Limba clopotului vorbeste
cu marea
am descoperit o pestera in nisipul acela singuratic
relicva omului primitiv mi-am desenat-o
ca sa-mi aduc aminte
de discursul soarelui
plaja care ma imbratisa clandestin
de toate nelabirinturile
cum as putea s-o numesc, ca n-am nume de profet in suflet
unde-mi sunt oare sclavii, care mi-au exersat nisipul
cu lacrimi de fecioara
unde e poezia care s-a travestit
in aur
raspunde-mi mare atotstiutoare
tu care generezi noi iubiri
cu dintii sangerind
eu sunt profetul din nisipul
tanar
ce cauta aurul
in invocarea cercului de apa
Astept zorile
mi s-a soptit
ca asfintitul se va transforma
intr-o piramida
mana mea pietrificata a plans
acum noptile sunt zorile din lacrimi
In seara asta
mi-e foame de potop
si de apa din pietre
sa-mi vanda drumul spre moarte
ca pe un urlet de lup violet
Mila primitiva a ochiului tau
dincolo de galopul cailor impuscati
amurgul incoerent
al nebuniei
dezmostenit de sensuri interzise
nu vei cade
in dizgratie
insignifiantul tau trup
bantuie jungla urbana
soarele nu apune pentru cei morti
conventional ,iubirea e revelatia cerului
de a genera noi suflete
niciodata n-am fost copilul disperat
de atata dragoste
Insula noastra cu arme albe a doua lege
a naturii
cantarea diminetilor rasculata
se prelinge peste chipul tau
pecetluit apusul o provincie de ras
la inmormantarea mea
voi fi plecata cu Caligula
sa invocam subterfugii
fuga mea va fi urmarita de inchizitie
atunci oglinzile se vor sparge
si multe iubiri vor avea chipul meu
versuri ucise,poeti torturati,femei atacate de pleonasme
vor fi rastignite chipurile mele
in insula noastra cu arme albe
Exista o rascruce a cailor
unde oamenii
isi risipesc apele
ca si cum ar risipi
toate crucile exilate
este atat de frumos sa iubesti
viata
mereu ea cade din ceruri
iar pe pamant cresc copaci
din pietre
Am o iubire de infinit
uitata intr-un delir
de scoica albastra
poetul acesta nu se mai duce
se face doar stanca langa
agonie de apa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu