joi, 12 noiembrie 2026

Rămânem cu Țara! Vladimir de Cavnic renunță la ruperea Maramureșului de România!

 


Putem să ne liniștim! Rămânem cu Țara! Vladimir de Cavnic renunță la ruperea Maramureșului de România!

Primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț, renunță la scenariul ruperii Maramureșului de România, la doar o zi după ce amenințase cu organizarea unui referendum de independență.
El își justifică declarațiile prin nervozitatea provocată de zvonurile privind reforma administrativ-teritorială, dar pune o condiție fermă în cazul unei comasări cu Clujul.
Miercuri, 11 noiembrie, Vladimir Petruț a stârnit controverse după o intervenție la Antena 3, unde a susținut că județul Maramureș își va cere independența dacă autoritățile vor decide desființarea lui. Edilul a invocat istoria regiunii și momentul Unirii din 1918 pentru a-și susține poziția.
„Țara Maramureșului din istoria voievozilor, de la Pintea încoace, a fost țară. Noi ne-am unit cu țara în 1918. Atunci noi vom face referendum să ne rupem de România Mare. Să revenim înapoi la statutul nostru de țara Maramureșului. De ce veniți să ne călcați în picioare independența? Maramureșul a fost independent”, a spus Petruț.
Astăzi, 12 noiembrie, tonul primarului din Cavnic s-a schimbat radical. Vladimir Petruț a explicat că reacția sa a fost alimentată de informațiile apărute în spațiul public despre o hartă a reorganizării teritoriale care ar fi prevăzut dispariția a 45 de unități administrativ-teritoriale din cele 75 existente în județ, urmată de desființarea județului în sine.
Primarul orășelului Cavnic s-a declarat liniștit abia după ce l-a urmărit pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, delimitându-se de acel scenariu. Într-o nouă declarație, Petruț a retractat ideea secesiunii, dar a cerut păstrarea numelui județului chiar și în cazul unei fuziuni cu Clujul.
„Acum se fac declarații, se spun multe lucruri. Noi suntem oameni politici. Nu, nu, eu iubesc România, îmi iubesc țara, sunt un adevărat român. Era o, să spunem așa, eram puțin nervos, pentru că nu îmi convenea că se discuta peste noapte.
Haideți să vă spun o chestie. Adică, pe propunerea care a apărut în spațiul public, se spunea că 45 de UAT-uri din 75 în Maramureș se desființează. Nu era destul, mai desființează și județul. Dar, ascultând aseară (...) interviul președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a spus că nu cunoaște acea hartă cu împărțirea județului în 15 și că nu este asumată de PSD.
A apărut cumva fără ca ei să și-o asume, și că ar fi o variantă în jurul Curților de Apel. Maramureșul nu poate ieși din România, o să rămână în România, dar vom lupta să își păstreze identitatea, să se numească în continuare Maramureș. Putem să ne unim și cu Clujul, cu toți, dar să fie denumirea Maramureș, nu Cluj”, a spus primarul din Cavnic.

Grigore Ciascai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu