De ce induce Siegfried românilor ideea că în Biserică sunt ofițeri acoperiți?

Siegfried Mureșan și-a lansat un document care conține „liniile directoare ale programului de guvernare”, chestie cam neobișnuită, pentru că firesc ar fi fost pînă acum să fie gata întreg programul, nu doar un „trailer”. Nu e un document banal, însă, ci chiar exploziv: el vorbește despre niște măsuri economico-sociale și politice în premieră absolută, nu spunem rele, doar nițel S.F. pentru România vremurilor, un fel de vrabia mălai visează. Chiar dacă visează frumos.

Cu adevărat nuclear este, în opinia noastră, un mic paragraf care are menirea să inducă marelui public ideea că în Biserică există ofițeri acoperiți ai serviciilor, chestie care ar trebui interzisă. Și dacă impui interdicția a ceva de aici încolo, înseamnă că acel ceva există.

Ori, cu toate bubele în cap ale bisericii, în afară de colaborările ierarhilor cu fosta Securitate (unde a fost „înțepat” și actualul Patriarh) problema acoperiților pe stil nou în biserică nu a ținut vreodată afișul după Revoluție. Nu e greu de înțeles de ce acum, biserica, deja acuzată de progresiști că sprijină suveranismul, e aruncată subtil în malaxorul colaborării cu serviciile.

Mai întîi, programul conține interdicția ca șefii serviciilor să intre ulterior în politică. Aici avem probabil cea mai neobișnuită măsură din întregul document. Programul spune că șefii pot avea maximum două mandate și opt ani; cei care ies din servicii nu pot intra în politică timp de cinci ani; nu pot ocupa funcții publice de conducere timp de zece ani; averea lor trebuie declarată public în tot acest interval.

Asta este cu totul altceva decît clasica formulă „întărim controlul parlamentar asupra serviciilor”. Este practic o perioadă de carantină politică pentru foștii șefi ai serviciilor. Dar asta nu e nimic pe lîngă formularea: „Nu vor fi permiși ofițerii acoperiți în presă, politică și biserică.”

Biserică??? Să o luăm metodic. Problema este că această frază, deși scurtă, ridică mai multe întrebări juridice și politice decît pare la prima vedere. Ce înseamnă, de fapt, „ofițer acoperit”? Un ofițer acoperit este un cadru operativ al unui serviciu de informații care își desfășoară activitatea sub o identitate sau o calitate care nu dezvăluie apartenența sa reală la serviciu.

SRI însuși a explicat în trecut că personalul operativ poate lucra „deschis sau acoperit”, în funcție de necesitățile misiunii. Într-un interviu din 2015, conducerea SRI descria ofițerul acoperit drept un instrument operativ folosit pentru securitatea națională. Asta trebuie separat de informator.

Un jurnalist, politician sau preot care furnizează ocazional informații unui serviciu nu este automat „ofițer acoperit”. Ofițerul acoperit este, în esență, personal al serviciului, nu simplu colaborator. Partea cu adevărat neobișnuită este că programul enumeră fix trei domenii: presă – politică – biserică.

O enumerare, am spune, foarte interesantă, pentru că cele trei domenii au o caracteristică comună: influențează formarea opiniei publice și a comportamentului social. Politica influențează decizia publică, presa influențează informația și agenda publică, cultele influențează comunități întregi și opinii.

Dacă această prevedere ar fi transformată în legislație, ea ar reprezenta, declarativ, o încercare de a introduce o zonă de excludere a activității operative clandestine din anumite spații de influență socială. Dar există o problemă juridică enormă.

SRI spune în prezent că personalul său operativ poate lucra „deschis sau acoperit”, în funcție de necesitățile securității naționale. Mai mult, cadrul legal actual este construit în jurul mai multor acte normative privind securitatea națională și funcționarea serviciilor, inclusiv Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI și Legea 51/1991 privind securitatea națională.

Prin urmare, propoziția din program nu este doar o promisiune administrativă banală, dacă ar fi aplicată efectiv, ar trebui să producă o schimbare a cadrului juridic care permite activitatea operativă acoperită. Și aici apare întrebarea esențială: ce înseamnă „în presă”?

Este interzis ca un ofițer SRI să fie angajat ca jurnalist, să fie redactor, să fie proprietar de publicație, să lucreze sub acoperire într-o redacție, să aibă o identitate fictivă într-o instituție media? Să fie sursă, să recruteze surse în presă? Sunt lucruri juridic și operațional foarte diferite, dar documentul nu precizează. Poate o va face programul.

În materie de politică, este și mai complicat, pentru că aici există deja restricții. SRI afirmă explicit că personalul său nu poate face parte din partide politice și nu poate fi folosit în scopuri politice, invocînd art. 36 din Legea 14/1992.

Într-un comunicat oficial, SRI a făcut o distincție foarte clară între politică și presă. A spus că nu are „acoperiți” în domeniile în care legea instituie interdicții, dar a recunoscut că, în activitatea de informații, utilizează surse secrete umane, inclusiv acoperite, în domenii de interes pentru securitatea națională. Așadar, formularea lui Mureșan poate fi citită ca o intenție de a merge mai departe decît cadrul exprimat public de SRI.

Prin urmare, întrebarea reală pentru Mureșan este dacă dorește să extindă interdicția către activitatea clandestină a serviciilor în mediul politic, dincolo de statutul formal al cadrelor serviciilor. Există chiar o posibilă contradicție de principiu. Serviciile de informații au nevoie, în anumite situații, de metode clandestine tocmai pentru a obține informații pe care nu le-ar putea obține deschis.

Dacă interzici complet ofițerii acoperiți în presă, politică și culte, trebuie să răspunzi la întrebarea: ce faci atunci cînd într-un asemenea mediu apare o amenințare reală la adresa securității naționale?

De exemplu, dacă o structură politică este infiltrată de o organizație străină, ce instrumente mai are serviciul? Sau dacă o rețea de finanțare clandestină operează printr-o organizație religioasă? Sau dacă o structură de propagandă străină se ascunde în spatele unei organizații media? De aceea, o interdicție absolută ar fi foarte greu de conceput fără excepții strict definite și control judiciar/parlamentar. Programul, în forma actuală, nu le prevede.

Întrebarea la care Mureșan ar trebui să răspundă nu e „Aveți ofițeri acoperiți în presă?”, ci „Cînd spuneți că nu vor fi permiși ofițerii acoperiți în presă, politică și biserică, propuneți interzicerea prin lege a încadrării sub acoperire a personalului serviciilor în aceste domenii sau doar interzicerea activității clandestine în scop neprincipiale?”

Și încă una: „Ce se întîmplă cu operațiunile de contraspionaj sau antiterorism care ajung în aceste domenii?”. Astea sunt întrebări nițel mai grele.

Dacă în programul final apar modificarea Legii 14/1992; modificarea Legii 1/1998 privind SIE; reguli pentru SPP/DGPI/DGPI etc; o definiție juridică a „ofițerului acoperit”; interdicții pe instituții/domenii; proceduri de control parlamentar; sancțiuni; reguli de declasificare/verificare;atunci vom ști că nu a fost doar o frază electorală.

În cazul politicii și al presei, avem o dezbatere publică veche și explicită. În 2013, George Maior era întrebat direct dacă există ofițeri acoperiți printre jurnaliști și nu nega. Iar SRI a ajuns ulterior să aibă o poziție publică foarte clară privind presa, spunînd că utilizează surse secrete umane, inclusiv acoperite, în domenii de interes pentru securitatea națională, cu respectarea legii.Despre ofițerii acoperiți din politică ne-am tocit măselele tot discutînd.

În schimb, tema acoperiților din Biserica a fost cam inexistentă, după revoluție. S-a vorbit pe larg de colaboratori ai fostei Securități, de acum minim 4 decenii, dar aproape deloc despre ofițeri ai serviciilor actuale infiltrați în biserică. Asta face formularea din programul lui Mureșan mult mai interesantă, chiar explozivă. Pentru că autorii au pus într-o singură propoziție semnul egal între presă, politică și biserică.

Primele două sunt domenii în care publicul român a fost obișnuit de ani de zile să audă despre această temă. Biserica, însă, este intrusul din enumerare. Practic, e o măsură care induce de la nivel înalt, guvernamental, ideea că există ofițeri ai serviciilor între prelați și asta trebuie să înceteze.

Biserica, posibilă zonă de operațiuni clandestine ale serviciilor. Nu e de colea. Iar momentul politic o face și mai interesantă. Pentru că știm bine că în ultima perioadă multe voci din zona „pro-europeană” au început să descrie Biserica drept vector de influență suveranistă, apropiată de ruși, susținătoare a lui Călin Georgescu, el însuși etichetat drept acoperit al serviciilor, a lui George Simion și a AUR etc. Iar acum, în primul document programatic al lui Siegfried Mureșan, apare din senin promisiunea de a elimina „ofițerii acoperiți” tocmai din biserică.

Dacă formularea ar fi fost doar despre „instituțiile publice, politică și presă”, nimeni nu s-ar fi mirat. Introducerea explicită a Bisericii este exact ceea ce face fraza memorabilă și va deschide drum, probabil, unor dezbateri aprinse în perioada care vine.

 

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: inpolitics