de Gheorghe Pârja
În drumurile mele prin Basarabia am avut ocazia să
particip la discuții private cu scriitori, istorici, oameni politici de la
Chișinău despre fenomenul Găgăuzia. Despre care știam puține lucruri. Era
pentru mine o figură de stil a istoriei, deși avea o interesantă traiectorie
prin vreme. Îmi aduc aminte că într-o ședere mai îndelungată la Chișinău, am
petrecut o seară de neuitat cu regretatul prieten, poet, om politic,
academicianul Nicolae Dabija. Într-un avânt cu pletele în vânt, undeva prin
ținuturile vinurilor de Purcari, Nicolae îmi stârnește curiozități de a face un
drum la Comrat, capitala Găgăuziei. Între Chișinău și Comrat sunt în jur de o
sută de kilometri. Nu știu ce alte priorități au intervenit, cert este că eu nu
am ajuns în Găgăuzia. Dar din discuția cu Nicolae s-a aprins interesul sporit
pentru destinul găgăuzilor. Și rostul lor în destinul Basarabiei și al
României.
Găgăuzia este o zonă din sudul Republicii Moldova,
cu o populație de 160 000 de locuitori, în mare parte formată din turci,
creștinați de biserica ortodoxă rusă și deznaționalizați de administrația
imperială, după așezarea lor pe teritoriul viitoarei Basarabii, care a intrat
sub ocupație rusă în 1812. Găgăuzii ar fi stat multă vreme pe teritoriul
Dobrogei. În contextul destrămării fostei Uniuni Sovietice, regiunea a devenit
o zonă neastâmpărată, fierbinte. S-au declarat independenți după modelul
Transnistriei. Îmi aduc aminte că tentativa de separare a Găgăuziei a
determinat un conflict cu Chișinăul. Atunci, mii de basarabeni, în frunte cu
Mircea Druc, s-au îndreptat spre regiune, pentru a calma situația. În parte s-a
reușit. Acțiunea este cunoscută sub numele de marșul către Găgăuzia.
Sovieticii au trimis trupe și blindate în ajutorul
Comratului, forțând Chișinăul să negocieze cu separatiștii, ajungându-se la un
compromis. A urmat o lege, prin 1994, care a acordat Găgăuziei statutul de
autonomie și dreptul de a se desprinde de Republica Moldova, în cazul când
aceasta și-ar pierde independența. Invazia Rusiei în Ucraina a conturat
atitudinea pro-rusă a găgăuzilor. Un sondaj recent arată că 93% din locuitori
sunt în favoarea unei relații strânse cu Rusia. Este cea mai rusofilă regiune a
Republicii Moldova. La începutul anilor 1990, Găgăuzia a acceptat suveranitatea
Chișinăului, însă pretinde dreptul la secesiune în cazul unirii cu România, sau
al integrării europene.
Baștanul, sau guvernatorul, este persoana oficială
supremă a Unității Teritorial-Autonome Găgăuz-Yeri. Acesta este ales pe o
perioadă de 4 ani și lui i se subordonează toată administrația publică din
unitatea teritorială. Candidații pentru funcția de baștan trebuie să fi
împlinit vârsta de 35 de ani și să cunoască limba găgăuză. Sprijinul constant
al Găgăuziei pentru Kremlin, chiar în contextul războiului din Ucraina, este
rezultatul unei propagande sovietice și apoi ruse susținute și constante a
Moscovei. Chiar dacă locuitorii din Găgăuzia se opun războiului, ei își
păstrează loialitatea față de Rusia. Un candidat de baștan spunea anul trecut:
Găgăuzia întotdeauna a susținut și va susține Rusia. Iubim Ucraina, dar nu
putem accepta că Rusia este agresorul. Alt paradox.
Deși regiunea a fost modernizată cu bani europeni,
locuitorii, prizonieri ai propagandei ruse, au rămas loiali Moscovei. Anul
trecut a fost ales noul guvernator al Găgăuziei în persoana Evgheniei Guțul,
susținută de partidul lui Ilan Șor, formațiune pro-rusă, ostilă Chișinăului.
Presa de la Chișinău susține că, în alegerea noului baștan, Moscova s-a
implicat serios prin trimiterea la Comrat a unor cadre din serviciile de
informații, dar și prin influențe din domeniile politic și artistic. Aceleași
persoane au fost și autorii scenariului de destabilizare a Republicii Moldova,
despre care președintele Ucrainei a avertizat-o pe Maia Sandu. Cu alte cuvinte,
Găgăuzia este un fel de stat în stat, în care rușii și turcii se plimbă în voie
cu propaganda. Este un cal troian pe teritoriul Republicii Moldova. Este
călcâiul lui Ahile pentru tatonările de unire a celor două țări românești. De
aceea, trebuie judecată cu limpezime și asumare această râvnire firească. Că nu
depinde numai de noi dorința unionistă. Mai este și piatra de moară numită
Transnistria, unde mai bântuie vârcolacii dezbinării.
Am citit în cărțile istoricului Dorin Cimpoeșu,
unicul specialist în istoria politică recentă a Basarabiei, că au mai fost
baștani care au privit cu îngăduință impunerea limbii române în provincia
autonomă de care a fost vorba în acest text. Doresc a se ține seama de starea
de fapt din Basarabia și că Găgăuzia este un cal troian în acest teritoriu
istoric românesc. La ora actuală sunt tensiuni între Chișinău și Comrat. Despre
toate acestea voi reveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu