Sunt învățătoare la clasa a III-a. Menționez că nu sunt începătoare. Vă cer sfatul pentru că, efectiv, această serie de copii mi-a scos peri albi. Nu copiii în principal, ci părinții lor. De când sunt la catedră, nu am întâmpinat asemenea probleme și, de la an la an, situația se acutizează.
Părinții sunt la curent cu tot și se implică în orice mișcare pe care o facem. Am început pregătirile pentru activitățile care urmează în decembrie, de Ziua Națională, și apoi pentru Serbarea de Crăciun. Cu copiii mici trebuie să repeți din timp, să-i coordonezi, să-i antrenezi zilnic ca să iasă bine.
De când le-am împărțit textele și au început să povestească acasă ce repetăm în clasă, am numai probleme. Discuții și dezbateri interminabile. Nu sunt de acord cu cântecele patriotice, nu sunt de acord nici cu cele care au legătură cu neamul românesc și ortodoxia. Pe de altă parte, pentru serbare am avut un personaj din scenetă care trebuia să fie curcubeul ce se ivește după ploaie, iar acest lucru a generat, de asemenea, dezbateri foarte aprinse.
Totul se interpretează în cel mai urât mod posibil. Am ajuns să nu ne mai bucurăm de momentele simple și frumoase...
Ce mă sfătuiți să fac, să renunț la serbări sau să merg înainte?!
L.G.
Este îngrijorător că s-a ajuns în situația în care fiecare activitate școlară trebuie justificată, negociată și aprobată de părinți. Învățătorul are pregătirea, experiența și responsabilitatea de a organiza activități potrivite vârstei și nivelului copiilor. Nu orice cântec patriotic ascunde o intenție ideologică, nu orice referire la tradiție sau credință reprezintă o ofensă și nu orice personaj dintr-o scenetă trebuie transformat într-o dezbatere. Putem avea opinii diferite, putem discuta și putem respecta sensibilitățile fiecăruia. Dar școala nu poate funcționa sub presiunea permanentă a unor părinți care contestă orice decizie. Copiii au nevoie de educație, repere, tradiții, colaborare și, mai ales, de adulți care știu să se respecte reciproc. Iar cadrele didactice au nevoie de încredere și de libertatea de a-și face meseria.
RăspundețiȘtergereRelația dintre familie și școală trebuie să se fundamenteze pe parteneriat educațional, respect reciproc și responsabilitate comună. Părintele are rolul de a susține demersul pedagogic al cadrului didactic, nu de a-l obstrucționa sau submina. Educația autentică presupune convergența autorității parentale cu autoritatea pedagogică, în beneficiul dezvoltării armonioase a copilului.
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereDoamnă, asemenea părinți nu merită efortul dumneavoastră! Anunțați-i că nu veți organiza nimic de 1 Decembrie sau Crăciun!
Adevărul este că, mergând la ședințele cu părinții am ajuns să înțeleg mai bine că nu copiii sunt vinovați pentru anumite contexte ,părinții sunt problema. Iar asta din mai multe motive: incultură, orgolii, invidii, răutate!
RăspundețiȘtergereȘi ce e rău în a-i învăța pe copii să-și iubească țara în care s-au născut, frumusețile ei și să-i respecte cultura și tradițiile???Și dacă părinții le știu pe toate,ce rost mai are școala?!Asta se întâmplă pentru că părinții au toate drepturile, iar cadrele didactice au doar îndatoriri...Am fost cadru didactic 43 de ani, nu sunt o nostalgica a comunismului, dar în acea perioadă, eram respectați, aveam drepturi, iar părinții nu-și permiteau să critice nefondat activitățile de la clasă. Dimpotrivă, se bucuram când făceam câte o serbare școlară!
RăspundețiȘtergere