joi, 11 aprilie 2013

De ce monarhie?


Republica este regimul în care poporul sau o parte a poporului deține puterea suverană, monarhia este regimul în care guvernează o singură persoană, dar potrivit unor legi fixe și clar stabilite iar în despotismul este regimul în care guvernează o singură persoană, dar în mod arbitrar, fără a ține cont de legi sau de reguli. Deoarece politicienii sunt limitați prin Constituție la exercitarea puterii pentru o perioadă scurtă de timp, interesul lor spre prosperitate este tot mai scăzut, în comparație cu monarhul, care e investit în funcție pe viață. Obligat să satisfacă și să așeze cerințele partidului mai presus decât nevoile electoratului, politicianul acționează pe termen scurt. În momentul actual, pentru a se putea dezvolta echilibrat economic și social, România are nevoie de viziune, continuitate și loialitate.
Avantajele unei monarhii constituționale echilibrate ar fi eliminarea alegerilor prezidențiale, eliminarea luptelor între partide și în interiorul partidelor pentru postul de președinte și o eventuală apropiere între România și alte monarhii europene prin relații utile între casele regale. Perfect ar fi o îmbinare a monarhiei constituționale cu o democrație reprezentativă în care monarhul ar fi considerat șeful statului iar Prim ministrul, ales prin vot direct de către cetățeni, va fi șeful guvernului. Guvernului îi va reveni puterea executivă pe care și-o exercită în conformitate cu legile emise de Parlament și cu Constituția. Regele ar urmă să vegheze la independența justiției iar Parlamentul va avea un rol important în bună funcționare a armoniei, întrucât va fi format din reprezentanți direcți ai poporului. Legile votate în Parlamentul unicameral vor urma a fi promulgate de către monarh.
Principalele atribuții ale monarhului ar fi garantarea unei justiții independente, medierea relațiilor dintre executiv și legislativ precum și reprezentarea României în afara granițelor statale. Monarhul se va naște, va crește și va ajunge la maturitate tocmai în virtutea funcției sale. Regele se identifică cu regalitatea, acesta crește cu responsabilitatea pe care o are față de poporul sau și este îndemnat să se poarte cu grijă, îndatorire și respect. Regele nu este legat de niciunul dintre partidele politice, ceea ce îl plasează în afară cercurilor de interese urmărite de clasa politică. Monarhul poate cântări fără constrângeri dreptatea și beneficiul națiunii.
Monarhul, sau mai bine spus Casa Regală, garantează stabilitatea statului pentru că poate gândi și acționa pe termen lung. Orice președinte sau prim-ministru trebuie să ia măsuri pe termen scurt pentru a putea câștiga un nou mandat la viitoarele alegeri, iar din acest motiv viziunea pe termen lung are de suferit. În fond și la urma urmei nu există viață socială fără o autoritate organizată. Monarhia a avut în primul rând o utilitate de ordin simbolic. „Dinastia, prin rânduielile sale genealogice împlinește funcția de reunificare: comuniunea generației prezente cu generațiile anterioare, sensul continuității istoricece însă și comuniunea cu însăși identitatea Națiunii, cu valorile sale, cu patrimoniul sau, cu bucuriile sale, cu grijile sale, cu durerile sale. Fiecare prinț care se naște este o făgăduiala pentru viitorul națiunii. Și fiecare rege care domnește sintetizează într-un fel, în persoana sa, în chip echilibrat, mai presus de conflicte, de ideologii, identitatea națională și viața poporului său, cu umbrele și luminile sale” (Christian Cannuyer).
Personal susțin revenirea României la monarhie. Avem un rege respectat de către Europa și iubit de majoritatea românilor, o Casă Regală pregătită să-și reintre în drepturi și atribuții. Vom avea mai puțină luptă inutilă pentru putere și mai mult efort pentru continuitate. Legătura dintre popor și reprezentantul său, pentru a fi solidă, trebuie să treacă dincolo de politică.

                                                     Ionuţ Buda
                            






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu