Deseștiul,
pentru a 47-a oară sub semnul poeziei
Deseștiul a fost, și de data aceasta, locul în care poezia și-a dat întâlnire cu tradiția, memoria și oamenii locului. Serile de Poezie „Nichita Stănescu” au readus în satul maramureșean emoția întâlnirii dintre poeți și public, într-un cadru devenit deja emblematic pentru viața culturală a Maramureșului, grădina mamei Doca.
Poezia nu are nevoie de ziduri impunătoare pentru
a-și găsi locul iar la Desești, ea are nevoie de oameni, de cuvânt și de acea
atmosferă aparte pe care numai un sat maramureșean o poate oferi. Așa s-a întâmplat
și la ediția din acest an 2026 a Serilor de Poezie „Nichita Stănescu”,
manifestare care, de aproape cinci decenii, ține aprinsă flacăra poeziei în
acest colț de Maramureș nealterat și mângâiat de Dumnezeu, prin grija, efortul și munca titanică a poetului,
editorului și omului de cultură – Gheorghe Pârja.
Întâlnirea scriitorilor de la Desești a avut și în
acest an toate ingredientele unei adevărate sărbători literare: poezie,
evocări, îmbrățișări, dialoguri, socializare, și, desigur, emoția premierii.
PREMIANȚII EDIȚIEI 47, SEPTEMBRIE 2026:
1.
Marele
Premiu „Nichita Stănescu”, pentru poetul Nicolae Scheianu;
2.
Gelu
Dragoș, premiu Consiliului Local Desești;
3.
Angelo
Supunar – Premiul Special al juriului;
În jurul acestei întâlniri anuale s-a construit,
de-a lungul anilor, o adevărată tradiție și este așteptată cu mult interes
fiind un certificat de absolvire ori recunoaștere a valorii pentru mulți
condeieri ai României premiați pe covorul de iarbă al familiei Pârja.
Într-o vreme în care evenimentele culturale se
consumă adesea rapid și dispar din memoria publică la fel de repede, „Serile de
Poezie de la Desești” au reușit să construiască ceva durabil: o tradiție, o tradiție
în care numele lui Nichita Stănescu este păstrat viu, iar generații de poeți au
posibilitatea de a se întâlni, de a-și rosti versurile și de a fi ascultați.
Cristian
LAURENȚIU





Felicitari Gelu! un premiu binemeritat, care va sta in gatul multora care nu-ti cunosc valoarea!
RăspundețiȘtergere