Expoziția inedită de carte online

“Două cărți în franceză din biblioteca poetului Octavian Goga de la Ciucea”

 

Reprezentând o adevărată comoară culturală și bibliofilă, datorită adăpostirii a peste 6.000 de volume în diverse limbi (română, franceză, germană, maghiară, engleză și latină), Biblioteca Muzeului Memorial “Octavian Goga” de la Ciucea reflectă vastele preocupări culturale și legăturile literare ale poetului și politicianului ales membru al Academiei Române (1920).

În expoziția actuală, vă prezentăm 2 opere ale literaturii franceze: o ediție a pieselor de teatru scrise de către Jean-Baptiste Poquelin, un scriitor francez de teatru, director și actor, unul dintre maeștrii satirei comice (cunoscut sub numele de Molière), și o celebră colecție de fabule în versuri, scrisă de Jean-Pierre Claris de Florian (1755 – 1794), considerată cea mai importantă realizare (care l-a consacrat drept al doilea cel mai mare fabulist francez, imediat după Jean de La Fontaine).

O figură de referință a clasicismului, celebrul dramaturg, actor, regizor și satiric francez, recunoscut pe scară largă drept creatorul comediei franceze moderne și unul dintre maeștrii satirei universal, Molière, s-a născut la 15.01.1622, la Paris, în familia unui tapiser prosper al regelui.

A studiat la “Lycée Louis-le-Grand” (una dintre cele mai renumite și prestigioase instituții publice de învățământ secundar și superior din Franța, recunoscută la nivel mondial pentru standardele sale academice riguroase) și la “Université d'Orléans” (o renumită instituție publică de învățământ superior, fondată inițial în anul 1306 de către Papa Clement al V-lea).

În 1643, renunță la cariera tatălui său, schimbându-și numele în Molière și înființând compania teatrală “L'Illustre Théâtre”, după falimentul căreia petrece 12 ani în turnee itinerante prin provincie.

Reîntors la Paris, câștigă admirația și patronajul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (supranumit cel Mare și Regele Soare), trupa sa devenind cunoscută ca “Troupe du Roi” (“Trupa Regelui”).

Molière a ridicat farsa primitivă și teatrul italian cu măști la nivelul comediei de caractere și de moravuri, introducând și genul “comédie-ballet”, în colaborare cu Jean-Baptiste Lully (un compozitor de origine italiană, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la curtea lui Ludovic al XIV-lea).

Satirizând bigotismul, ipocrizia religioasă, zgârcenia, dorința parveniților de a imita nobilimea, educația feminină, gelozia posesivă, societatea superficială și onestitatea extremă, Molière a abordat defectele umane și viclenia societății vremii sale în capodopere care se joacă intens și astăzi.

Suferind de tuberculoză pulmonară, în timpul celei de-a patra reprezentații a ultimei sale piese (“Bolnavul închipuit”), s-a prăbușit pe scenă din cauza unei hemoragii, decedând, la scurt timp după aceea, la 17.02.1673, în locuința sa de pe celebra stradă pariziană Rue de Richelieu, și fiind înmormântat în Cimitirul Père-Lachaise (cel mai vizitat cimitir din lume, o adevărată capodoperă de artă funerară, istorie și natură).

Tipărirea “Les Œuvres de Monsieur de Molière. Nouvelle édition” cuprinde ediții istorice ale operelor complete ale lui Molière, publicate în principal în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Aceste publicații timpurii, editate după moartea dramaturgului (1673), se disting prin mențiuni specifice pe pagina de titlu. “Revûë, corrigée & augmentée” (“Revizuită, corectată și completată”) indică faptul că textul a fost verificat cu atenție, corectat de erorile tipografice prezente în edițiile anterioare și îmbogățit cu piese postume, iar “Enrichie de figures en taille-douce” (“Îmbogățită cu gravuri în cupru”) semnifică faptul că volumele conțin gravuri în cupru din epocă, ilustrând scene sau personaje-cheie din fiecare piesă.

Edițiile istorice ale operelor lui Molière editate la Amsterdam (centrul principal al tipăriturilor liberale și al edițiilor contrafăcute sau paralele, publicate adesea sub mențiunea “A Amsterdam” sau “Aux dépens de la Compagnie”, eludând rigorile cenzurii regale din Franța) reprezintă o categorie extrem de valoroasă pentru bibliofili și istoricii literari. Și volumul prezentat este specific unei astfel de colecții istorice anticare din Amsterdam.

Edițiile olandeze din 1713 ale operelor lui Molière reprezintă piese de colecție extrem de valoroase în istoria bibliofiliei, fiind tipărite într-o perioadă în care editurile din Țările de Jos (Amsterdam, Utrecht) dominau piața europeană de carte datorită libertății presei și calității grafice superioare.

În anul 1713, colecția completă intitulată “Les Œuvres de Monsieur de Molière” a fost publicată în Olanda prin eforturile unor renumiți librari și tipografi ai vremii, fiind structurată în 4 sau 5 volume (în funcție de format și editor) și îmbogățită cu gravuri de epocă (în taille-douce).

Volumul prezentat (Tome II) al ediției menționate reunește “capodoperele mature” ale autorului, marile comedii scrise în perioada 1661–1663, opere care au marcat apogeul stilului său satiric, stârnind dezbateri aprinse în societatea franceză: “L'École des maris” (“Școala bărbaților”) – 1661; “L'École des femmes” (“Școala femeilor”) – 1662; “La Critique de l'École des femmes” (“Critica Școlii femeilor”) – 1663; “L'Impromptu de Versailles” (“Improvizația de la Versailles”) – 1663.

Cartea prezintă o valoare anticară: este legată istoric în piele integrală de vițel (plein veau), are cotorul decorat cu foiță de aur și nervuri proeminente, iar paginile de titlu folosesc cerneală roșie și neagră.

De altfel, după succesul și scandalul stârnit de “Școala femeilor” (care aborda educația fetelor și autoritatea maritală), piesa fusese puternic criticată de o parte a aristocrației și a rivalilor de la “Hôtel de Bourgogne” (faimosul teatru parizian construit în 1548 pentru prima trupă de teatru autorizată din oraș, “Confrérie de la Passion”), teatru care a avut un rol crucial în istoria dramaturgiei franceze, fiind locul unde s-au jucat inițial piesele marilor autori precum Pierre Corneille și Jean Racine (doi dintre cei mai importanți dramaturgi ai Franței din sec. al XVII-lea, figuri centrale ale clasicismului francez și fondatori ai tragediei clasice care, alături de Molière, formează “marele triumvirat” al teatrului francez al epocii). Răspunzând atacurilor criticilor printr-un teatru polemic și auto-reflexiv, în “Critica Școlii femeilor”, Molière aduce personaje care dezbat calitățile și moralitatea piesei într-un salon, iar în  “Improvizația de la Versailles”, jucată în fața “Regelui Soare” (Ludovic al XIV-lea), îi ironizează pe detractorii săi, expunându-și propria viziune despre arta dramatică. Acest grup de patru piese ilustrează maturizarea stilului său comic și tranziția de la farsa tradițională la comedia de caracter și de idei, ancorată în dezbaterile societății franceze din sec. al XVII-lea.

Cea de-a doua carte prezentată în această expoziție online îi aparține poetului, romancierului și fabulistului francez Jean-Pierre Claris de Florian (06.03.1755 – 13.09.1794), cunoscut în special pentru poezia “Plaisir d'amour” (“Plăcerea iubirii”), inclusă în romanul său “Célestine”, pe versurile căreia Jean-Paul-Égide Martini (compozitor francez de origine germană în perioada clasică, cunoscut și sub numele de Jean-Paul-Gilles Martini) a compus ulterior muzica, melodia constituind baza celebrului hit (1961) al lui Elvis Presley, “Can't Help Falling in Love” (“Nu mă pot abține să nu mă îndrăgostesc”).

Considerat cel mai important continuator al tradiției lui Jean de La Fontaine, în timpul vieții, Jean-Pierre Claris de Florian s-a bucurat de o mare reputație, atât datorită fabulelor (reeditate de numeroase ori), cât și grație pieselor sale de teatru.

Născut la castelul Florian (situat în apropierea satului medieval pitoresc Sauve, din sudul Franței, cunoscut pentru denumirea de “Village de Caractère”), după decesul prematur al mamei (originare din Spania) a fost crescut de către bunicul său și a studiat la Saint-Hippolyte. După ce studiase la Școala de artilerie din Bapaume (“École de l'artillerie de Bapaume”), o instituție militară de învățământ istorică din Franța, parte a sistemului de școli regimentare de artilerie din sec. al XVIII-lea, datorită intervenției unchiului și tutorelui său, marchizul de Florian (căsătorit cu o nepoată a lui Voltaire), a devenit paj în suita Ducelui de Penthièvre (Louis Jean Marie de Bourbon), unul dintre cei mai bogați și respectați nobili francezi ai sec. al XVIII-lea, nepot direct al regelui Ludovic al XIV-lea, care a deținut funcții militare și administrative majore, fiind inclusiv Guvernator al Bretaniei și Amiral al Franței (Amiral de France), demnitatea militară supremă în Marina Națională Franceză, echivalentul titlului de Mareșal al Franței (Maréchal de France) din armata terestră.

La scurt timp după părăsirea armatei, a început să scrie comedii, fiind ales membru al Academiei Franceze (1788). La izbucnirea Revoluției Franceze (1789), s-a retras în comuna Sceaux, la circa 10 km sud-vest de centrul Parisului, dar în scurt timp a fost descoperit și întemnițat. Deși moartea lui Robespierre, una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze, unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau (executat prin ghilotinare în Piața Revoluției) l-a salvat, a murit de tuberculoză, în detenție, câteva luni mai târziu (13.09.1794).

Deși a fost cunoscut în primul rând ca autor al unor fabule potrivite pentru lecturile tinerilor, contemporanii l-au apreciat atât pentru romanele sale poetice și pastorale, cât și pentru adaptările și imitările operelor lui Cervantes, multe dintre moralele sale devenind proverbe sau locuțiuni în limba franceză (cea mai cunoscută fiind expresia: “Pour vivre heureux, vivons cachés” (“Ca să trăim fericiți, să trăim ascunși”).

Spre deosebire de morala tăioasă sau satirică a altor autori, fabulele lui Florian sunt mai blânde, mai elegante, pline de delicatețe și atenție la nuanțele psihologice. Deși a scris într-o epocă în care genul părea epuizat după La Fontaine, reușise totuși să-i dea creațiilor sale o amprentă personală, lirică și accesibilă.

Printre cele mai apreciate fabule ale acestui autor putem remarca următoarele: “La Fable et la Vérité (“Fabula și Adevărul”), “La Guenon, le Singe et la Noix (“Maimuța, puiul de maimuță și nuca”), “Le Chat et le Miroir (“Pisica și oglinda”), “L'Aveugle et le Paralytique (“Orbul și paraliticul”), “La Brebis et le Chien (“Oaia și câinele”).

Creațiile lui Jean-Pierre Claris de Florian reprezintă una dintre cele mai importante opere din istoria fabulei franceze, situându-se imediat după cele ale lui Jean de La Fontaine ca valoare și popularitate. Volumul se remarcă prin blândețe, optimism, o structură simplificată și transparentă care a influențat semnificativ inclusiv literatura română.

Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte online “Două cărți în franceză din biblioteca poetului Octavian Goga de la Ciucea”, oferindu-vă spre lectură și vizionare o lucrare a unui ilustru dramaturg, actor, regizor și poet francez din perioada clasicismului, considerat creatorul comediei moderne în Franța, și una dintre cele mai importante opere din istoria literaturii franceze din sec. al XVIII-lea, o carte conținând un număr impunător de fabule, devenite faimoase pentru moralitatea blândă și stilul grațios.

Vă dorim lectură și vizionare plăcută!

Eduard BOBOC