sâmbătă, 21 septembrie 2024

Mugur Ciuvică: De ce îl protejează Ciucă pe Daniel Constantin?

GIP îi solicită președintelui PNL Nicolae Ciucă să explice public cum e posibil ca un parlamentar PNL, Daniel Constantin, să ducă o viață de lux cu proprietăți și venituri care nu se regăsesc în declarațiile de avere. GIP a solicitat ANAF să impoziteze cu 70% venituri nedeclarate obținute din surse neidentificate de Daniel Constantin.

Pe 20 septembrie 2024, GIP a transmis ANAF o sesizare referitoare la averea nedeclarată a lui Daniel Constantin, deputat PNL și președinte al PNL Teleorman. GIP a solicitat ANAF verificarea situației fiscale a lui Daniel Constantin având în vedere faptul că există dovezi cu privire la existența unor venituri nedeclarate, obținute din surse neidentificate.

Potrivit declarațiilor sale de avere, Daniel Constantin și membrii familiei sale nu dețin în proprietate niciun imobil, nici un autoturism și nu au conturi bancare. În realitate, deputatul PNL deține o vilă într-unul dintre cele mai luxoase complexe rezidențiale din România, în zona Pipera, și trei autoturisme de lux.

Veniturile familiei Constantin nu justifică împrumuturile pe care membrii acesteia le acordă firmelor pe care le dețin, cheltuielile cu școlile private ale copiilor, vacanțele în destinații de lux în străinătate.

În perioada mai 2018-decembrie 2020, familia Constantin a locuit cu chirie într-o vilă în Pipera (similară celei pe care Daniel Constantin avea să o cumpere). Doar chiria pentru această vilă a fost mai mare decât veniturile declarate de Daniel Constantin.

Sume mari de bani, ce depășesc semnificativ veniturile familiei menționate în declarațiile de avere ale deputatului Daniel Constantin, sunt folosite pentru finanțarea activității firmelor familiei. Aceasta permite membrilor familiei Constantin ca, prin eludarea legislației fiscale și folosirea în interes personal a patrimoniului societăților în care au calitatea de asociați, să aibă un nivel de trai ce depășește cu mult pe cel corespondent veniturilor realizate și declarate.

Vila de 223 metri pătrați din Pipera în care locuiește în prezent familia Constantin a costat 415.100 Euro și a fost achiziționată în ianuarie 2021 de firma Cameea Business Solutions deținută în totalitate de Daniel Constantin. Vila a fost achiziționată sub pretextul desfășurării activității administrative și comerciale a societății. În realitate, aceasta este folosită exclusiv ca domiciliu de familia Constantin, firma neavând în vilă decât sediul social, fără activitate.

GIP a pus la dispoziția ANAF declarația dată în fața procurorilor de Scurtu Mihail, administratorul Cameea Business Solutions, și un apropiat al familiei Constantin. Potrivit acestuia „imobilul a fost și este folosit ca domiciliu pentru familia Constantin”.

Scurtu, care este șoferul familiei Constantin, este și unul dintre cei doi angajați ai firmei Cameea Business Solutions. Potrivit declarației date în fața procurorilor, singura activitate a societății este desfășurată de el din propria locuință sau de la sediul unui partener de afaceri al Cameea Business Solutions.

Celălalt angajat al Cameea Business Solutions este, potrivit lui Scurtu, menajera familiei Constantin.

În calitate de șef al PNL, dar și de candidat la președinție, Nicolae Ionel Ciucă trebuie să răspundă public la două întrebări:

– Cum e posibil ca un deputat și șef de filială PNL să dețină o vilă în Pipera și autoturisme de lux, fără a le menționa în declarația de avere?

– Cum este posibil că familia acestuia să ducă o viață de lux din venituri nedeclarate?

Mugur Ciuvică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu