Cuprins:
1.
Participanți la pelerinaj
2.
Muntele Athos, scurtă prezentare
3.
Sinteză, cu traseele parcurse pe Muntele Athos, pe ore
4.
Prezentarea, pe larg, a pelerinajului
4.1. Duminică 9 martie 2025
4.2. Luni 10 martie 2025
4.3. Slujbele în Sfântul Munte Athos
4.4. Marți 11 martie 2025
4.5. Miercuri 12 martie 2025
4.6. Joi 13 martie 2025
5.
Sava, în pelerinajul de la Muntele Athos
6.
Starea drumurilor și circulația pe acestea, în Muntele Athos
Bibliografie
1. Participanți la
pelerinaj
Pelerinajul a avut loc în anul 2025, între duminică 9 martie, ora 13:30, și joi 13 martie, ora 22:00.
La acest pelerinaj au participat subsemnatul Nicolae Grigorie Lăcrița, ginerele meu Ovidiu Belu, căsătorit cu fiica mea Diana, și nepoțelul meu Sava Belu, fiul lui Ovidiu și al Dianei Belu.
Deplasarea s-a făcut cu autoturismul proprietate personală a familiei Belu Ovidiu și Diana, marca Nissan, cu 7 locuri, de 2500 cm3 (centimetri cubi) și de 171 CP (cai putere), un autoturism cu care deplasarea este foarte confortabilă până în Grecia, în Ouranopoli, un mic oraș-port vamal, aflat la granița cu „Republica Autonomă a Sfântului Munte Athos”.
Pe întregul traseu, autoturismul a fost condus numai de Ovidiu. În ceea ce privește conducerea autoturismului nu am avut emoții deoarece Ovidiu este un OM cu o bogată și frumoasă zestre cerebrală, foarte rațional în tot ceea ce face, cu certe și mari abilități pentru a conduce, cu multă atenție și plăcere.
Cum în mașină este și „Sava, icoana sfântă a familiei”, cu atât mai mult Ovidiu s-a concentrat asupra conducerii ireproșabile.
Prin acest pelerinaj, prezentat și în volumul 2 din cartea cu „Jurnalul copilăriei nepoțelului Sava Belu”, atât scumpul meu nepoțel, cât și bunii și credincioșii săi părinți, vor rămâne în veșnicie.
Fără ajutorul tău, scumpul meu ginere Ovidiu Belu, nu aș fi pătruns și nu aș fi cunoscut o parte din lumina divină care emană din Sfântul Munte Athos, fapt pentru care îți mulțumesc din adâncul inimii mele și mă rog ca Dumnezeu să trimită, ție și familiei tale, sănătate și prosperitate, fericire sufletească și viața să vă fie cuprinsă permanent de energiile necreate și veșnice ale Duhului Sfânt.
2.
Muntele Athos, scurtă prezentare
Muntele Athos mai este cunoscut și cu denumirile de „Sfântul Munte Athos”, „Regiunea Muntele Athos”, „Republica Muntele Athos”, „Republica Autonomă a Sfântului Munte Athos”.
1. Muntele Athos este un munte în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, în peninsula orientată de la nord-vest spre sud-est, care este în cea mai mare parte muntoasă, cu până la 2.033 de metri înălțime a vârfului Athon. Peninsula are o lungime de până la 60 de km și o lățime ce variază între 8 km și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați.
2. În Muntele Athos se află 20 de mănăstiri, 14 schituri și o mulțime de chilii călugărești, toate numai ortodoxe, în care trăiesc peste 1.500 de monahi ortodocși. Datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1.830 călugări.
3. Muntele Athos este o regiune autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia, iar în transcriere cu alfabet latin, Karyes.
4. Accesul în „Republica Autonomă a Sfântului Munte Athos” se face numai cu aprobări și prin trecerea prin vamă.
5. Deși legat de pământ, marea majoritate a pelerinilor ajung la Muntele Athos cu feribotul.
5.1) fie din portul de la Ouranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin, aflat pe țărmul apusean,
5.2) fie din portul de la Ierrisos, aflat pe țărmul răsăritean.
Accesul pe cale terestră este costisitor, greoi și folosit de foarte puține persoane.
Înainte de îmbarcare, toți vizitatorii trebuie să obțină o viză, numită „diamonitirion”, care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Aceasta atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.
6. Pe Muntele Athos, nu este permis accesul femeilor.
7. Lista celor douăzeci de mănăstiri, în ordinea ierarhică stabilită, este următoarea:
1. Mănăstirea Marea Lavră. 2. Mănăstirea Vatopedu. 3. Mănăstirea Iviru. 4. Mănăstirea Hilandaru. 5. Mănăstirea Dionisiu. 6. Mănăstirea Cutlumuș. 7. Mănăstirea Pantocrator. 8. Mănăstirea Xiropotamu. 9. Mănăstirea Zografu. 10. Mănăstirea Dochiaru. 11. Mănăstirea Caracalu. 12. Mănăstirea Filoteu. 13. Mănăstirea Simonos Petras. 14. Mănăstirea Sfântul Pavel. 15. Mănăstirea Stavronichita. 16. Mănăstirea Xenofont. 17. Mănăstirea Grigoriu. 18. Mănăstirea Esfigmenu. 19. Mănăstirea Sfântul Pantelimon. 20. Mănăstirea Constamonitu.
8. Lista schiturilor este următoarea:
1. Schitul Sfânta Treime. 2. Schitul Sfântul Dimitrie, cunoscut mai mult de români ca „Schitul Lacu”, românesc. 3. Schitul Prodromu, românesc. 4. Schitul Sfânta Ana. 5. Schitul Sfânta Ana Mică. 6. Noul Schit. 7. Schitul Sfântul Ilie. 8. Schitul Sfântul Andrei. 9. Schitul Sfântul Pantelimon. 10. Schitul Bogoroditsa. 11. Schitul Vechiul Rusikon. 12. Schitul Bună Vestire. 13. Schitul Sfântul Dimitrie (al Mănăstirii Vatopedu). 14. Schitul Iviru.
9. Schituri românești sunt două:
9.1. Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul”, în grecește Prodromu, aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Kavsokalyvia și Marea Lavră, pe un deal stâncos, la mică altitudine. Azi, este locuit de 25 de călugări de origine română și urmează principiul cenobitic al vieții monastice ortodoxe.
9.2. Schitul „Sfântul Dumitru Valahu”, zis și „Schitul Lacu”, situat la 3-4 ore distanță de mers pe jos de la Mănăstirea „Sfântul Pavel”, de care aparține. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marfonu și Antiathon. Potrivit tradiției, aici au viețuit monahi încă din secolul al X-lea, dar ca schit a fost organizat în jurul anului 1760 de ieromonahul Daniil, venit de la Mănăstirea Neamț.
3. Sinteză, cu traseele parcurse pe
Muntele Athos, pe ore
Duminică 9 martie 2025
13:30 – 21:40: deplasarea, cu unele pauze, din Craiova până în Stavros, un oraș din Grecia, unde am mâncat și am dormit.
Luni 10 martie 2025
7:35 – 8:30: deplasarea din Stavros până în Ouranopoli, un mic oraș-port vamal, pentru cei
care se deplasează pe apă pe teritoriul Republicii Muntele Athos.
9:30 – 12:30: deplasarea cu feribotul din Ouranopoli până în Dafni, principalul punct de intrare
în Sfântul Munte Athos, de pe partea de sud-vest a peninsulei.
12:35 – 13:40: deplasarea din Dafni, cu un microbuz, către schitul românesc „Lacu”, la chilia „Buna Vestire”, unde am fost cazați.
Marți 11 martie 2025
8:00 - 17:10: deplasarea, cu o mașină, cu șofer, de la Chilia cu Biserica „Buna Vestire”, la mai multe mănăstiri, după care ne-am întors la Schitul Lacu, la Chilia „Sfânta Treime”, unde urma să fim cazați.
18:00 – 19:00: deplasarea, cu o mașină, de la Chilia „Sfânta Treime”, la Kareia, un orășel, capitală a Muntelui Athos, unde am fost cazați.
Miercuri 12 martie 2025
10:00 – 10:30: deplasarea, cu un microbuz, din Kareia până la Mănăstirea Vatopedu.
Joi 13 martie 2025
9:00 – 11:20: deplasarea, de la Mănăstirea
Vatopedu până la ieșirea de pe teritoriul Republicii Muntelui Athos,
unde se află vama, după care, peste circa 3 km., se ajunge în centrul orașului Ouranopoli, unde aveam mașina.
11:50 – 13:00: deplasarea, de la Ouranopoli, cu unele pauze pe la magazine, la orășelul Stavros, unde am luat masa.
13:55 – 22:00: deplasarea
de la Stavros, cu unele pauze, până acasă,
în România, în Craiova.
4. Prezentarea, pe larg, a
pelerinajului
4.1. Duminică 9 martie
2025
Duminică 9 martie 2025, la ora 13:30 am pornit de acasă, din Craiova, str. Eroilor nr. 86.
La ora 21:40 am ajuns la Stavros, care este un oraș pitoresc aflat pe coasta de nord a Greciei, în regiunea Macedoniei Centrale.
Ceea ce face acest oraș atât de special este faptul că este situat într-un golf natural, oferind turiștilor o priveliște uimitoare a mării.
În acest oraș am mers la pensiunea Agnanti, al cărui proprietar este Vasilis (cunoscător al limbii române) care, în altă parte, mai are frumosul restaurant Agnanti.
Aici vin, de ani de zile, Ovidiu și părinții săi, singuri sau cu prietenii / cunoscuții / colaboratorii lor, când merg în diferite locuri din Grecia, inclusiv la Muntele Athos.
Fiind toți 3 în postul Sfintelor Paști, pe parcursul întregului pelerinaj am mâncat numai de post.
De pe drum Ovidiu a vorbit cu patronul acestor unități (Vasilis) spunându-i (1) că vom dormi în hotelul dumnealui, și (2) să ne pregătească, la grătar, două porții de calamar, una pentru mine, una pentru Ovidiu, și o porție de caracatiță, pentru Sava.
Calamarul și caracatița au fost și foarte bine pregătite, gustoase și în cantități deosebit de mari încât niciunul nu și-a putut mânca porția.
Cele 3 porții, cu cartofi prăjiți, au costat 45 de euro, iar cazarea, pentru 3 persoane, în două camere, a fost de 75 de euro.
La Stavros se cazează numeroși români, când merg la Muntele Athos (cu intrarea prin Ouranopoli), din următoarele motive:
1) după circa 642 – 660 de km de condus, urmează să se odihnească și să doarmă;
2) din Stavros la Ouranopoli mai sunt numai 61 de km;
3) în Ouranopoli prețurile la mâncare și la cazare sunt mult mai mari decât la Stavros.
4.2. Luni 10 martie 2025
La ora 7:35 am
pornit din Stavros
spre Ouranopoli,
unde am ajuns la ora 8:30.
Ouranopoli este un mic oraș-port, localizat pe coasta de nord-vest a brațului Athos, Halkidiki și unul dintre cele mai potrivite locuri pentru cei care doresc să petreacă o vacanță liniștită în această parte a Greciei.
Taxa pentru „diamonitirion” (viza de intrare în Sfântul Munte) a fost de 25 de euro pentru un adult și de 10 euro pentru un copil, în total plătind 60 de euro.
Portul Ouranopoli este pe teritoriul Greciei, dar:
1) pentru cei care se deplasează pe apă, aici se face vama pentru intrarea pe teritoriul Republicii Muntele Athos;
2) pentru cei care se
deplasează terestru, după circa 3 km după intrarea în acest port, se află vama
terestră de intrare pe teritoriul Republicii Muntele Athos.
Muntele Athos, numit și Sfântul Munte Athos, este un munte din nordul Greciei, o republică semiautonomă, locuit de călugări ortodocși în 20 de mănăstiri cu mai multe schituri și chilii.
La ora 9:30 am plecat din Ouranopoli cu feribotul cu care am ajuns, la ora 12:30, în Dafni.
Dafni este principalul punct de intrare în Sfântul Munte Athos. Se află pe partea de sud-vest a peninsulei athonite, în apropiere de Mănăstirea Xiropotamu.
Este o așezare de mici dimensiuni, cu doar câteva clădiri: căpitănia portului, paza de coastă, poșta, taverna și câteva prăvălii.
La ora 12:35 am plecat din Dafni cu un microbuz (de 12 persoane) către Schitul românesc „Lacu”, chilia „Buna Vestire”, la care am ajuns la ora 13:40, unde am fost cazați.
Între orele 14:30 și 15:10 am fost la Chilia cu Biserica „Sfântul Dimitrie”.
Între orele 15:20 și 18:00 am fost la Chilia cu Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”.
Acolo noi am fost primiți cu atenție, cu unele produse alimentare pentru gustare, în general cu cele dintre cele primite tot de la pelerini.
La aceste chilii, ca la toate celelalte, monahii lucrează din plin, nu numai ziua, dar și în frecvente nopți, la slujbele de noapte, sau care încep noaptea.
Cum cam tot timpul este de lucru, sunt și muncitorii, care cu toții sunt români, marea lor majoritate fiind din zona Moldovei, oameni credincioși, după cum am constatat eu.
La Chilia cu Biserica „Sfântul Antonie”, se tăiau crengile de la plantele kiwi (care, pe perioada caldă, fac o umbră mare și frumoasă, pe toată zona chiliei), pe care mai erau încă circa 20 –30 de fructe.
Am mâncat unul din aceste fructe, care mi s-a părut cu totul deosebit față de cele cumpărate de noi din comerț, care sunt mult tratate, spre a fi conservate pe o perioadă cât mai mare.
La ora 19:00, înainte de slujba de seară, am mers la magazinul Schitului Lacu, aflat în incinta Chiliei Bisericii „Buna Vestire”.
Aici, cu Ovidiu și cu Sava, l-am cunoscut pe părintele stareț Ștefan Nuțescu cu ocazia oferirii, cu dedicația, către acest schit, a unui exemplar din cartea mea intitulată „Dările și impozitele în relatările din Biblie”.
Ovidiu cu Sava s-au întreținut mai mult (decât mine) cu Domnia-sa.
Apoi, până la ora 20:00, am fost la slujba de seară la Chilia cu Biserica „Buna Vestire”, unde au fost numai 6 – 8 călugări și 5 – 6 pelerini.
După slujba de seară, între orele 20:00 și 20:30 am fost la masă, la această chilie.
Până să ajungem în camera unde se servea mâncarea, am trecut printr-o cameră destul de mare, de circa 30 – 35 de metri pătrați, în care se aflau utilajele (mașini de cusut etc.), dintre cele mai moderne și exemplar întreținute, cu care se confecționează veșmintele bisericești.
Când am intrat în sala în care se servește mâncare, am rămas impresionați, la modul superlativ, de: igiena desăvârșită care exista peste tot; aranjamentul de pe mese, în cele mai mici amănunte, precum la un restaurant de lux.
Mesele cu băncile, fără spătar, sunt din lemn masiv, exemplar lucrate, finisate, lustruite, lăcuite și întreținute într-o igienă desăvârșită.
La o masă luau loc 10 persoane, 5 persoane pe o bancă și 5 persoane pe cealaltă bancă.
Pe masă erau aranjate o diversitate de produse și în cantități din abundență.
La masă, pe lângă noi 3, au mai fost alți 3 pelerini, din București, persoane de circa 50 – 60 de ani, cu o frumoasă conduită.
Un călugăr, tânăr și foarte plăcut, supraveghea, foarte discret, dacă mai avem nevoie de ceva; era suficient să faci un mic gest, dacă mai doreai ceva, și acesta imediat era la tine și-ți satisfăcea dorința.
În timpul mesei nu se gesticulează, nu se vorbește, nici în șoaptă, nimeni nu are nici cea mai mică altă preocupare.
Am mâncat, fiecare după dorință: o excelentă ciorbă de cartofi, cu mazăre, bogată în zarzavaturi și verdețuri.
Pâinea, care este făcută în cadrul fiecărei unități monahale, este cu adevărat excepțională.
Chiar dacă folosesc atât de mult superlativele, o fac pentru a reda, corect și pe deplin, situația reală de la aceste unități monahale, de la care pleci cu cele mai mari și mai frumoase satisfacții.
Ceai, fierbinte, de o foarte bună calitate, era din abundență, cu două feluri de miere, atât pentru îndulcirea ceaiului, cât și pentru consum, după cum dorește fiecare.
Alte produse aflate pe masă: halva; borcane cu două – trei feluri de gemuri; măsline, de două – trei feluri, care sunt din abundență peste tot pe unde se servește masa; castraveți murați, ceapă; eugenii; mere etc.
De la ora 23:00, din ziua de luni 10 martie 2025 și până la ora 1:10, din ziua de marți 11 martie 2025, am fost la slujba de noapte, după care am mers la culcare.
Monahii ne-au atenționat că, lângă Biserica „Buna Vestire”, vin și unii mistreți, la locul unde se aruncă resturile de mâncare.
Așa că, la plecarea de la
slujba de noapte, am auzit zgomotul mai multor mistreți, care veniseră la locul
unde se aruncă resturile de mâncare.
Când am ajuns la camerele unde am dormit, culoarul fiind iluminat cu lumini cu senzori, înaintea noastră mergea, destul de liniștită, o frumoasă vulpe care, obișnuită să primească de mâncare de la pelerini, se apropia de aceștia de câte ori îi vedea.
Pe lungimea unei clădiri, se merge pe un culoar, acoperit, din care se intră în cele 10 camere.
Camerele sunt lucrate foarte frumos, cu gresie, faianță, tencuieli, totul într-un alb frumos, curat și într-o igienă deplină.
În fiecare cameră sunt: două paturi suprapuse, metalice, frumos lucrate, finisate și vopsite; saltelele și lenjeria (aproape) noi, curate; o mică masă; un calorifer cu programarea temperaturii, care funcționează corect.
Noaptea am reglat temperatura la 20 °C, așa cum dorm și acasă, m-am acoperit cu un cearșaf și cu o pătură și, aici, în creierul munților, am avut un somn profund.
Nici cel mai mic zgomot nu se aude aici și nici cea mai mică urmă de poluare nu există, nici fonică și nici atmosferică.
4.3. Slujbele în Sfântul
Munte Athos
Cu greu pot fi explicate, de omul obișnuit, stările sufletești pe care le trăiești în timpul unei slujbe, în special în cele de noapte, de circa 3 ore, din cadrul unei mănăstiri.
Slujbele se țin pe semi-întuneric, la lumina puțină a unor candele, într-o liniște și o ordine deplină.
În timpul acestor slujbe, ținute pe semiîntuneric, prin întregul și prin complexul lor ritual (cu închinări, rugăciuni, metanii, prezența la icoane, la sfintele moaște etc.), te fac parcă să simți că o energie divină coboară, cuprinde tot interiorul bisericii și te face să te conectezi cu ea și să trăiești benefice stări mentale și spirituale, cu totul și cu totul aparte.
În timpul slujbei, atât monahi, cât și unii pelerini, au trăiri interioare cu totul aparte, care se oglindesc în purtări și chiar pe chipul lor.
După ce a început slujba realizezi tot mai mult că ai pătruns într-o altă lume, în lumea în care începi să simți că ești cuprins de energiile necreate și veșnice ale Duhului Sfânt.
Mănăstirile, cu bisericile lor, din Sfântul Munte Athos, sunt „temple ale Duhului Sfânt”, iar „slujbele” din acestea sunt „moduri de comuniune cu Dumnezeu”, de împărtăşire a harului Duhului Sfânt.
Deşi par forme arhaice şi străine modului de înţelegere al
omului modern, „slujbele și rugăciunile” din
biserici împărtăşesc harul în toată deplinătatea sa, „transmit
din energiile necreate și veșnice ale Duhului Sfânt”.
Prin împărtăşirea lăuntrică cu aceste energii divine necreate și veșnice se ajunge, în special de către oamenii credincioși, la fericire, şi, de aceea, aceste slujbe îl atrag definitiv pe cel care participă cu sfințenie la ele prin rugăciune.
Aceste energii divine necreate și veșnice sunt mijlocul indispensabil pentru îndumnezeirea omului, iar prin ele se ispășește o greșeală prin mângâiere divină, ca înţelegere şi iluminare, care înalţă întreg sufletul şi trupul la gustarea iubirii dumnezeieşti.
Nu este doar o înţelegere cu mintea rece, ci este o întrepătrundere a minţii cu inima în care se împărtăşeşte harul sau iubirea lui Dumnezeu prin aceste energii necreate.
Împărtăşirea, în cadrul acestor slujbe, se realizează doar când omul, care participă la ele, se concentrează și reuşeşte să-şi adune mintea din risipirea ei în lume şi, găsind locul inimii, o aşează în ea.
Este o stare de înălţare a inimii, pelerinul reușind să-și aducă mintea în inimă, mintea poate lua parte la lucrarea inimii, se poate împărtăşi de energiile necreate care se transmit în cadrul acestor slujbe, care se descoperă minţii în inimă.
Prin aceste slujbe li se deschide
pelerinilor comoara cea nesfârşită a slavei lui Dumnezeu!
La fiecare biserică și la fiecare mănăstire, oamenii oferă diferite daruri, fie prin anumite produse aduse de acasă, fie prin pomelnice.
Aceste pomelnice
sunt pentru slujbele pentru sănătatea celor vii sau pentru pomenirea celor
adormiți, înscriindu-se în acestea numele rudelor, oamenilor dragi și apropiați
pentru orice nevoință de sănătate sau pomenire, utilizând o foaie de hârtie și
un pix.
Totodată, prin asemenea daruri și prin sumele acordate la
pomelnice, pelerinii cei mai credincioși și decenți au în vedere să acopere
costul serviciilor (uneori de multe sute de euro) de care beneficiază, gratuit, la fiecare unitate monahală.
4.4. Marți 11 martie 2025
Dimineața, după ce am
mâncat la Chilia cu Biserica „Buna Vestire”, la ora 8:00 a sosit mașina
comandată, de la Chilia „Sfânta Treime”, condusă de părintele monah Pavel, o mașină camionetă, cu care să facem un tur pe la mai multe mănăstiri,
șofer fiind un muncitor român, Gheorghe, de fel din Pașcani, cu care ne-am
întreținut foarte plăcut, care cunoaște drumurile și traseele foarte bine și
care conduce excelent pe aceste drumuri care te cam sperie.
Deci, la ora 8:00 am plecat de la Chilia cu Biserica „Buna Vestire”, și am ajuns la Kareia la ora 9:00.
Kareia (Karyes), care este capitala administrativă a Sfântului Munte Athos, este situată aproape în centrul peninsulei, la o altitudine de 370 de metri. Aici se află întreaga structură administrativă a Athosului. Drept urmare, acesta este cel mai populat loc din Sfântul Munte.
În Kareia se află clădirea „Sfintei Comunităţi” (Sfintei Chinotite), organismul central de conducere al Sfântului Munte, alcătuit din 20 de monahi, câte un reprezentant de la fiecare mănăstire. Aceşti monahi sunt aleşi anual, între 1 şi 10 ianuarie, fiecare mănăstire alegându-şi propriul său reprezentant.
În Kareia am fost la:
Biserica Protaton, unde se află icoana făcătoare de minuni „Axion Estin”, în formă „bazilică”, unică în Sfântul Munte, aflată vizavi de clădirea „Sfintei Comunităţi”, care este cea mai importantă biserică din Sfântul Munte. Potrivit tradiției, a fost ctitorită de împăratul Constantin cel Mare; biserica Protaton este închinată Adormirii Maicii Domnului.
Schitul Sfântului Andrei Serai, situat la o distanţă de 500 de metri de capitala administrativă a Sfântului Munte, Kareia.
La ora 10:40 am plecat din Kareia la Mănăstirea Vatopedu, la care am ajuns la ora 11:10.
La ora 12:40 am plecat din Vatopedu la Mănăstirea Pantocrator, la care am ajuns la ora 13:05.
La ora 13:23 am plecat din Pantocrator, la Schitul „Sfântului Prooroc Ilie”, la care am ajuns la ora 13:40.
La ora 14:05 am plecat din Schitul „Sfântului Prooroc Ilie” la Mănăstirea Stavronikita, la care am ajuns la ora 14:16.
La ora 14:25 am plecat din Stavronikita, la Mănăstirea Iviron, la care am ajuns la ora 14:40.
Între orele 15:15 – 15:18 am mers la un izvor din apropiere, despre care este o povestire cu Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, numită „Portărița”.
La ora 15:23 am plecat de la Mănăstirea Iviron, de la izvor, la Mănăstirea Filoteu, la care am ajuns la ora 15:42.
Cu Mănăstirea Filoteu s-a sfârșit circuitul pe această zi, fapt pentru care, la ora 16:05, am plecat către Schitul Lacu, la Chilia „Sfânta Treime”, condusă de părintele monah Pavel, unde urma să fim cazați; la care am ajuns la ora 17:10.
Părintele monah Pavel nu era prezent în această chilie când am ajuns noi, fiind foarte ocupat cu rezolvarea unor probleme, pe cât de multe, pe atât de mari și de stringente, cu care se confrunta.
Chilia „Sfânta Treime” este așezată pe panta unui munte.
Nefiind încă introdusă în circuitul pelerinajelor, nu are amenajat drumul până la ea, pe care, în prezent, se circulă destul de greu.
Aici era un adevărat
șantier: 15 muncitori, din zona Moldovei, lucrau din plin.
Ne-am dat seama imediat că aici nu se putea dormi, fapt pentru care l-am rugat pe muncitorul care ne însoțea să-i comunice, telefonic, părintelui monah Pavel că nu putem să dormim în aceste condiții.
După ce am meditat mai mult cu Ovidiu, am hotărât să mergem la Kareia, capitala Sfântului Munte Athos, de unde putem ajunge ușor la Dafni, de unde să luăm un mijloc de transport pe apă (feribot sau barcă) cu care să ne întoarcem în Ouranopoli.
Până la urmă a sosit părintele monah Pavel care a înțeles motivația noastră, fapt pentru care a hotărât că va lua mașina și ne va duce personal la Kareia.
Fiind aproape să se întunece, eu am devenit cam îngrijorat de faptul de a merge pe asemenea drumuri pe timp de noapte, fapt pentru care i-am solicitat părintelui monah Pavel să plecăm cât mai repede cu mașina.
Acesta a înțeles rugămintea mea și, la ora 18:00, a luat mașina și personal a condus-o până la Kareia, unde am ajuns la ora 19:00, pe întuneric.
Ajunși la Kareia, Ovidiu i-a achitat părintelui monah Pavel:
1) 350 de euro reprezentând costurile cu mașina camionetă, cu care am făcut turul pe la mai multe mănăstiri, cu șoferul muncitor român, Gheorghe, de fel din Pașcani,
2) 100 de euro pentru drumul de la chilia sa și până la Kareia,
cerându-și scuze pentru cele întâmplate.
Ovidiu este de admirat pentru înțelepciunea sa cu adevărat desăvârșită, exemplară, care îl caracterizează, care îl face să nu se supere, să nu se certe, să nu fie în dușmănie cu nimeni.
Imediat ce am ajuns în Kareia, am mers la biroul de informații, aflat în centrul orașului, să ne interesăm la ce oră pleacă, mâine de dimineață, vasele din Dafni spre Ouranopoli.
Surpriza a fost pe cât de neplăcută, pe atât de mare, respectiv că mâine, miercuri 12, și joi, 13 martie, niciun vas nu circulă din Dafni spre Ouranopoli, din cauza vremii proaste, a valurilor mari pe mare, iar după aceste două zile nu se știe ce va mai fi.
Cu această supărare am mers la unul din cele două hoteluri din centrul acestui oraș, ne-am cazat cu 120 de euro pentru o cameră cu 4 paturi, după care am coborât la parterul acestui hotel, unde am mâncat, de 72 de euro.
Între timp am constatat că nu mai am telefonul mobil, fiind sigur că acesta mi-a rămas în portiera mașinii, fapt pentru care Ovidiu l-a sunat pe părintele monah Pavel cu rugămintea să verifice dacă telefonul meu este în portiera din ușa dreaptă.
Acesta a verificat și a constatat că telefonul este acolo și, foarte important, părintele monah Pavel nu plecase din Kareia, ci era la un depozit de materiale de construcții să ia unele materiale.
După circa o jumătate de oră, Ovidiu s-a întâlnit cu părintele monah Pavel și a recuperat telefonul, spre marea mea bucurie, care mi-a mai alinat marea supărare, atât de la întoarcere, cât și pentru faptul că nu ne vom întoarce curând spre casă.
Dacă Ovidiu nu s-ar fi
manifestat cu atâta înțelepciune cu părintele monah Pavel, mai mult ca sigur că
acesta ne-ar fi spus că a plecat, că a parcurs deja o mare parte din drum și,
fiind și noapte și cu mașina încărcată cu materiale, fie nu se mai poate
întoarce, fie se mai poate întoarce numai contra unei sume mai mari de bani,
probabil de 200 – 300 de euro.
Având în vedere baza de
date din telefon, eram nevoit să accept aceste condiții.
Deci, Ovidiu, prin marea și frumoasa sa înțelepciune, a fost salvarea mea și cu recuperarea telefonului, precum și în alte situații.
Este o mare bucurie că am un asemenea ginere.
Am revenit de mai multe ori la biroul de informații cu speranța că poate-poate situația de pe mare se va schimba, dar totul a fost zadarnic.
Am mers la hotel și la ora 21:30 am trecut la culcare.
4.5. Miercuri 12 martie
2025
După ce ne-am trezit, știind că la ora 8:00 se deschide biroul de informații, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem și să ne interesăm dacă au intervenit ceva schimbări; de la acesta ni s-a spus „că astăzi, miercuri 12, și mâine, joi 13 martie, niciun vas nu circulă din Dafni spre Ouranopoli, iar după aceste două zile nu se știe ce va mai fi.”
Acolo, în centru, erau 5 – 6 microbuze, care circulă numai după un program bine fixat și coordonat de biroul de informații, dar care, toate, erau în așteptare.
Circa 25 de persoane, călugări, preoți, pelerini, din diferite țări, eram acolo, în centru, fiecare dorind să ajungă în Dafni și de acolo în Ouranopoli.
Cerul se întunecase, parcă voia să și plouă, un vânt tăios începuse să bată, iar oamenii erau într-o situație foarte neplăcută.
Neavând nimic pe cap și fiind rece, cu un vânt tăios, am mers și am cumpărat un fes cu 7 euro.
La un moment dat a apărut un particular, „un pirat”, caz de excepție aici, care nu era monah, cu mașina lui specială de teren pentru drumurile grele de aici.
Acesta, de la Kareia și până la Ouranopoli avea tariful fix, de 300 de euro.
Cum acesta arăta, prin comportamentul său, fără încredere, am hotărât să nu mergem cu acesta.
Cu respectivul au pornit 3 preoți și 2 pelerini, din același grup.
Ulterior am auzit că
acesta, pe traseul foarte dificil, a alunecat cu mașina, de-a curmezișul
drumului, într-un șanț săpat de apă în drum (fiind frecvente asemenea ruperi
ale drumului de șuvoaiele puternice de apă căzute de pe versanți), blocând
circulația.
Tot așteptând și neivindu-se nicio soluție, până la urmă, pe baza cunoștințelor lui Ovidiu despre Muntele Athos, am luat hotărârea să ajungem pe coasta de nord-est a brațului Athos, unde nu sunt valuri și de unde vom găsi variante, pe apă, pe uscat, pe apă și pe uscat, să ajungem până la urmă la Ouranopoli.
Mai precis, trebuia să mergem cu o mașină până la Mănăstirea Vatopedu, care are un mic port, de unde pleacă o barcă, pe o cale destul de lungă, până în Ierissos, care este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de vacanță de pe coasta brațului Athos, al treilea braț al peninsulei Halkidiki.
De la Ierissos urma să luăm o mașină cu care să traversăm peninsula și să ajungem la Ouranopoli.
La ora 10:00 am plecat din Kareia, iar la ora 10:30 am ajuns la Mănăstirea Vatopedu.
În timp ce noi eram la câteva sute de metri de Vatopedu, am văzut cum pleca barca (destul de mare, cu motor, în care intrau până la 40 - 50 de persoane), cu care ne pusesem speranța că vom merge și noi.
În port, aflat în fața Mănăstirii Vatopedu, ni s-a spus că astăzi nu mai pleacă nicio altă barcă din acest port.
Neavând ce face, am urcat sus la Mănăstirea Vatopedu, cu speranța că vom reuși să fim cazați.
La toate mănăstirile s-au luat măsuri și în privința trierii persoanelor care urmează să fie cazate, așa că nu poate veni oricine, oricând și indiferent de numărul de persoane să se cazeze.
Cum Ovidiu, după aproape 15 pelerinaje în Muntele Athos, atât cu tatăl său, cât și cu alte persoane apropiate, a dat dovadă de sinceră și de multă sfințenie la fiecare pelerinaj, a reușit să fie destul de cunoscut și de apreciat la mai multe dintre aceste lăcașuri sfinte.
Acum a reușit să discute cu părintele monah Chiril (român de origine, cunoscător al limbii române), care a dat indicații unui călugăr să fim cazați cât se poate de bine.
După ce am mers la „biroul de cazare”, unde ni s-au
verificat actele de identitate și ni s-au făcut formalitățile de cazare, am
fost repartizați, la etajul doi al clădirii centrale,
într-o cameră cu 3 paturi.
Am rămas pe cât de surprins, pe atât de plăcut impresionat de starea de ordine, de curățenie, de igienă desăvârșite, atât din această cameră, cât și de la WC-ul aflat separat, unde se putea face duș în condiții exemplare.
După ce ne-am cazat, văzând condițiile de aici, cu adevărat excepționale, cu o foarte mare bucurie sufletească am mers imediat la slujbă.
● Slujba de dimineață, care s-a terminat la ora
13:40.
Vezi și capitolul 5, „Sava, în pelerinajul de la Muntele Athos”
Mănăstirea Vatopedu este considerată a fi cea mai mare și cea mai bogată dintre toate mănăstirile din Muntele Athos; alții consideră că Mănăstirea Marea Lavră ar fi pe primul loc în această ierarhie.
La această mănăstire sunt circa 15 clădiri, unele cu până la 4 etaje, exemplar întreținute, cu o arhitectură impresionantă, care îți face mare plăcere și să le vezi.
Biserica este cu adevărat monumentală, cu un interior care, fie și numai privindu-l, te trimite către lumea divină.
Biblioteca deține aproximativ 40.000 de cărți, 310.000 de documente, iar Arhiva Românească a mănăstirii cuprinde circa 12.650 de documente.
Cu toate că despre slujbele din Muntele Athos am scris
într-un paragraf distinct, nu mă pot abține să nu prezint și unele aspecte
concrete de la slujbele de la Mănăstirea Vatopedu.
Slujba se desfășoară după reguli foarte stricte, atât pentru monahi, cât și pentru pelerini.
În prezent, Mănăstirea Vatopedu are în jur de 100 de călugări din mai multe țări, între care și 12 monahi români.
Cum la această mănăstire sosesc, în pelerinaj, călugări, preoți și pelerini din diferite țări, eu am estimat că, în această zi, la slujbă erau, în total, peste 100 de călugări și preoți și circa până la 50 de pelerini (civili).
După slujbă s-a mers la masă, monahii separat și pelerinii separat.
La masă au fost circa 50 de pelerini.
Aici, chiar mai mult decât la Schitul Lacu, când am intrat în sala în care se servește mâncare, am rămas impresionați, la modul superlativ, de: igiena desăvârșită, care exista peste tot: aranjamentul de pe mese era în cele mai mici amănunte, precum la un restaurant de lux.
Mesele cu băncile, fără spătar, sunt din lemn masiv, exemplar lucrate, finisate, lustruite, lăcuite și întreținute într-o igienă desăvârșită.
La o masă luau loc 10 persoane, 5 persoane de o parte a mesei, pe o bancă, și 5 persoane pe cealaltă parte a mesei, pe o bancă.
Pe masă erau aranjate o diversitate de produse și în cantități din abundență.
Un călugăr, tânăr și foarte plăcut, supraveghea, foarte discret, dacă pelerinii mai au nevoie de ceva; era suficient să faci un mic gest, dacă mai doreai ceva, și acesta imediat era la tine și-ți satisfăcea dorința.
În timpul mesei nu se gesticulează, nu se vorbește, nici în șoaptă, nimeni nu are nici cea mai mică altă preocupare.
Am mâncat, fiecare după dorință: o excelentă ciorbă de fasole, cu foarte multe zarzavaturi și verdețuri, inclusiv cu bucăți de ciuperci prin ea.
Pâinea, care este făcută în cadrul fiecărei unități monahale, este cu adevărat excepțională.
Pe masă era, din plin, o mare diversitate de produse, precum: măsline, de două – trei feluri; salată de sfeclă roșie; borcane cu mai multe feluri de gemuri; borcane cu două feluri de miere; sticle cu compot, cu sucuri, de mai multe feluri; mere etc.
Fiecare putea să consume, pe gratis, ce vrea și în ce cantități dorea.
Chiar dacă folosesc atât de mult superlativele, o fac pentru a reda, corect și pe deplin, situația reală de la aceste unități monahale, de la care pleci cu cele mai mari și mai frumoase satisfacții.
După masă eu am trecut și am dormit circa o oră și jumătate, iar Ovidiu cu Sava s-au plimbat prin fermecătoarea curte a acestei mănăstiri.
În stânga intrării principale sunt două bazine cu crapi ornamentali japonezi.
Crapii ornamentali japonezi, cunoscuți și sub denumirile de koi, nishikigoi, sunt una dintre cele mai frumoase specii de pești ornamentali care există în întreaga lume.
Se spune că un singur asemenea exemplar, cu o linie de sânge bună, poate costa mii de dolari.
Ei sunt într-o continua mișcare, spre marea satisfacție a pelerinilor care parcă nu le mai vine să-și mai ia ochii de la ei.
Acești pești, de o frumusețe copleșitoare, sunt creaturi uimitoare pe care le admiri pentru marea varietate de nuanțe strălucitoare.
Datorită aspectului lor și ușurinței cu care se mișcă permanent, ei simbolizează frumusețea și rafinamentul.
Primul bazin este de circa 150 – 180 de m2, în care sunt peste 50 de pești.
În al doilea bazin, aproape la fel de mare ca și primul și cu cam tot atâția pești, are (în interiorul său) două bazine, din plastic, de circa 2 m2 fiecare, în care se află puietul.
Ambele bazine sunt alimentate permanent cu apă curată, din izvoare de munte, și cu un sistem de oxigenare a apei.
● Slujba de
seară, care s-a ținut de la ora 17:30 la ora 19:00.
Vezi și capitolul 5, „Sava, în pelerinajul de la Muntele Athos”
După această slujbă am mers la masă (la primul etaj al clădirii centrale), care și aceasta a fost cu o mare diversitate de produse, dintre care menționez: măsline; boabe de porumb coapte; halva; curmale; miere; gemuri; mere etc.
La parter a fost un automat cu ceai, fierbinte, de o foarte bună calitate, iar alături erau borcane cu două feluri de miere, diverse siropuri etc.
Cum azi am avut o zi foarte încărcată, iar mâine de dimineață trebuie să participăm la slujba care începe la ora 4:00, am mers devreme la culcare.
La ora 20:50 Sava deja dormea, iar la ora 21:30 ne-am culcat și eu și Ovidiu.
4.6. Joi 13 martie 2025
De la ora 4 la ora 7 am fost la slujba de
noapte-dimineață.
Greu de prezentat în
cuvinte ritualul de la o asemenea slujbă, energiile care te cuprind și stările
sufletești pe care le trăiești, care nu pot fi descrise în cuvinte.
Așa după cum am mai arătat, în timpul acestor slujbe, ținute pe semiîntuneric, prin întregul și prin complexul lor ritual (cu închinări, rugăciuni, metanii, prezența la icoane, la sfintele moaște etc.), parcă simți că o energie divină coboară, cuprinde tot interiorul bisericii și te face să te conectezi cu ea și să trăiești benefice stări mentale și spirituale, cu totul și cu totul aparte.
Mănăstirea Vatopedu este ca un Rai plin de binecuvântări.
Prin slujbele de noapte de la Mănăstirea Vatopedu, parcă simți că binecuvântările lui Dumnezeu au coborât pe pământ.
După slujbă am fost și am luat masa, timp de circa 30 de minute, care, și aceasta, ca toate celelalte, a fost cu o mare diversitate de produse, oferite din abundență, fiecare putând consuma ce dorește și în orice cantitate.
Și aici, ca la toate celelalte mănăstiri, schituri și chilii, masa și cazarea sunt pe gratis.
După masă, am fost la magazinul acestei mănăstiri, care și acesta este exemplar, din toate punctele de vedere: organizare; aranjare, prezentarea unei foarte mari diversități de obiecte, de o calitate ireproșabilă; buna servire; ordinea, curățenia, igiena etc.
După ce m-am consultat și cu Ovidiu și cu Sava, scumpului meu nepoțel i-am cumpărat, spre amintire de la mine: un finuț lănțișor cu cruciuliță, din argint, suflat în aur, de purtat la gât, de 40 euro; o icoană, pe lemn, pictată de artiștii-călugări din această mănăstire, cu Fecioara Maria cu Pruncul Iisus Hristos în brațe, pe care am dat 112 euro.
La ora 9:00, conducerea Mănăstirii Vatopedu a pus la dispoziție un microbuz, care să ne ducă, gratuit, pe cei 12 pelerini până la Ouranopoli.
Am rămas cu toții surprinși că, Mănăstirea Vatopedu, după ce ne-a oferit cazarea pe o noapte și 3 mese, toate de o calitate cu adevărat excepționale, acum ne oferea, gratuit, și transportul pe o cale atât de lungă, respectiv până unde se face vama la ieșirea de pe teritoriul administrativ al Republicii Muntele Athos, de unde mai sunt circa 3 km până centru orașului Ouranopoli.
Dacă ar fi fost să plătim serviciile gratuite de care am beneficiat la Mănăstirea Vatopedu, costul pe o persoană ar fi fost de circa: cazarea = 40 de euro; 3 mese = 15 euro o masă x 3 mese = 45 de euro; transportul = 100 de euro; total = 40 + 45 + 100 = 185 de euro.
Pentru 3 persoane costul ar fi fost de 185 x 3 = 555 de euro.
Dumnezeu să binecuvânteze Mănăstirea Vatopedu.
La vama, de la intrare în orașul Ouranopoli, am ajuns la ora 11:20.
După ce am făcut vama, am
pornit spre Ouranopoli, unde aveam parcată
mașina.
De la această vamă și până în centru la Ouranopoli, sunt circa 3 km.
Cum erau mai multe persoane care doreau să ajungă la Ouranopoli, iar noi nu am găsit nicio mașină cu care să mergem, inițial am hotărât să mergem pe picioare.
Mai treceau alte mașini, dar toate erau ocupate.
La un moment dat, Ovidiu a propus să lăsăm bagajele jos într-un loc, unde să rămân eu cu Sava, iar Ovidiu să meargă repede, să ia mașina, să vină cu ea aici, după care să pornim la Ouranopoli.
Când să punem bagajele jos, eu continuam să fac semn la toate mașinile care treceau pe lângă noi, chiar fără să mă mai uit dacă sunt libere sau nu.
Așa se face că a oprit un monah, de circa 60 de ani, „cu ținută de muncă”, cu „o mașină de muncă”, destul de plină cu diverse materiale.
După ce Ovidiu i-a spus, în engleză, problema noastră, acesta a făcut tot posibilul să încăpem toți 3 în mașină, după care ne-a dus, în drumul său, până la Ouranopoli, după care a refuzat categoric să primească bani de la noi.
De la Ouranopoli, la ora 11:50 am pornit cu mașina noastră spre România.
Pe traseu ne-am mai oprit (1) la un magazin cu măsline, cu ulei de măsline etc., (2) la un magazin de legume – fructe, (3) la o farmacie.
La ora 13:00 am ajuns la restaurantul Agnanti al domnului Vasilis, grec dar cu origini aromâne, care vorbește bine româna, deoarece Sava a dorit mult să mănânce iarăși caracatiță.
După ce am luat masa la acest restaurant (calamar și caracatiță), la ora 13:55 am plecat spre casă, unde am ajuns la ora 22:00.
5.
Sava, în pelerinajul de la Muntele Athos
Cum accesul la Muntele Athos pentru copiii sub 12 ani se face numai cu o permisiune de la un stareț, Ovidiu a trebuit să obțină pentru Sava (care, pe 23 aprilie 2025, împlinește 8 ani) un asemenea aviz de la părintele Antonie.
Pe drumul până la orășelul Stavros, din Grecia, nu au fost niciun fel de probleme pentru Sava.
De pe drum Sava i-a spus lui Ovidiu că, în orășelul Stavros, din Grecia, unde urma să dormim, când să luăm masa, el dorește să mănânce o caracatiță.
Eu cu Ovidiu am mâncat câte un calamar, iar Sava a mâncat o caracatiță, care au fost și foarte bine pregătite, și foarte mari, că niciunul nu ne-am putut mânca toată porția.
La ora 22:30 eram deja la culcare.
După ce, la Ouranopoli, ne-am îmbarcat pe feribot, am urcat sus, pe punte, pe unde se perindau majoritatea călătorilor (pelerini, preoți, monahi), cu dorința de a admira peisajele, frumosul zbor al pescărușilor și de a face fotografii.
Cum s-a pus în mișcare feribotul, zeci de pescăruși au venit deasupra oamenilor, obișnuiți cu a li se da câte ceva mâncare de aceștia.
Atât pentru Sava, cât și pentru mine, a fost o mare bucurie să vedem cum pescărușii fie vin și iau mâncare din mâinile întinse de oameni, fie prind din aer mâncarea aruncată de aceștia.
Sava, încântat de acest comportament al pescărușilor, a întins și el mâna, având o bucată de mâncare prinsă între degetul mare și degetul arătător.
Imediat un pescăruș a venit la această mâncare (în mâna întinsă de el), dar … i-a prins și partea cu unghia din degetul mare, de l-a durut cam tare.
Ușor de înțeles că nu a vrut să le mai dea mâncare din mână, ci numai aruncând bucăți cât mai sus, pe care pescărușii reușeau, în circa 80% din cazuri, să le prindă.
La cele care cădeau în apă, se repezeau chiar și câte doi – trei pescăruși, pe care le luau imediat din apă, chiar dacă erau valuri.
Fiind vremea frumoasă și destul de caldă, plimbarea cu feribotul a fost foarte plăcută.
Și pe feribot, pe care erau circa 150 de persoane, Sava a fost singurul copil.
Atât la Schitul Lacu, cât și la toate celelalte biserici și mănăstiri pe unde am ajuns, toți monahii, cu care am intrat în contact, îl priveau și îl primeau cu multă bucurie pe Sava, ca o prezență cu totul și cu totul aparte, și aceasta pentru că:
1) nu mai erau alți copii, Sava fiind singurul,
2) este un bun comunicator, intrând ușor și fără emoții în discuții plăcute cu monahii;
3) prin întrebările și prin răspunsurile date, se face plăcut și dovedește o bună educație și inteligență;
4) peste tot, în biserici /
mănăstiri, a urmat ritualurile religioase, făcute corect, prin închinare, prin
metanii, în fața icoanelor, a moaștelor, a stareților etc.;
5) a avut o ținută și un comportament adecvat.
La Schitul Lacu, seara am mers la magazinul cu obiecte bisericești, aflat în incinta bisericii „Buna Vestire”.
În acest magazin, la vânzare a fost călugărul Vasile, care ne-a făcut și cazarea, cu care ne-am întreținut mult și cu plăcere.
Aici l-am rugat pe Sava să-și aleagă câteva obiecte, pe care să le plătesc eu, pe care să le aibă ca amintire de la mine.
Sava, care este cu foarte mult bun simț, și-a ales două – trei obiecte, destul de ieftine, de 3 – 5 euro fiecare.
Când să mergem să plătim la călugărul Vasile, acesta l-a luat în brațe, cu multă afecțiune și nu a vrut să-i ia banii, spunându-i „ți le fac eu cadou, că ești o minune de copil”.
Parcă s-au coborât niște energii divine peste mine, care mi-au umplut și inima și sufletul de bucurie când am auzit așa-ceva și pe Sfântul Munte și de la un călugăr.
La Schitul Lacu, după-amiaza am vizitat chilia „Sfântul Dimitrie” și chilia „Sfântul Antonie cel Mare”.
Și monahii de aici au fost impresionați la modul cel mai plăcut de prezența „acestui copil minunat”, care i-a cucerit prin întregul său comportament.
Plimbarea la aceste chilii se face pe cărări, pe pante abrupte, cu trepte denivelate, neuniforme, în care, într-o parte, sunt pante abrupte, văgăuni, unele de peste 100 de metri, pe care Sava a mers cu multă ușurință, fără să se sperie sau să aibă alte probleme.
La culcare, se vedea că este obosit.
Atât pe toate traseele, făcute cu mașina, unele pe câte o zi întreagă, cât și pe la mănăstirile / bisericile pe la care am fost, Sava a avut un comportament exemplar, și nu s-a arătat nici obosit și nici plictisit.
La fiecare mănăstire / biserică, fără să i se spună de cineva, el s-a comportat ca o persoană cu o profundă credință și parcurgând corect și la momentul potrivit ritualurile religioase cuvenite.
Așa după cum am mai arătat, în ziua de miercuri 12 martie 2025, am ajuns la
Mănăstirea Vatopedu.
După ce ne-am cazat la această mănăstire, am mers imediat
la slujba care se ținea, care s-a terminat la ora 13:40.
● Sava, la slujba de dimineață, care s-a
terminat la ora 13:40.
Am rămas profund impresionat, la modul cel mai plăcut, de mediul, de energiile și de trăirile care te pătrund la o asemenea slujbă, care cu greu pot fi descrise în cuvinte, și care cu atât mai greu pot fi înțelese și simțite de cei care nu au participat la o asemenea slujbă.
Vezi paragraful cu „Slujbele în Sfântul Munte Athos”.
Întregul ritual, cei peste 100 de monahi, unii înalți de până la 2 metri, cu ținutele lor de parcă toate sunt noi, croite perfect, pe măsura fiecăruia, curate, călcate, cu mișcări de o eleganță uimitoare pe parcursul desfășurării sale, cu cântări, închinări, metanii, trecerea pe la icoane etc., într-un semiîntuneric (uneori aproape de întuneric), te fac parcă să simți că o energie divină coboară, cuprinde tot interiorul bisericii și te face să te conectezi cu ea și să trăiești benefice stări mentale și spirituale, cu totul și cu totul aparte.
La un astfel de ritual, când această mulțime de monahi treceau, într-o ordine desăvârșită, prin fața icoanelor, nu știu cum, dar Sava s-a integrat și el între acești monahi, urmând ritualul corect.
Nu numai că nimeni nu i-a atras atenția, dar a dat multă frumusețe acestui ritual: un micuț de aproape 8 ani (unicul copil prezent aici), frumos, în ținută adecvată, urmând corect și pe deplin ritualul, între această mulțime de monahi.
● Slujba de seară,
care s-a ținut de
la ora 17:30 la ora 19:00.
De la ora 17:30 la ora 19:00 am fost la slujba de seară, numită și „vecernie”, care și aceasta a fost cu adevărat impresionantă, atât prin numărul foarte mare al călugărilor, al preoților, al pelerinilor dar, în mod deosebit, prin ritualul ei.
Vezi paragraful cu „Slujbele în Sfântul Munte Athos”
Au fost scoase, pe o masă, spre închinare 7 dintre cele mai
importante sfinte odoare / moaște pe care le are această mănăstire, unele unice
în lume, precum o bucată din Brâul Maicii Domnului, o
bucată din Lemnul Sfintei Cruci (pe care a fost Răstignit Iisus Hristos), capul Sf. Ioan Gură de Aur și cel al lui Sf. Grigorie Teologul
etc.
Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie bucuria duhovnicească, dar și o oarecare emoție care te cuprinde ajungând în fața acestor sfinte odoare și închinându-te la ele.
După ce un preot monah prezenta aceste moaște, toți cei prezenți la slujbă treceau să se închine și să sărute sfintele moaște, într-o ordine desăvârșită, întâi monahii și apoi pelerinii.
Cum Sava nu știa această ordine (ca numeroși alți pelerini), s-a integrat între călugări și, în dreptul mesei, în fața monahului care prezenta sfintele moaște, a fost reținut de un monah, de circa 65 de ani, în fața sa, care l-a cuprins cu brațele, cu foarte multă iubire.
Am trecut într-o parte, de unde am văzut cu câtă bucurie și iubire îl ținea în brațe acest monah, dar și câtă fericire se vedea pe fața scumpului meu nepoțel.
După ce s-a terminat slujba, în fața bisericii, un alt preot l-a cuprins în brațe pe Sava, în prezența mea și a lui Ovidiu, manifestând foarte multă afecțiune și iubire față de scumpul meu nepoțel.
Apoi a venit un monah, care s-a întreținut cu acest preot, după care eu i-am rugat să accepte să facă o fotografie cu Sava.
Cu toate că fotografiatul și filmatul sunt interzise la toate locurile sfinte din Muntele Athos, aceștia, din iubire față de „acest copil minunat, Sava”, au acceptat, cu plăcere de a face câteva fotografii, inclusiv ca, după aceea, să mă alătur și eu într-o altă fotografie.
În paragraful cu „Prezentarea, pe larg, a pelerinajului”, sunt prezentate cât mai multe aspecte despre scumpul meu nepoțel pe parcursul acestui pelerinaj.
6. Starea drumurilor
și circulația pe acestea, în
Muntele Athos
Fiecare mănăstire, schit și numeroase biserici au în dotare una sau mai multe autoturisme camionetă, cu dublă tracțiune, cu motoare puternice, care sunt cele mai potrivite pentru a circula pe drumurile de pe Muntele Athos.
Acestea au două locuri în față, pentru șofer și pentru o altă persoană, apoi alte 3 locuri în spatele acestora, după care, în spate, au partea de camionetă.
Concluziile, despre starea drumurilor și circulația pe acestea, în Muntele Athos, le-am tras după ce am parcurs aproape 15 ore, cu trei microbuze și cu un autoturism camionetă, următoarele trasee:
1) o oră, în ziua de luni 10 martie 2025 din Dafni, cu un microbuz, către schitul românesc „Lacu”, la chilia „Buna Vestire”, unde am fost cazați;
2) circa 10 ore și jumătate, în ziua de marți 11 martie 2025, cu un autoturism camionetă;
3) 30 de minute, în ziua de miercuri 12 martie 2025, cu un microbuz, de la Kareia la Mănăstirea Vatopedu;
4) circa două ore și jumătate, în ziua de joi 13 martie 2025, cu un microbuz, de la Mănăstirea Vatopedu până la Ouranopoli.
După parcurgerea acestor trasee, terestre, pe aproape 15 ore, consider că se impune prezentarea și a următoarelor aspecte.
1. Marea varietate a reliefului, numai muntos.
2. Starea drumurilor, nu numai neasfaltate, dar nici pietruite, dar la care se lucrează pentru menținerea lor într-o stare cât mai bună. Drumurile sunt frecvent degradate de faptul că, după fiecare ploaie torențială, cantitățile mari de apă care cad cu viteză de pe versanți (de pe coasta munților), degradează anumite porțiuni de drum, făcând șanțuri, mai mici sau mai mari, care îngreunează transportul.
3. Pe aceste drumuri se poate circula în siguranță (3.1) numai cu mașini puternice, din punct de vedere al tracțiunii, și (3.2) numai cu șoferi cu abilități în conducere pe acestea, pe care ei circulă destul de des și pe care le cunosc foarte bine. Pe toate traseele Muntelui Athos, sunt numeroase porțiunile de drum în care, într-o parte a drumului se înalță muntele, o stâncă, iar în partea cealaltă este o prăpastie, o văgăună, un hău, unele chiar de sute de metri adâncime, Or, pe asemenea drumuri, pe care se circulă și pe ploaie, și noaptea, o greșeală în conducere poate să fie și prima și ultima tragedie pentru cei dintr-o asemenea mașină.
4. Există o deplină solidaritate în conducere. Cei care conduc mașinile se cunosc între ei, iar dacă sunt ceva probleme într-o anumită porțiune de drum, când se întâlnesc, cu cei care vin din sens contrar, se anunță între ei. Cum sunt numeroase porțiunile de drum pe care nu este loc să treacă două mașini una pe lângă alta, fiecare șofer este foarte atent pentru a găsi un loc unde să tragă pe dreapta pentru a face loc de trecere pentru celălalt, care vine din sens opus. Pe traseele parcurse, am întâlnit peste 20 de mașini care veneau din sens opus; toți acești șoferi se cunosc între ei, se salută și își comunică informații despre starea drumului, sau alte evenimente, dacă este cazul. Pe tot Muntele Athos circulă numai și numai mașini care sunt înregistrate în „Republica Muntele Athos”. Nu este permisă intrarea pe teritoriul „Republica Muntele Athos” a altor mașini, cu excepția unor cazuri speciale, pentru delegații oficiale, pentru care se dau aprobări numai de la conducerea centrală a acestei administrații.
5. Merită relatat și următorul caz. După circa o oră de mers cu mașina de la Mănăstirea Vatopedu către Ouranopoli, când șoferul se pregătea să facem o mică pauză, când ne aflam pe un fel de platou, urma să coborâm o mică și scurtă pantă, după care drumul urca din nou. Acolo, în partea de jos a acestei mici și scurte pante, era o baltă, de circa 10 metri pe lungimea drumului. Șoferul, care cunoaște așa de bine aceste drumuri și pericolele care se pot ascunde în asemenea bălți, a oprit mașina, în lateralul drumului și, fără ca noi să ne speriem, ne-a spus, pe un ton calm, să vedem cât de adâncă este această baltă. Câțiva tineri au rupt niște crengi și, trecând pe margine bălții respective, au început să sondeze adâncimea acesteia, dar fără a se putea trage o concluzie clară. După câteva minute a sosit un autoturism camionetă, de o construcție specială pentru drumurile de munte (cum alta de acest fel nu am mai văzut pe aici) și, probabil, șoferul acestuia cunoscând foarte bine și acest traseu cu asemenea băltoace, și puterea mașinii sale, a trecut fără probleme, cu toții fiind atenți la această trecere și respirând ușurați cu speranța că și noi vom putea trece. Nu peste multe minute a mai venit un autoturism camionetă, dintre cele care sunt folosite cel mai frecvent în Muntele Athos, cu 2 monahi în el, iar după ce șoferul microbuzului nostru le-a spus ce mașină trecuse mai înainte prin această baltă, au trecut și ei fără probleme. După aceea, șoferul microbuzului nostru ne-a spus ca noi să mergem pe picioare, să trecem balta pe alături, lucru posibil și fără probleme, după care să urcăm în microbuz. Așa am făcut, dar cu mari emoții, urmărind cu sufletul la gură ca apa să nu intre în țeava de eșapament a mașinii, sau să se întâmple altceva neplăcut, care să facă mașina să nu mai poată merge. Mașina a trecut cu bine prin acea baltă, după care am urcat în aceasta și am mers cu bine până la finalul drumului.
Am subliniat și aceste
aspecte pentru ca să se înțeleagă cât mai bine, sub toate aspectele, ce
probleme se pot ridica la un pelerinaj în Sfântul Munte Athos.
Pe lângă aceste trasee terestre, am mai parcurs, timp de 3 ore, și un traseu pe apă, cu un feribot, pe o mare liniștită, care nu este tot timpul astfel; în alte cazuri marea este de la agitată, până la foarte agitată, caz în care niciun vas nu circulă pe apă, așa după cum a fost cazul în zilele de miercuri 12 și joi 13 martie 2025, așa după cum am arătat în acest material.
Pentru cei care urmează anumite tratamente medicale, este bine ca să-și ia măsuri de siguranță, în sensul de a-și lua tratamentul pentru 3 – 4 zile în plus față de timpul programat pentru pelerinaj din cauză că, așa după cum am pățit și noi, pot interveni anumite evenimente care fac imposibilă înapoierea la data fixată inițial.
Pentru cei care au „rău de mare” (pentru deplasarea, pe circa 3 ore, pe apă, de la Ouranopoli la Dafni), și/sau „rău de înălțime” (pentru deplasarea, de circa 15 ore, pe drumurile de munte, în stare prezentată în acest material), aceste informații sunt esențiale, chiar decisive, în adoptarea sau nu a deciziei de a merge în pelerinaj în Muntele Athos.
Bibliografie
Uranopoli, întâlnit și cu denumirile
de Ouranoupolis sau Ouranoupoli, prezentat pe mai multe site-uri, precum: https://ro.wikipedia.org/wiki/Uranopoli ; https://travelplanner.ro/blog/despre-ouranoupoli-poarta-catre-muntele-athos/
Biserici și
Catedrale: Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos:
Schitul Lacu,
privire panoramică, prezentată de părintele Pimen Vlad: https://www.chilieathonita.ro/2021/11/17/schitul-lacu-privire-panoramica-parintele-pimen-vlad/
Muntele Athos,
De la Wikipedia, enciclopedia liberă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Muntele_Athos
Mitropolia
Olteniei. Pelerin în Sfântul Munte Athos: https://mitropoliaolteniei.ro/2024/10/15/pelerin-in-sfantul-munte-athos-cu-binecuvantarea-maicii-domnului/
Informații
utile pentru cei care merg la Sfântul Munte Athos: https://www.pelerinaj.ro/informatii-utile-sfantul-munte-athos/?print=print
Muntele Athos: https://ro.orthodoxwiki.org/Muntele_Athos
Ghidul
Pelerinului Athonit – părintele Teologos: https://www.chilieathonita.ro/2022/05/24/ghidul-pelerinului-athonit-parintele-teologos/
Produse din
Athos: https://www.produsedinathos.ro/
Muntele
Athos – jurnal spiritual în Republica rugăciunii: https://ziarulfaclia.ro/muntele-athos-jurnal-spiritual-in-republica-rugaciunii/
Kareia (Karyes): https://doxologia.ro/kareia-karyes-capitala-sfantului-munte-athos
Pentru
Crapii
ornamentali japonezi: https://fera.ro/crapul-koi-specii-cerinte-de-reproducere-si-fapte-interesante-despre-crapul-japonez.html
Proschinatarul
„Sfântul Munte al Atonului”, scris de ieromonahul Serafim și tipărit la București în 1856, prin
bogăția de informații și gravuri, constituie o adevărată carte de referință
privind istoricul sfintelor lăcașuri, totodată și o dovadă a enormei
contribuții românești (care, de-a lungul a peste 5 secole, a fost prima ca
mărime, depășind de departe oricare alta) la realizarea centrului de
spiritualitate ortodoxă de la Muntele Athos.
Conf. univ. dr. Nicolae Grigorie Lăcrița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu