Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că România va avea un nou guvern, chiar dacă partidele nu au ajuns încă la o formulă de compromis.
Liberalul susține că teama parlamentarilor de a-și
pierde mandatele va cântări mai mult decât declarațiile politice și consideră
că PSD, PNL, USR și UDMR vor susține un nou Executiv, chiar dacă nu toate vor
face parte din acesta.
Alin
Tișe: Stați liniștiți! Vom avea guvern!
„Domnul Luca Niculescu va trece cu acest guvern,
indiferent de formula politică: cu PSD sau fără PSD, cu PNL sau fără PNL, cu
UDMR și USR la guvernare sau în afara guvernării, spune Alin Tișe, președintele
Consiliului Județean Cluj.
De ce? Pentru că nimeni nu vrea cu adevărat alegeri
anticipate, în afară de AUR. Jocurile de putere făcute de partide au adus țara
în colaps, în pragul dezastrului, iar acestea riscă să nu mai intre în
Parlament la următoarele alegeri.
Jocurile de putere sunt acestea:
PSD și PNL nu vor să-și sacrifice parlamentarii în
alegeri anticipate. USR și UDMR se tem să nu piardă accesul la guvernare.
Esențial este că parlamentarii, indiferent de
partid, nu-și vor sacrifica mandatul și viitorul politic pentru un principiu pe
care nici măcar propriul partid nu îl poate garanta. Nimeni nu știe dacă va mai
prinde un loc eligibil pe listă, indiferent de ce le promit șefii. Și niciunul
nu vrea să-și încheie cariera politică dintr-un exces de demnitate. Mai ales,
cei mulți, care nu au altă meserie și nu au făcut nimic în viața lor în afara
politicii.
„PNL a făcut tot ce a putut pentru a rămâne la
butoane”
În tot acest timp, țara se află într-o criză
profundă, iar populația a ajuns la limita suportabilității. De aceea, dincolo
de declarații și jocuri de culise, partidele au început să simtă adevărata
frică de electoratul disperat: frica de a pierde puterea și de a nu mai intra
în Parlament.
PNL s-a victimizat după moțiunea PSD, a vorbit
despre trecerea în opoziție și a luat decizii interne în acest sens, dar a
făcut tot ce a putut pentru a rămâne la butoane. A obstrucționat variante de
guvernare, a prelungit negocierile și a tras de timp pentru a rămâne la putere
cât mai mult. Acum, când mandatele parlamentarilor devin miza reală, jocul se
apropie de final.
PSD a dărâmat guvernul, a ieșit de la guvernare și a
plătit politic pentru asta. Acum va intra din nou la guvernare, indiferent cine
va conduce viitorul executiv.
USR și UDMR joacă defensiv în acest ultim episod.
Pentru ele, guvernarea înseamnă relevanță politică, iar alegerile anticipate
pot însemna pierderi greu de recuperat. Vor vota guvernul chiar dacă nu vor
face parte din el.
AUR joacă singura carte care îl avantajează acum:
alegerile anticipate. Vrea să transforme criza în voturi, voturile în primul
loc și primul loc în putere.
„Partidele își negociază supraviețuirea politică”
Acesta este gândul meu acum, în pragul formării unui
nou guvern, adevărul din spatele spectacolului și al jocului de putere:
partidele vorbesc despre principii, dar calculează doar mandate și procente.
Vorbesc despre țară și responsabilitate, dar, în realitate, își negociază supraviețuirea
politică și șansele de a intra în Parlament.
De aceea, concluzia mea este simplă: vom avea guvern
de data aceasta!
Cu aceleași partide, care vor vota din nou, invocând
alte explicații, indiferent dacă vor intra sau nu în componența guvernului. Și
cu un alt premier.
„Prea mulți au prea mult de pierdut”
Dar un guvern va trece de Parlament, pentru că acum
prea mulți au prea mult de pierdut dacă acesta nu trece.
Iar după ce se încheie acest episod, începe
următorul: goana după puncte electorale în perspectiva alegerilor din 2028.
Stați liniștiți! Criza guvernamentală se va încheia,
cel puțin pentru moment. Criza de încredere, însă, continuă”, a spus Alin Tișe.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu