luni, 16 aprilie 2012

NICI NU MAI STRIG (a doua zi de Paşte)


Nu poate fi o Zi a Învierii,
Nu poţi muri şi asta este bine,
Aşa cum iarna ne păstrează lerii,
Nu poţi muri, în spate ai destine.
Eşti singur Fiul pentru-a fi iubire,
Trimis de Tată ne-ai iubit pe toţi,
Prezenţa Ta ne-a dus la fericire,
Nu mai conta că suntem buni sau hoţi.
În suflet am totuşi strigare,
Din tot ce-ai vrut, nu toate s-au dreptat
Şi vreau să mor spre Tine, în picioare,
Dar poate eu nu sunt de meritat.
Că n-am spre cine striga să mă ierte,
Iertarea mea e în lumina lumânării,
Nici nu mai e cine să mă mai certe
Şi nici ca val nu vreau să fiu al mării.
În crucea mea nu poate intra cuiul,
Mi-e tare dor astăzi, Doamne, de Tine,
Aşa cum cloşca dacă-şi pierde puiul,
Mi-e tare dor şi să nu uiţi de mine.
                                
                             CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ
                                         16 aprilie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu