostia e molipsitoare,/ Dar orice impostură-i trecătoare,/ Că-n veșnicie...nu ține figura”.

„Epistola întâia către europeni” este un pamflet politic scris în genul marelui Eminescu și face radiografia unei Românii membră UE și NATO, dar care are, prin conducătorii ei, o poziție ghiocel: „Ursul mormăind tresare plictisit și enervat,/ Când aude, se crizează și exclamă indignat:/ - Ce vreți mă?// Noi, bună pace, însă de vreo cinșpe ani,/ Unchiul Sam ne antrenează pentru circul fără bani./ V-am mai zis când cu Maidanul să ședeți pe cur molcom/ Ori voiți să-mi ies din pepeni și să fac moarte de om?”.

„Zodia plevei” este un poem despre degradarea elitelor. „Pleava” pentru poet simbolizează mediocritatea ridicată la rang de normalitate, ba chiar plus-valoare. Mesajul este unul pesimist deoarece societatea actuală promovează prea mult impostua: „Se vântură de spasme epave excitate/ În minți afumate cu toane de import/ Și gâfâind mimează amor și voluptate/ Cu sine și cu alte organe de resort.// Apoi se spurcă aprig mulțimea ignorantă/ Că nu se mai ridică pe culmi de absolut,/ Că-i surdo-mută parcă, absentă și distantă/ de-o artă și-o cultură de nerecunoscut”.

Este probabil cea mai filozofică poezie a întregului volum având o construcție aproape catehetică, Ovidiu Vasile abordează creația, antropologia creștină, sensul existenței umane și trecerea timpului, raportul om-Dumnezeu: „a fost lăsat pe lume să trăiască/ Pe cea de-a treia piatră de la soare,/ ca suflet și ființă omenească,/ Ce-n naște-n legea firii și-apoi moare./ Să prețuiască viața-n libertate/ În toată forma cum a fost creată/ Mult mai presus de-a sa capacitate/ De-a înțelege rostul ei vreodată.// S-o ducă mai departe-n veșnicie/ Ca specie numită omenire/ Și poate printre alte lumi să fie/ un spirit absolut prin mântuire”.

Ironia este la ea acasă în poezia „Una de pace...bună” în care autorul ironizează discursurile actuale ale mai marilor lumii pentru pace. Tensiunea dintre ideal și realitate este nucleul întregului poem: „În lupta asta dusă pentru pace,/ Chem toți bețivii azi să se implice,/ De votcă prin protest a se dezice/ Și-n whisky sau coniac să se împace.// Chem să se desființeze limba rusă/ Și-n timp ce simțul rațiunii doarme,/ Iar știrilor istoria-i supusă,/ Prin soli de pace să trimiteți arme.// Și-n încheiere-aș mai avea de spus/ Ca o măsură spre a fi luată,/ Propun ca toți pe care-i cheamă Rus/ ...să li se schimbe numele pe dată”.

În „Jocul de-a Lumina” poetul critică religia formală, comercializarea ei și utilizează ca mijloc artistic antiteza dintre adevărul biblic și falsa spiritualitate: „Creștinii astăzi parcă voiesc descreștinizarea,/ Hipnotizați de chipuri cu mincinos descânt,/ Uitând de fapt că-n peșteri născută e rugarea/ La Dumnezeu din Ceruri și nu de pe pământ.// Cântările și Crezul ajuns-au de vânzare/ Din simplă rugăciune teologii savante,/ Facil încrâncenate în dogme arbitrare/ De idoli fără haruri cu funcții importante”.

În poemul „Vaccinul cultural” poetul Ovidiu Vasile abordează raportul dintre cultură, conformism și gândirea critică, utilizând experiența pandemiei ca punct de plecare simbolic iar vaccinul devine metafora uniformizării intelectuale: „Rămân închise școala și opera de scenă,/ Dar se deschid localuri de jocuri de noroc,/ Să fie națiunea în toate omogenă,/ Iar oaia să se piardă cu turma la un loc”.

O poezie care mi-a atras atenția de latura naționalist-patriotică a poetului clujean este „Ziua țării” scrisă la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, în care autorul oscilează între dezamăgire, speranță și optimismul care se întrevede la finalul poeziei: „Astfel...azi de ziua țării pentru a suta una oară/ Noi care-ți purtăm în suflet și în inimă potopul,/ Cu nădejdea într-un bine ce va fi-ntr-o joi la vară/ Printr-o lacrimă lentilă unde pică arde locul,/ Îți urăm mulți ani cu bine și mulți ani-lumină țară!”.

„Ars poetica” mi se pare a fi poezia „Testament” în care Ovidiu Vasile își exprimă dezamăgirea față de o societate dominată de bani și progres material, punând în contrast această lume cu poezia, natura și condiția umană, care păstrează adevărata valoare a existenței umane: „Vă las pe voi să risipiți cuvântul/ Vă las pe voi să-l irosiți în van,/Iar focul, piatra, apa și pământul,/ Să le închinați la Dumnezeul Ban.// Vă las pe voi să cuceriți planete,/ Vă las pe voi să vă urcați la cer,/ Eu ultimul voi aduna regrete/ Din sticlă, din betoane și din fier// Vă las în urmă numai poezia/ Dovada unor treceri printre lumi/ A trupurilor care îngrașă glia/ Cunoscători ai gloriei postumi// Vă las pe voi să judecați în lipsă/ Condiția de simplu pământean,/ Din fleacuri zilnic o apocalipsă/ Și-n orice om un simplu cetățean.”

Dacă ar fi să-l atenționez aș spune că uneori discursul liric devine explicit și apropiat de eseul polemic ori pamflet, ceea ce poate reduce polisemia și autonomia imaginii poetice, dar, per total, avem în față un volum „Lacrimi pătrate...de pandemie, actualitate și război” care reflectă fidel tensiunile prezentului tot mai încărcat de probleme majore (războaie, migrația, încălzirea globală și fenomene meteo, foametea, etc) și invită cititorul la introspecție și analiză individuală și colectivă.  Prin sinceritatea discursului, prin diversitatea temelor abordate, prin ușurința cu care poți reține versurile scrise atât de ritmat și melodios ( ce oricând pot fi puse pe note muzicale, gen muzica folk), poetul Ovidiu Vasile ne propune un nou volum provocator, actual, original, relevant pentru societatea în care trăim. Felicitări!

Gelu Dragoș, UZPR