O nobilă Doamnă a Maramureșului

                            de Gheorghe Pârja 

 De la minunatul Salon de Carte, care s-a desfășurat recent în Baia Mare, am cumpărat “Jurnalul” tenorului Ion Piso, pe care l-am prezentat mai ieri. În paginile lui stă și portretul soției lui, Doamna Livia Piso-Filipașcu. Descendentă a unei vechi aristocrații maramureșene, și-a purtat crucea frumuseții exterioare, alături de cea a frumuseții lăuntrice, străbătând cu grație eleganța artistică a altor vremi, spre târziul acestei lumi care i-a fost dat să o trăiască. Se pare că spiritul, cu vocația întemeierii ideilor de durată, prinde curaj și în această vreme controversată, care ne pune pe gânduri. Așa, la Centrul Documentar-Expozițional al Nobilimii Maramureșene, de la Vișeu de Sus, am participat la mai multe întâlniri ale celor care cred că istoria este o redută a viitorului.

Ctitoria poartă efortul lui Ion și Livia Piso-Filipașcu. Ei au ridicat un sediu în care o parte a istoriei Maramureșului se poate oglindi cu limpezime. Dacă Ion Piso a fost un celebru artist liric, Livia Piso a fost o celebră scenografă și pictoriță de renume european. Mai puțin cunoscută în România, deoarece deplina maturitate creatoare și-a desfășurat-o în Germania și Italia. A făcut decorurile și costumele a peste 100 de spectacole. Dar a stat sub semnul extremei modestii, izvorâtă din natura ei sensibilă și profundă și a educației primite. Era fiica istoricului-martir din Maramureș, Alexandru Filipașcu, autorul cărții de referință “Istoria Maramureșului”, cea mai citită și invocată carte de istorie a Ținutului Voievodal.
După revenirea în țară, doamna Livia Piso-Filipașcu și-a căutat locul de baștină al strămoșilor. Așa că a făcut numeroase popasuri în Maramureș. Mai ales la Petrova strănatală. Auzind de numele meu, m-a căutat. Credeam că ar fi vorba despre un dialog de presă. Nicidecum. A vrut să cunoască un descendent al familiei sale după nume. Într-o seară, la Ocna Șugatag, și-a limpezit curiozitatea, dar cele mai emoționante adevăruri istorice le-am descoperit eu. Doamna Livia mi-a spus că bunica ei era Ioana Pârja de Giulești. Știam din arborele genealogic, prins în cartea părintelui ei, dar nu m-am dus până la capăt cu deslușirea. După ce am limpezit cărările neamurilor noastre, mi-a spus că sunt vărul ei. M-am bucurat că nu-s pustiu în lume. La bătrânețe am dovedit ceva certitudini.
Membrii familiei Pârja de Giulești figurează în registrele nobiliare din Comitatul Maramureș. Rădăcinile acestei spițe nobiliare urcă până spre sfârșitul veacului al XIV-lea. Doamna Livia avea un sentiment profund al nobleței. Istoricul Ilie Gherheș, un analist fin al istoriei Maramureșului, cu abordări curajoase ale unor subiecte mai puțin știute, cu argumente de arhivă, care nu pot fi contestate, ci doar interpretate cu o dreaptă judecată, a adus multă lumină pe această temă. Ilie Gherheș dispunea de artileria cercetării amănunțite, de unde și legăturile logice în comentarea evenimentelor. Așa am aflat din documentarea istoricului că bunicul doamnei Livia are mormântul în fața Bisericii din Susani, din Petrova, iar pe crucea sa de marmură neagră stă scris: „Aici odihnește în Domnul, Boierul Gavrilă Filipciuc, Nobil de Petrova, 7 iunie 1862 – 12 martie 1922, < Nedreptatea am urât, și o am urgisit, iar legea Ta o am iubit>. Ridicată de soția sa Ioană, născută Pârja.”
Din respect pentru această înaintașă dârză, fiica noastră se numește Ioana. În 1930, s-a stins din viață mama ilustrului cărturar, Alexandru Filipașcu, Ioana, născută Pârja, la vârsta de 66 de ani. Înmormântarea jupânesei de Giulești a fost oficiată de șase preoți, în frunte cu părintele vicar Ilie Boroș, ne spune istoricul Ilie Gherheș. Această legătură profundă cu Maramureșul i-a determinat pe doamna Livia și domnul Ion să facă fundația care le poartă numele. Au ridicat edificiul în cinstea nobililor maramureșeni, la Vișeul de Sus. Era prin anul 2014. În acel an, marele tenor Ion Piso și doamna Livia au invitat acolo oameni de seamă ai acestei țări, nobili ai spiritului.
Din păcate, Doamna Livia s-a retras, în urmă cu șapte ani, sub o cruce a veșniciei, din cimitirul Bellu, în târziul toamnei, prin noiembrie, din anul 2019. Marea Doamnă de Dolha și Petrova, o nobilă Doamnă a Maramureșului, cu o nețărmurită dragoste identitară, rămâne pentru mine simbolul măreței arte a culorii și spectacolului ieșit din lujerul ales al acestui spațiu. Să ne aducem aminte de cei care au pictat cerul Nordului cu stelele sufletului! Eu o fac după priceperea mea. Că este nevoie de memoria neamului nostru cu toate aluviunile care vin spre noi. Doamna Livia a rămas o pildă de demnitate națională.