Inclusiv la nivel de oameni care lucrează zilnic cu informațiile, recunoaștem că e deja greu de decantat între adevăr și manipulare. Se aruncă atât de mult balast și lest și… nămoluri orășenești pe piața media și în online încât și nouă ne e greu să alegem. Poți să te păcălești destul de ușor, mai ales de când cu AI-ul. Avem texte false, inventate, altele manipulate, avem fotografii false, avem videouri false. Ce ne facem?
În primul rând, alegem surse oficiale. Agenții de
știri. Buletine de știri de televiziune, deși… verificate din încă o sursă bine
ar fi, cadet Padawan. Ziare, cu atenție. În nici un caz TikTok, eventual
Youtube, dar și acolo atenție. Nu influenceri, nu pseudopresă cu un angajat.
Poate să se prefacă c-ar fi de-al vostru, din popor, poate să vă dea ce organ
vrea el…deloc convingător. Și ajungem la miza cea mare. Acum, cu informații
aiurea, manipulate, dar care să vă atingă la suflețel, la corazon dacă sunteți
și consumatori de telenovele, sunteți de fapt pregătiți, fezandați, pentru
alegeri. Cei care v-au convins azi cu fel de fel de năzbâtii și semiadevăruri
sunt cei care vă vor spune ferm cu cine să votați. Așa că mare atenție. Când
citiți un text bun, decent, dar sună nefiresc, tradus parcă, e ori AI, ori
tradus din rusă. Serios. Păi și ce ne facem, mergem, la școala de manipulare
media? Nu. Ignorăm surse aiurea, mai ales influenceri care fac tot, orice,
pentru bani. Îi ignorăm pe cei care nu sunt în stare să spună de unde știu
informația „sigură” pe care o au. Bunica unei nepoate ce a lucrat în anii 60 la
SRI nu se pune.
Dar pe undeva, e și vina noastră. Avem capacitatea,
bombardați cu informație, de a uita. Amarnic. Am primit pe tavă informații
clare, reale, cu cifre. Cu subiect, predicat, cu autori, cu nume. Și le
ignorăm, că-s prea dense, „nu citesc atât de mult că strică la ten”. Exemplu.
Dosarele Epstein. Zeci de nume, arestări în Europa, oameni retrași din
funcții, aruncați la groapa de gunoi a politicii și a istoriei. Sarajevo
Safari, dosar penal documentat de Curtea Internațională de Justiție, cu
miliardari ce mergeau în Serbia-Croația și vânau oameni de pe dealuri, de
departe, în timpul războiului lor. Recent, serviciile de informații franceze și
ucrainene au dat președintelui Trump niște informații sensibile, să vadă dacă
ajung la ruși. Au ajuns. De aici furia pe Franța, pe Europa, pe NATO, pe
aliați.
Hai și la noi acasă. Povestea cu ambasadoarea
americană în Grecia, cu poze, interceptări sau convorbiri sifonate obținute de
presa americană, ce ne privesc. Se pregătea o gaură anuală de 300 milioane de
dolari prin cumpărarea de gaze ce nu ne trebuie. Apoi, salariile acelea
deșănțate. Sub amenințarea proceselor, presa a tăcut rapid. Dar cifrele au
rămas. O Mirela de la Electrocentrale și CNAIR ia 66.503 lei lunar brut. Un
Mustafa de la Controlul Cazanelor şi din consilii de administrație ia 95.378
lei lunar brut. Un Bogdan de la Aeroporturi și din consilii de administrație ia
134.146 lei lunar brut de la Statul Român. De la tine, de la mine. Și ne mirăm
apoi că n-ajung banii pentru investiții, protecție socială, nu facem spitale
sau adăposturi pentru boschetari. Nu putem. Că trebe’ și Bogdan să trăiască.
Toată strada mea nu are fondul de pensii la un loc cât salariul omului, ba
poate tot cartierul. Dar să-l lăsăm să trăiască.
Despre asta vorbeam, stimate cititor, când spuneam
că trebuie să fii atent cine și cu ce te informează. Că poate ești prea atent
la ce zice Cristela, la cum se strâmbă Sorin, la monosprânceana încruntată. Și
pierzi esența.
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu