PNL și PNL și USR, o logodnă ce riscă să se rupă
înainte de nuntă. Oare cine va purta pantalonii în familie?
PNL și USR au descoperit, și înainte, și după ce au
ajuns în opoziție, că au multe lucruri în comun și că România ar avea nevoie de
o mare alianță reformistă. Au început să vorbească despre viitor, despre
colaborare, despre liste comune și despre o guvernare fără PSD și AUR.
Căsătorie politică în toată regula. Numai că,
înainte de nuntă, viitorii soți se ceartă tot mai tare și în văzul lumii pe
detalii deloc minore: cine va fi capul familiei, cine va lua deciziile, cît de
egală va fi relația și, mai ales, cine va avea dreptul să aleagă muzica.
În acest punct, declarațiile publice seamănă mai
degrabă cu o ședință de negociere matrimonială în care fiecare partener își
prezintă condițiile înainte să accepte să spună „da”.
Ionuț Moșteanu, de la USR, a ieșit cu un mesaj în
care avertizează că „sistemul securistoid” va încerca să împiedice o alianță
între USR și PNL, subliniind că Ilie Bolojan este singura garanție că liberalii
vor marginaliza vechile reflexe de colaborare cu PSD. Moșteanu vorbește despre
conflicte locale care vor fi amplificate, declarații controversate transformate
în scandaluri și despre încercări de a-i speria pe useriști că vor fi înghițiți
de PNL, iar pe liberali că vor fi „userizați”.
Siegfried Mureșan, de la PNL, a venit aproape
simultan cu un mesaj asemănător. Cei care vor să țină România pe loc, spune el,
vor încerca să divizeze cele două partide, spunîndu-le liberalilor că se userizează
și useriștilor că se penelizează. Pînă aici, lucrurile par simple.
Doi parteneri care se iubesc politic, au un proiect
comun și sunt hotărîți să nu lase pe nimeni să le strice relația. Numai că, în
paralel, au început să apară și declarațiile care arată că această căsătorie nu
va fi chiar una liniștită. Și, să vezi ciudățenie, ele vin in interiorul, nu
din afara celor două partide
Ciprian Ciucu, unul dintre liderii importanți ai PNL
și un apropiat al lui Bolojan, a descris USR drept „un partid de agitați, care
contestă orice, oricînd, în orice context, şi se contestă pînă şi unii pe
alţii”. În același context, liberalul a prezentat PNL drept „singurul partid
normal la cap” din România. Cu alte cuvinte, liberalii par să le spună
viitorilor parteneri că sunt bineveniți în familie, dar să nu se aștepte să
conducă gospodăria.
Reacția USR nu a întîrziat. Clotilde Armand a
ironizat pe Facebook declarațiile lui Ciucu, întrebînd dacă normalitatea
înseamnă să guvernezi cu PSD oricînd și cu orice preț. Și a adăugat că a văzut
meduze cu mai multă coloană vertebrală, decît cei de la PNL. Urîtă lovitură!
Dacă Siegfried Mureșan încearcă să stingă focul,
Ciprian Ciucu aruncă lemne pe el, iar Clotilde Armand vine cu benzină premium.
În tot acest timp, Ionuț Moșteanu ne explică faptul că incendiul este provocat
de sistemul care nu vrea să-i vadă pe cei doi parteneri împreună. Aici apare o
întrebare legitimă: dacă toate aceste conflicte sunt doar opera adversarilor,
de ce tocmai liderii celor două partide contribuie atît de activ la ele?
Cine va fi capul familiei? Dincolo de schimbul de
replici, problema pare să fie mult mai serioasă decît orgoliile unor
politicieni. PNL și USR au început să vorbească apăsat despre o colaborare
pentru alegerile din 2028, inclusiv despre posibilitatea unor liste comune și
despre construirea unui pol reformist. Dar, înainte să stabilească programul de
guvernare, trebuie să lămurească cine va conduce această construcție și care ar
fi paritatea.
PNL este un partid sensibil mai mare decît USR, cu o
infrastructură teritorială net superioară și cu o reprezentare electorală
proporțională. În condițiile în care liberalii au aproximativ 50% mai multă
forță electorală decît useriștii, pretenția emisă de USR la recentul congres a
unei egalități depline pe listele electorale ridică o problemă evidentă.
Egalitatea în dreptul de a negocia este una. Egalitatea la împărțirea locurilor
pe liste, a primăriilor, a ministerelor și a funcțiilor parlamentare este cu
totul altceva.
O altă problemă care complică relația este
candidatul la prezidențiale: Ilie „Sărăcie” Bolojan a fost prezentat în
repetate rînduri drept una dintre cele mai bune soluții pentru viitorul pol
reformist. Pentru liberali, el reprezintă liderul capabil să transforme PNL
într-o alternativă credibilă la vechile formule politice. Pentru USR, Bolojan
este, potrivit lui Moșteanu, garanția că liberalii nu se vor întoarce la
colaborarea cu PSD.
Dar, în timp ce Bolojan este ridicat pe piedestalul
reformismului, salvatorul patriei cum a tot zis Dogioiu ani de-a rîndul,
Cristian Ghinea a început să vorbească despre Diana Buzoianu drept o posibilă
candidată la prezidențiale. (Dacă am fi malițioși, am spune că ar fi șansa ei
ca, după ce a golit lacurile de acumulare, să golească întreaga Românie. Dar nu
suntem!)
Nu este un anunț oficial de candidatură, dar nici o
simplă conversație despre vreme, mai ales că Ghinea e o voce mai grea în USR
decît cred mulți. În politică, atunci cînd un nume este lansat public, de
obicei există un motiv.
USR pare să transmită limpede că nu acceptă automat
ca PNL să desemneze candidatul prezidențial al viitoarei alianțe, amintind de
ciondăneala PNL-PD din 2003-2004, ori de cea din USL. Dacă Bolojan este
candidatul natural al liberalilor, useriștii vor să arate că au și ei o variantă.
Este posibil ca Diana Buzoianu să fie doar un nume
de test, lansat pentru a măsura reacțiile și pentru a pregăti o negociere
ulterioară. Dar poate fi și semnalul unei ambiții mai mari: USR nu vrea să fie
doar partidul care îl susține pe Bolojan, ci unul care participă la stabilirea
regulilor și a liderilor viitoarei construcții politice.
Aici se află una dintre contradicțiile cele mai
interesante. USR îl prezintă pe Bolojan drept garanția alianței, dar, în
același timp, începe să exploreze posibilitatea unei alternative prezidențiale
proprii.
PNL nu vrea să fie „userizat”, iar USR nu vrea să
fie înghițit de liberali. Ambele partide vor să colaboreze, dar niciunul nu
vrea să renunțe la propria identitate sau la pretențiile de conducere. Poate
că, într-adevăr, există adversari interesați să împiedice această alianță.
Dar ar fi naiv să credem că toate problemele dintre
cele două partide sunt inventate de „sistem”. Diferențele de interese sunt
reale, iar ambițiile politice nu dispar doar pentru că două formațiuni
descoperă că au un adversar comun.
În fond, o alianță electorală nu se construiește
doar cu declarații despre binele României. Se construiește cu liste,
candidaturi, funcții, primari, bani și procente. Iar acolo, romantismul politic
se termină de obicei destul de repede. PNL și USR au anunțat că vor să se
căsătorească. Deocamdată, însă, se ceartă pe cine va fi capul familiei, cine va
avea mai multe drepturi și cine va plăti factura.
Nunta dedicată viitoarelor alegeri este încă
departe. Dar, dacă negocierile continuă în ritmul acesta, există riscul ca
viitorii miri să ajungă la altar deja obosiți de certurile dinaintea
căsătoriei.
Autor:
Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa:
Redacția
9

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu