ÎN CĂRȚILE ARTEI
Lucrări din patrimoniul
Muzeului de Artă Cluj-Napoca
30
septembrie-25 octombrie 2026
Vernisaj: miercuri, 30 septembrie, ora 18
Expoziția În cărțile artei (30
septembrie – 25 octombrie 2026) și-a propus să ducă mai departe și să
aprofundeze proiectul expozițional În cărțile picturii, inițiat la Muzeul de artă din Cluj-Napoca, în
anul 2025, ca parte a unui mai amplu demers de valorificare a acelui fond
patrimonial mai puţin cunoscut publicului amator de artă şi niciodată exploatat
în contextul unei expuneri muzeale orientate integral de interferența și
interdependența dintre două coduri fundamentale de lectură a sistemelor de
semne: codul iconic (lectura vizuală) și codul lingvistic (lectura textuală sau
scripturală).
Selecția
expozițională realizată anul trecut a fost extinsă cu această nouă ocazie,
pentru a deveni și mai cuprinzătoare, dar și mai edificatoare pentru aria tematică
abordată, așa încât În cărțile artei a ajuns nu numai să includă un număr mai mare de artiști, ci și să se
deschidă către alte genuri artistice, precum grafica, sculptura și obiectul, ceea
ce a conferit acestei noi expoziții o relevanță crescută, în ce privește
exploatarea potențialului patrimonial remarcabil al muzeului.
Prin originalitatea viziunii lor artistice,
lucrările din patrimoniul muzeal selectate în expoziție sunt emblematice pentru
dezvoltarea artei academice, moderne, avangardiste, târziu-moderniste și
contemporane, care s-a realizat și a definit evoluția artei românești începând de
la mijlocul secolului al XIX-lea și până în prezent. Din această perspectivă, subliniem
totodată că lucrările expuse reprezintă unele dintre cele mai valoroase exemple
de sincronizare a artelor plastice din România, cu cele mai relevante curente artistice
în plan european.
Făcând accesibilă publicului larg ceea
ce în muzeologia actuală se consideră că reprezintă „partea invizibilă” şi în
același timp indispensabilă pentru ceea ce înseamnă astăzi existența unui muzeu
„viu”, În cărțile artei este un
eveniment expoziţional cu caracter restitutiv, care readuce în atenție lucrări ale unor artiști consacrați, cum sunt
Constantin Lecca, Romul Ladea, Abodi Nagy Béla, Tóth Szűcs Ilona, Camil Ressu, Max
Hermann Maxy, Szolnay Sándor, Tasso Marchini, Aurel Ciupe, Dumitru Gheață, Fülӧp Antal Andor sau Gheorghe Ilea, cărora
li s-a adăugat o lucrare inedită, aparținând artistului expresionist german
Ernst Barlach.
Conceptul curatorial care a ordonat
ideatic acest proiect expozițional s-a constituit din perspectiva complementară
a două sensuri principale pe care le-a
identificat, din punct de vedere tematic,
cercetarea noastră exploratorie în patrimoniul muzeului.
Primul dintre aceste sensuri vizează reprezentarea
cărții, în calitate de simbol al lecturii, a cărei semnificație este definită
de conținutul compozițional al lucrărilor în care apare imaginea cărții.
Cel de-al doilea sens al conceptului
curatorial vizează imaginea cărții cu paginile deschise, înțeleasă în calitatea
sa de mijloc de reproducere a operei de artă și, ca atare, de retransmitere a
mesajului unei opere de artă pe această cale. Îmbinarea celor două fațete ale cunoașterii artei prin intermediul
receptării estetice oglindeşte întreaga diversitate
stilistică sintetizată în expoziție.
Acest concept curatorial, care dă
totodată și titlul expoziției, a condus la configurarea următoarelor secțiuni
tematice, în cadrul expoziției: 1. Naturi moarte cu cărți; 2. Intelectuali
în cărțile artei; 3. Feminitatea în cărțile artei; 4. Artiștii și
cărțile.
Indiferent de secțiunile tematice în
care figurează, toate lucrările din această expoziție dezvăluie modurile
diferite în care autorii lor s-au raportat la lumile moderne în care au trăit
și au creat. În funcție de aceste desemnări, obiectul cărții a primit roluri
vizuale dintre cele mai neobișnuite, pe care artiștii le atribuie, implicit, lecturii
textuale înseși. Cu toate acestea, ceea ce intenționează să sugereze trama
expozițională nu trimite numai la întâlnirea dintre om și diversele
reprezentări artistice ale cărții, ci mai cu seamă la întâlnirea omului cu starea
de lectură, acea expectativă vrăjită de mirajul unor noi sensuri în
așteptare, nedeșteptate încă de privirea cititorului. Așa încât selecția
lucrărilor dezvăluie de asemenea inedite portrete psihologice, revelând stări
și trăiri subiective ale autorilor sau ale personajelor – deopotrivă cititori în povestea operei –, la
întâlnirea lor cu starea de lectură.
În cele din urmă, lucrările expoziției În
cărțile artei relevă moduri în care tradiția culturii scrise este văzută din
perspectivă artistică, dar și modul particular în care această formă de
tradiție sprijină formarea culturii vizuale. Prin urmare, a fi în cărțile
artei reprezintă un deziderat călăuzitor nu doar în ordinea teleologică a
reprezentării artistice și a producției culturale sau în ordinea hermeneutică a
discursului de specialitate al cărților de artă, ci și din perspectiva
receptării de către admiratorii artei sau de către cititorii cărților din
domeniul artei, în egală măsură lectori
in fabula.
Expoziția rămâne deschisă publicului
spre vizitare până în data de 25 octombrie 2026, de miercuri până duminică
inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.
ORGANIZATORII

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu