Nu poate fi o Zi a Învierii,
Nu poţi muri şi asta este bine,
Aşa cum iarna ne păstrează lerii,
Nu poţi muri, în spate ai destine.
Eşti singur Fiul pentru-a fi iubire,
Trimis de Tată ne-ai
iubit pe toţi,
Prezenţa Ta ne-a dus
la fericire,
Nu mai conta că
suntem buni sau hoţi.
În suflet am totuşi strigare,
Din tot ce-ai vrut, nu toate s-au dreptat
Şi vreau să mor spre Tine, în picioare,
Dar poate eu nu sunt de meritat.
Că n-am
spre cine striga să mă ierte,
Iertarea mea e în lumina lumânării,
Nici nu mai e cine să mă mai certe
Şi nici ca val nu vreau să fiu al mării.
În crucea mea nu poate intra cuiul,
Mi-e tare
dor astăzi, Doamne, de Tine,
Aşa cum cloşca dacă-şi
pierde puiul,
Mi-e tare
dor şi
să nu uiţi de mine.
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ
16
aprilie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu