Expansiunea internetului în lume tinde să lase în urmă
femeile, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, arată un studiu apărut joi
în Statele Unite şi menţionat de belga.be. Circa 2,4 miliarde de persoane din
întreaga lume au acces la internet. Însă în ţările în curs de dezvoltare există
doar 600 milioane de femei printre cei 1,4 miliarde de internauţi, potrivit
studiului publicat de Intel, în colaborare cu Departamentul de Stat şi Agenţia
ONU pentru femei.
Raportul, intitulat 'Internetul şi femeile', difuzat la începutul unei conferinţe de două zile organizate la Washington pe acest
subiect, recomandă dublarea în trei ani a numărului de femei cu acces la
internet din ţările în curs de dezvoltare.
'Sper că acest raport să ducă la iniţierea unor acţiuni
pentru a pune capăt inegalităţii între sexe în privinţa accesului la internet',
a spus Melanne Verveer, ambasador itinerant al SUA pentru problemele femeilor.
Accesul mai dificil la internet face ca femeilor respective
să le fie mai greu 'să-şi realizeze întregul potenţial, familiile şi
comunităţile în care trăiesc fiind lipsite de importantele lor contribuţii
sociale şi economice', a adăugat ea.
Accesul la internet este foarte diferit în funcţie de ţări:
gradul de penetrare este de 78% în SUA, de 97% în Islanda, dar de numai 11% în
India şi de 13% în Uganda.
În ţările în curs de dezvoltare, femeile care au acces la
reţeaua internet sunt cu 23% mai puţine decât bărbaţii, diferenţa atingând
chiar 45% în Africa subsahariană. Autor AGERPRES
I.I.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu