Cel mai inteligent cedează...

 

Cel mai inteligent cedează. Și profesorii au cedat întotdeauna. În fața directorului, a inspectorului, a ministrului...

Când au primit mai multe sarcini și mai puține drepturi, au tăcut. Când li s-a mărit norma didactică, au predat suspinând.

Acordând note, au uitat că viața e pe bancnote, iar mai-marii de la minister au uitat încă o dată să plătească pentru asistență sau corectare la concursurile și olimpiadele din weekend.

Dascălii au lăsat mereu de la ei. De la ei din salariu. Fie că li s-a tăiat, fie că nu s-a mai majorat, cum prevedea legea, fie n-au mai primit vouchere de vacanță, primă de carieră didactică, fie sporul de solicitare neuropsihică sau vechime au fost reduse, remunerația dascălului a rămas mereu restantă...

Împăciuitori cu elevii, au fost înțelegători și cu călăii ce-au masacrat bugetul Educației: maximum 3% din PIB, când legea prevedea minimum 6%.

Obișnuiți din biblioteci să vorbescă în șoaptă, glasul lor nu s-a făcut auzit niciodată.

Pentru că au plâns când nu i-a văzut nimeni, nu li s-au ascultat niciodată doleanțele.

Pentru că iubeau elevii, au fost urâți de societate.

Pentru că au avut capul plecat, s-au luat decizii peste capul lor.

Umili, au fost umiliți. Cu bun-simț, au fost răniți. Pentru că au tăcut, în timp, au fost reduși la tăcere...

Cel mai inteligent cedează. Și profesorii au cedat întotdeauna. În fața ministrului, a inspectorului, a directorului...

Jurnalul unui Profesor