Siegfried Mureșan și-a lansat un document care conține „liniile directoare ale programului de guvernare”, chestie cam neobișnuită, pentru că firesc ar fi fost pînă acum să fie gata întreg programul, nu doar un „trailer”. Nu e un document banal, însă, ci chiar exploziv: el vorbește despre niște măsuri economico-sociale și politice în premieră absolută, nu spunem rele, doar nițel S.F. pentru România vremurilor, un fel de vrabia mălai visează. Chiar dacă visează frumos.
Cu adevărat nuclear este, în opinia noastră, un mic
paragraf care are menirea să inducă marelui public ideea că în Biserică există
ofițeri acoperiți ai serviciilor, chestie care ar trebui interzisă. Și dacă
impui interdicția a ceva de aici încolo, înseamnă că acel ceva există.
Ori, cu toate bubele în cap ale bisericii, în afară
de colaborările ierarhilor cu fosta Securitate (unde a fost „înțepat” și
actualul Patriarh) problema acoperiților pe stil nou în biserică nu a ținut
vreodată afișul după Revoluție. Nu e greu de înțeles de ce acum, biserica, deja
acuzată de progresiști că sprijină suveranismul, e aruncată subtil în malaxorul
colaborării cu serviciile.
Mai întîi, programul conține interdicția ca șefii
serviciilor să intre ulterior în politică. Aici avem probabil cea mai neobișnuită
măsură din întregul document. Programul spune că șefii pot avea maximum două
mandate și opt ani; cei care ies din servicii nu pot intra în politică timp de
cinci ani; nu pot ocupa funcții publice de conducere timp de zece ani; averea
lor trebuie declarată public în tot acest interval.
Asta este cu totul altceva decît clasica formulă
„întărim controlul parlamentar asupra serviciilor”. Este practic o perioadă de
carantină politică pentru foștii șefi ai serviciilor. Dar asta nu e nimic pe
lîngă formularea: „Nu vor fi permiși ofițerii acoperiți în presă, politică și
biserică.”
Biserică??? Să o luăm metodic. Problema este că
această frază, deși scurtă, ridică mai multe întrebări juridice și politice
decît pare la prima vedere. Ce înseamnă, de fapt, „ofițer acoperit”? Un ofițer
acoperit este un cadru operativ al unui serviciu de informații care își
desfășoară activitatea sub o identitate sau o calitate care nu dezvăluie
apartenența sa reală la serviciu.
SRI însuși a explicat în trecut că personalul operativ
poate lucra „deschis sau acoperit”, în funcție de necesitățile misiunii.
Într-un interviu din 2015, conducerea SRI descria ofițerul acoperit drept un
instrument operativ folosit pentru securitatea națională. Asta trebuie separat
de informator.
Un jurnalist, politician sau preot care furnizează
ocazional informații unui serviciu nu este automat „ofițer acoperit”. Ofițerul
acoperit este, în esență, personal al serviciului, nu simplu colaborator.
Partea cu adevărat neobișnuită este că programul enumeră fix trei domenii:
presă – politică – biserică.
O enumerare, am spune, foarte interesantă, pentru că
cele trei domenii au o caracteristică comună: influențează formarea opiniei
publice și a comportamentului social. Politica influențează decizia publică,
presa influențează informația și agenda publică, cultele influențează
comunități întregi și opinii.
Dacă această prevedere ar fi transformată în
legislație, ea ar reprezenta, declarativ, o încercare de a introduce o zonă de
excludere a activității operative clandestine din anumite spații de influență
socială. Dar există o problemă juridică enormă.
SRI spune în prezent că personalul său operativ
poate lucra „deschis sau acoperit”, în funcție de necesitățile securității
naționale. Mai mult, cadrul legal actual este construit în jurul mai multor
acte normative privind securitatea națională și funcționarea serviciilor,
inclusiv Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI și Legea 51/1991
privind securitatea națională.
Prin urmare, propoziția din program nu este doar o
promisiune administrativă banală, dacă ar fi aplicată efectiv, ar trebui să
producă o schimbare a cadrului juridic care permite activitatea operativă
acoperită. Și aici apare întrebarea esențială: ce înseamnă „în presă”?
Este interzis ca un ofițer SRI să fie angajat ca
jurnalist, să fie redactor, să fie proprietar de publicație, să lucreze sub
acoperire într-o redacție, să aibă o identitate fictivă într-o instituție
media? Să fie sursă, să recruteze surse în presă? Sunt lucruri juridic și operațional
foarte diferite, dar documentul nu precizează. Poate o va face programul.
În materie de politică, este și mai complicat,
pentru că aici există deja restricții. SRI afirmă explicit că personalul său nu
poate face parte din partide politice și nu poate fi folosit în scopuri
politice, invocînd art. 36 din Legea 14/1992.
Într-un comunicat oficial, SRI a făcut o distincție
foarte clară între politică și presă. A spus că nu are „acoperiți” în domeniile
în care legea instituie interdicții, dar a recunoscut că, în activitatea de
informații, utilizează surse secrete umane, inclusiv acoperite, în domenii de
interes pentru securitatea națională. Așadar, formularea lui Mureșan poate fi
citită ca o intenție de a merge mai departe decît cadrul exprimat public de
SRI.
Prin urmare, întrebarea reală pentru Mureșan este
dacă dorește să extindă interdicția către activitatea clandestină a serviciilor
în mediul politic, dincolo de statutul formal al cadrelor serviciilor. Există
chiar o posibilă contradicție de principiu. Serviciile de informații au nevoie,
în anumite situații, de metode clandestine tocmai pentru a obține informații pe
care nu le-ar putea obține deschis.
Dacă interzici complet ofițerii acoperiți în presă,
politică și culte, trebuie să răspunzi la întrebarea: ce faci atunci cînd
într-un asemenea mediu apare o amenințare reală la adresa securității
naționale?
De exemplu, dacă o structură politică este infiltrată
de o organizație străină, ce instrumente mai are serviciul? Sau dacă o rețea de
finanțare clandestină operează printr-o organizație religioasă? Sau dacă o
structură de propagandă străină se ascunde în spatele unei organizații media?
De aceea, o interdicție absolută ar fi foarte greu de conceput fără excepții
strict definite și control judiciar/parlamentar. Programul, în forma actuală,
nu le prevede.
Întrebarea la care Mureșan ar trebui să răspundă nu
e „Aveți ofițeri acoperiți în presă?”, ci „Cînd spuneți că nu vor fi permiși
ofițerii acoperiți în presă, politică și biserică, propuneți interzicerea prin
lege a încadrării sub acoperire a personalului serviciilor în aceste domenii
sau doar interzicerea activității clandestine în scop neprincipiale?”
Și încă una: „Ce se întîmplă cu operațiunile de
contraspionaj sau antiterorism care ajung în aceste domenii?”. Astea sunt
întrebări nițel mai grele.
Dacă în programul final apar modificarea Legii
14/1992; modificarea Legii 1/1998 privind SIE; reguli pentru SPP/DGPI/DGPI etc;
o definiție juridică a „ofițerului acoperit”; interdicții pe
instituții/domenii; proceduri de control parlamentar; sancțiuni; reguli de
declasificare/verificare;atunci vom ști că nu a fost doar o frază electorală.
În cazul politicii și al presei, avem o dezbatere
publică veche și explicită. În 2013, George Maior era întrebat direct dacă
există ofițeri acoperiți printre jurnaliști și nu nega. Iar SRI a ajuns
ulterior să aibă o poziție publică foarte clară privind presa, spunînd că utilizează
surse secrete umane, inclusiv acoperite, în domenii de interes pentru
securitatea națională, cu respectarea legii.Despre ofițerii acoperiți din
politică ne-am tocit măselele tot discutînd.
În schimb, tema acoperiților din Biserica a fost cam
inexistentă, după revoluție. S-a vorbit pe larg de colaboratori ai fostei
Securități, de acum minim 4 decenii, dar aproape deloc despre ofițeri ai
serviciilor actuale infiltrați în biserică. Asta face formularea din programul
lui Mureșan mult mai interesantă, chiar explozivă. Pentru că autorii au pus
într-o singură propoziție semnul egal între presă, politică și biserică.
Primele două sunt domenii în care publicul român a
fost obișnuit de ani de zile să audă despre această temă. Biserica, însă, este
intrusul din enumerare. Practic, e o măsură care induce de la nivel înalt,
guvernamental, ideea că există ofițeri ai serviciilor între prelați și asta
trebuie să înceteze.
Biserica, posibilă zonă de operațiuni clandestine
ale serviciilor. Nu e de colea. Iar momentul politic o face și mai interesantă.
Pentru că știm bine că în ultima perioadă multe voci din zona „pro-europeană”
au început să descrie Biserica drept vector de influență suveranistă, apropiată
de ruși, susținătoare a lui Călin Georgescu, el însuși etichetat drept acoperit
al serviciilor, a lui George Simion și a AUR etc. Iar acum, în primul document
programatic al lui Siegfried Mureșan, apare din senin promisiunea de a elimina
„ofițerii acoperiți” tocmai din biserică.
Dacă formularea ar fi fost doar despre „instituțiile
publice, politică și presă”, nimeni nu s-ar fi mirat. Introducerea explicită a
Bisericii este exact ceea ce face fraza memorabilă și va deschide drum,
probabil, unor dezbateri aprinse în perioada care vine.
Autor:
Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa:
inpolitics

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu