duminică, 8 noiembrie 2026

Un număr de zece primari PNL din județul Maramureș îl susțin pe Tișe!

Un număr de zece primari PNL din județul Maramureș îl susțin pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, la șefia partidului la viitorul congres, numărul edililor fiind, însă, mai mare, dar unii se tem de presiuni, iar alții sunt indeciși. Calculele arată că peste 70% din primarii maramureșeni ar putea susține candidatura lui Tișe.

Primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, a declarat, duminică, 8 noiembrie, pentru Cluj24 că propunerile lui Tișe pentru PNL ”sunt constructive, sunt idei cu adevărat liberale”

„Zece dintre primarii Maramureșului, oameni minunați, sunt alături de mine și mă susțin. Este doar începutul! Știu că sunteți mult mai mulți cei care încă nu v-ați exprimat public.Vă mulțumesc din suflet pentru încredere!

Îmi doresc un PNL care să le aparțină tuturor, un partid în care aleșii locali, primarii, președinții de consilii județene, membrii și oamenii din comunități să aibă un cuvânt real de spus.

Un PNL unit, în care toate ideile și părerile să fie apreciate și respectate.

Un PNL național, liberal, conservator, al dialogului și al respectului, care să țină cu țara, cu românii și mediul de afaceri” scrie Alin Tișe pe Facebook.

Sursa: Napocanews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu