MOTTO: „A
scrie este un fel de a vorbi fără să fii întrerupt”.
Scriitoarea
Liliana Gabroveanu începea să scrie în urmă cu zece ani fiind de profesie
inginer constructor dar și profesor de artă muzicală și violonist.
Alege
narațiunea ca povestitor în care poate să-și exprime propriile sentimente față
de personajele alese. Ni se prezintă-n povestiri oameni diferiți, animale,
păsări, căței, pisici etc.
Avem impresia
că însăși autoarea a trăit acele evenimente sau cel puțin a fost în preajma
lor, atât ni se par a fi autentice.
Percepția
negativă a propriei persoane e relevată în povestirea Violoncelul unde
Amelia îl avea pe cel mai bun prieten violoncelul „de când Cezar nu mai e lângă
ea”. El a plecat în capitală și ea a
înțeles că locul ei nu este acolo. Un ofițer și o muziciană care s-au întâlnit
și s-au plăcut chiar de la-nceput, de la prima vedere. Deoarece mama fetei
reținea scrisorile către Cezar, între ei a intervenit neînțelegerea iar Amelia
a ajuns să urască acel instrument care-i aducea multă bucurie și a hotărât
să-și ia zilele aruncându-se în gol de la etajul opt al blocului unde locuia cu
mama ei. Urmările se subînțeleg, autoarea de cele mai multe ori lasă un final
deschis, unde cititorul își poate pune mintea și sentimentele să analizeze
faptele și urmările lor.
Tot din
lumea muzicii se trage și personajul Sorin din povestirea Fagotistul.
Tatăl lui vroia să-l facă muzician, a urmat mai multe școli de muzică și
Conservatorul și acum iată-l de ziua lui singur, cu gândurile lui, orașul
a/doarme odată cu lăsarea serii, într-un loc cu un trai patriarhal în care
oamenii se cunosc unii cu alții. Devenit fagotist ca și tatăl său a reușit să
continue tradiția familială.
„Pe scenă,
când toată suflarea ascultă, cu ochii ațintiți și urechile la pândă, sunetele
trebuiau să iasă impecabil iar interpretarea să emoționeze. Numai un artist
știe cu adevărat ce se întâmplă în acele momente... Sufletul trebuie să zboare,
să vibreze împreună cu instrumentul.”
Acest suflet
a avut timp doar de muzică, de integrarea-n societate prin căsătorie mai puțin,
de aceea Daniela se retrage de la întâlnirea cu ceilalți prieteni.
Ileana,( Isprăvile
Ilenei) o fată de la țară trăia cu familia la poalele Muntelui Ceahlău,
munteni fiind, vreo zece frați, Ileana se pricepea mai mult la treburi
bărbătești, dar și la furtul mierii de albine din podul casei pentru frații ei,
la pregătirea unui leagăn în care să se dea frații mai mici, dar... visul ei
de-a deveni „Coana Moașă” prinde viață, Ileana se îndepărta de meleagurile
copilăriei, spre necunoscut cu mari speranțe. Dedicația pentru o idee și
ambiția din fire o va duce spre împlinirea viselor.
Lui Ion,
omul străzii i-a mai rămas doar un prieten Sandu care-l mai caută pe străzi
și-i mai dă câte ceva de mâncare și haine, și-l îndeamnă să apeleze la
asistența socială. El își face culcușul la umbra unei statui năpădită de
verdeață dintr-un parc cu numele de Muzicanții de bronz. Nu după mult
timp singurătății sale i se alătură un câine. În Noaptea de Crăciun se produce
o mare schimbare, Ion colindă de unul singur și are impresia că și muzicanții
statuii unde se cuibărise cântă deodată cu el, schimbă colinda, la fel și
muzicanții... Dimineața e găsit aproape înghețat și dus la spital unde este
primit și îngrijit iar prietenul său apare și el după ce-l căutase toată ziua.
Sufletul lui se pare că nu va mai reveni din adormirea ce-o suferise în noaptea
de Crăciun când s-a bucurat și a cântat împreună cu lucrurile materiale ce-l
înconjurau.
Afrodita căsătorită cu vecinul
ei care nu știa ce „vrea de la viață” ajunge repede la divorț iar acum se simte
în sfârșit liberă deși avea 40 de ani și un copil de 14 ani, era „încrezătoare
în puterea ei de seducție”. Își deschide un cont pe net și încearcă să cunoască pe cineva cu care s-ar
potrivi. Astfel îl cunoaște pe Mihai la o întâlnire, se mută la el, se scurg
vreo șase luni de miere. Îl părăsește și pe Mihai ajungând la concluzia că nu
va mai iubi niciodată. Cititorul
interesat ar putea bănui care este sfârșitul poveștii de dragoste dintre o
femeie măritată cu un copil de 14 ani și amantul ei naiv , îndrăgostit...
Alte povestiri aduc în prim plan animale de companie : Linda, o cățelușă care se sperie de o insectă numită călugărița, pisica e melomană îi place să asculte muzică clasică-Mozart, Bach, Beethoven etc ( Linda) -un metis labrador care pusese stăpânire pe o cușcă a unei doamne bătrâne ce nu avea de gând să-l țină. Însă fiul ei Alexandru care locuia în altă casă îl ia și-l duce cu el acasă unde„înfulecă din pământul plin de râme și melci cu multă poftă, ca desert începu să rupă cu dinții din iarba suculentă.” Prin urmare mâncase proteine, minerale și vitamine, toate la pachet oferite de mama natură. Dilema supraviețuirii pe străzi fusese dezlegată. (Onyx)
Scriitoarea
privește cu sufletul animalele din poveștile sale, le dă un nume:
Linda-cățelușa, Onyx-labradorul, Chițulică-șoricelul care s-a suit pe fereastră
și a pătruns în casă. „legile naturii
sunt clare, legile supraviețuirii; toate întâmplările sunt privite prin prisma
omului – stăpân pe animale și atent la instinctele lor de animale prădătoare.(Isprăvi
pisicești-isprava cu prinderea șarpelui, a vrăbiuței)
Se pare că
naratorul a trăit el însuși aceste întâmplări care se adaugă una alteia formând
un „amalgam de suflete”.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu