Concluziile unei reveniri acasă

Se încheie încă o perioadă petrecută acasă, în România. Am venit din nou cu speranțe și plec din nou dezamăgit. Am găsit o lume care este cuprinsă de un spirit de neîncredere și de disperare, o lume parcă lipsită tot mai mult de speranță.

Poate, cei care trăiesc zi de zi această stare s-au obișnuit cu degradarea liniară a vieții, dar pentru cineva care vede evoluția „eșantionat” în timp, îi este mult mai ușor să compare evoluția situației societății românești an de an.

În primul rând, m-a izbit instabilitatea în toate domeniile de activitate, politic, economic, social și demografic. Conducerea României, începând cu un președinte lipsit de personalitate și, prin urmare, fără cele mai mici inițiative de a ghida direcția țării și de a o proteja față de orice presiune externă, reprezintă un handicap uriaș pentru națiune.

Partidele politice, cu precădere cele parlamentare, afară de apărarea privilegiilor propriilor camarile, implicit prin încălcări grosolane ale celor mai elementare principii ale democrației, nu sunt preocupate de nimic altceva.

Și în numele acestor interese meschine, politicienii își apleacă slugarnic capul în fața „sponsorilor” străini cărora le amanetează cu OBEDIENȚĂ întreaga avuție a României, doar pentru ca să fie în continuare sprijiniți să-și păstreze privilegiile.

Pentru clasa politică nu există interesul național, există doar interesul, și numai interesul NECONTESTAT „pro-european”, fie că pentru unii, a fi pro-european, înseamnă Germania, iar pentru alții Franța.

Am venit cu speranța de a discuta la nivel politic posibilitatea impulsionării unei mișcări unioniste. După cum se vede, disperat din cauza situației sale catastrofale economice și a perspectivelor imediate de colaps și posibilă disoluție, chiar Chișinăul, prin ultimele declarații ale Maiei Sandu, a înțeles că integrarea Republicii Moldova în UE rămâne o utopie, sugerând, în schimb, în recentul mesaj public al acesteia, avantajul incontestabil al Unirii.

Iar în ceea ce privește neutralitatea sa de carton, teritoriul românesc de peste Prut este lipsit de orice garanție de protecție în fața unei eventuale și posibile agresiuni a Rusiei.

Dar, cu toată urgența subiectului Unirii ca formă de salvare a spațiului românesc și, mai ales, a românilor, în condițiile geopolitice de astăzi, interlocutorii politici cu care discutasem în prealabil, „nu au mai avut timp”, desigur pe fondul aranjamentelor în vederea alcătuirii unui guvern „pro-european”.

Sincer, m-a afectat această aparentă lipsă de interes, tocmai în condițiile în care întreg spațiul românesc se confruntă cu o stare de decădere și incertitudine nemaiîntâlnită. Pe străzile marilor orașe se plimbă sau se adună pe lângă complexele comerciale, grupuri, din ce în ce mai numeroase de asiatici „importați” pentru diverse servicii necalificate.

Oare sunt necesare valurile acestea umane aduse în număr de circa 150.000 în fiecare an pentru servicii neesențiale, cum ar fi livrarea mâncării la domiciliu, în timp ce milioane de români sunt nevoiți să ia drumul pribegiei din cauză că dezvoltarea economică a țării nu le poate asigura niște salarii corespunzătoare unui trai decent?

Și cum s-ar putea asigura creșterea economică când taxele și impozitele din ce în ce mai mari înăbușe inițiativa, implicit investițiile și dezvoltarea economică?

Și în ritmul acesta de alterare demografică, România poate ajunge la situații ca cele cu care se confruntă Germania, Franța, Marea Britanie, Belgia.

Dar ar fi greșit să se considere că această situație se datorează doar propriilor conduceri, hai să le zicem naționale. Este o situație care rezultă din însăși managementul UE, care a luat decizii incompatibile cu spiritul organizației acela al libertății de cooperare și alegere prin participare democratică, nu prin impunere și discriminare.

Și, după cum se vede, multiculturalismul, respectiv amestecul culturală prin modificarea demografică a continentului, provoacă fenomene care alterează coeziunea europeană. Ca urmare a ignorării valorilor pe care s-au construit națiunile continentului european, însăși fundamentul UE a suferit profunde fisuri care îi pun în primejdie structura.

Și rezultatele se văd prin criza în care se adâncește întreaga Europă. Conducerea organizației a scăpat de sub control, devenind haotică și autoritară din cauza lipsei de reacție a unor guverne docile și obediente. Și, deși acționează despotic, lipsit fiind de control, acestui organism îi este imposibil să conducă destinul celor 450 milioane de europeni fără o reformă de substanță.

Așa încât, în acest moment când mă pregătesc să traversez Atlanticul, mă gândesc cu îngrijorare, ce fel de „acasă” voi găsi data viitoare.

Autor: Mircea Popescu, cotidianulhd