Rafila Bărbos – ambasador al spiritualității, mesager al pricesnelor

A trecut ,,ceva vreme” de când nu am mai ascultat cântări bisericești.  Este începutul Postului Marelui Praznic al Învierii. Aducându-mi aminte de cineva drag, am căutat numărul de telefon a celei mai bune prietene – interpretă de muzică populară autentică, Rafila Bărbos - și am sunat-o, cu gândul la acest interviu. Am vorbit scurt la telefon, fără prea multe ,,indicații”, urmând să ne vedem peste câteva zile. Iată, zilele s-au scurs, iar eu, cu întrebările pregătite, mă îndrept spre locul de întâlnire cu acest ambasador al spiritualității noastre.  

,,Viaţa este o Poveste, şi trebuie să ai în vedere că ceea ce este foarte important la ea nu este lungimea, ci mai ales valoarea ei” – spune G. Bivolaru, și-mi încep discuția, cu gândul ca întrebările, cel puțin de această dată, să păstreze latura spirituală, gândindu-mă că suntem la începutul Postului Marelui Praznic al Învierii.

Doamnă Rafila Bărbos, înainte de toate, permiteți-mi să mă alătur celor care zilele acestea, v-au fost alături, felicitându-vă pentru vârsta dumneavoastră, dar și pentru activitatea cultural artistică de prestigiu. O viață pusă în slujba cântecului popular dar, adaug eu, și în slujba cântărilor bicericești. Și totuși, cine este Rafila Bărbos? Vă rog, să-mi răspundeți în câteva propoziții, pentru ca cititorii să știe.

Îmi dați emoție din prima clipă. Lăsați-mă să vă mulțumesc, dintru început, pentru că v-ați făcut timp să ajungeți aici pe frumoasele noastre meleaguri, ce îmfrumusețează, atâta de frumos, Fisculașul, din care provin, și eu, precum alții câteva mii de locuitori. Mi-i drag să vorbesc, nu atât despre mine, cât despre zona din care provin. Întotdeauna am simțit o legătură spirituală dintre mine și acest ținut binecuvântat, iar atunci când am fost plecată ,,în lume” am plâns de dorul locurilor. Nu îmi lipsea nimic, chiar puteam fi fericită acolo, în străinătate, aveam tot ce-și poate dori un om, dar nu aveam acest colț din rai, în care suntem așezați pentru a ne duce traiul și viața. Sunt născută și crescută în satul Fânațe, și așa cum probabil ați aflat, nu de mult am împlinit 60 de ani. Am fost căsătorită, și am doi copii, adică două fete, frumoase și istețe, căsătorite la rândul lor și care mi-au dăruit, nepoți. chiar pot spune că sunt împlinită.

Să vă trăiască cei dragi, iar dumneavoastră mulți ani înainte, cu sănătate și cu multe bucurii. Se vede împlinirea și bucuria pe fața dumneavoastră. Vorbiți cu atâta drag de familie – fete și nepoți, încât oricine ar vedea expresia feței dumneavoastră, înțelegându-vă, ar fi invidios.

Apoi, și poate să fie! Am cei mai minunați copii din lume. Chiar dacă între noi este o anumită distanță, evident în kilometri, ne înțelegem extraordinar, și fiecare în parte își manifestă bucuria și fericirea, așa cum știe mai sincer. Fetele-mi sunt căsătorite – una la Cluj, iar alta la Oradea, de asta am spus că este o distanță în kilometri, dar asta nu ne împiedică, să ne vedem destul de des, pentru a ne împărtăși bucuriile și necazurile vieții. Așa că dacă nu sunt la Cluj, și nici acasă nu mă găsiți, să știți că sunt la Oradea. Și roata poate continua.

Mereu pe drumuri, așa cum se prea spune. Dacă nu aici, atunci la nepoți, să se poată bucura de bunici. Călătoriți mult. Când aveți timp pentru muzică? Și cum se împacă una cu alta – călătoria și muzica.

Foarte bine, pentru că un interpret, dacă este solicitat, mereu este între două drumuri. Fă bagajul, desfă bagajul! În mare parte conduc – ,,eu sunt șoferul meu” (râzând!). Și știți ce am observat ... mai ales după ce am ieșit pe piața muzical folclorică cu C.D.-urile? Înainte de-a le dărui iubitorilor de folclor, am avut plăcuta șansă, dar și un mare avantaj, de-a le asculta la C.D. din mașină. Călătorind, am avut timp și parcă și puterea de-a-mi da seama cât sunt sau nu de reușite aceste piese. De fapt, piesele mele, așa că pe unele le-am refăcut după ascutarea din mașină, altele nu a avut nevoie de nicio modificare, după etapa finală. Vedeți, cum e lumea, parcă, de fiecare dată, mai afli câte ceva, fie în bine fie în rău, ascultându-le. Și, nu mă rabd să nu mai spun, un cuvânt două despre mine - și eu sunt o perfecționistă. Îmi plac lucrurile ordonate, așezate ,,ca la  carte”, cum se zice. Sunt pretențioasă în primul rând cu mine, pentru că îmi doresc să ofer iubitorilor de muzică, autenticitate, calitate, și de ce nu, plăcerea să fie cu atât mai mare, atunci când mă ascultă, încât să-și dorească reîntâlnirea cu muzica mea și cu mine.

Deci, Rafila Bărbos – perfecționistă și pretențioasă. O bunică model! Un ambasador al cântecului popular autentic. Ce calități mai pot fi aduse în discuție, gândindu-mă că, deja, am atins câteva?

Sunt pretențioasă și cu mine și cu cei din jurul meu. Adică, îmi place ca omul de lângă mine să nu fie fățarnic, să fie sincer. Îmi place să nu fie mincinos, dimpotrivă, să fie cinstit, pentru ca și eu să-i pot răspunde cu aceeași măsură, mai ales în lumea în care trăim. Probabil, văzând atâta fățărnicie, ură și minciună jur-împrejurul meu, nici nu știu ce să-mi mai doresc. Oricum, mi-aș dori să trăiesc într-o altfel de lume – una curată, cu oameni care cunosc sentimentul omeniei, cu oameni care știu de onoare și demnitate. Cu oameni simpli fără de orgolii. Cu oameni care iubesc și slujesc rugăciunea. Cu oameni care nu încalcă poruncile Domnului. Dar, oare, mai este așa ceva? Nu! Nu cred! Au dispărut valorile morale din viața noastră, și de aceea prin ceea ce fac, doresc să transmit un mesaj pentru sinceritate, demnitate, iubire și rugăciune.

Gândindu-mi la rugăciune, și la valorile ce ar trebui să ne fie exemplu pozitiv în viață, mă gândesc, că așa a început și dragostea pentru cântările bisericești. Cred că sunteți un om drept și cinstit, un om care sfințește și cinstește poruncile lui Dumnezeu. Cum ați început să cântați acest gen de muzică? Putem să vorbim despre un gen aparte, oare?

 Povestea este lungă, dar frumoasă. Am s-o povestesc gândindu-mă la anii tinereții. La anii tinereții când îmi doream să intru în Sfânta Biserică doar pentru a asculta, pentru început, și-apoi a și cânta, aceste cântări religioase, bisericești. Acuma, la noi în zonă li se spune pricesne, și știți că se cântă într-un anumit moment din slujbă. În alte locuri, prin alte zone, oamenii le spun, simplu, doar cântări din biserică. Acestea nu se cântă, oriunde și oricum. Se cântă în biserică, în timpul procesiunilor, acolo unde se mai organizează astfel de manifestări religioase, se cântă în posturile de peste an. Am trăit și mai trăiesc încă, sentimentul din copilărie, acea bucurie care-o degajă aceste pricesne.

,,Vorbea Isus de pe colină / Poporului ce sta pe jos / Cu fața plină de lumină / Vorbea Isus de pe colină / Cu glasul rar, adânc, duios” este doar o strofă dintr-o priceasnă extraordinar de frumoasă - și mi se pare atunci când o interpretez, că într-adevăr este Isus pe o colină, uitându-se înspre noi, cei pământeni, cei muritori. Trăirea este una tensionată, emoțională, doar la ce îndeamnă Dreptul Isus, dacă nu la iubire, la împăcare, la iertare și iar la iubire. Și-mi aduc aminte pildele într-atâta de frumoase, acele povestioare, pe care le-am aflat datorită părinților și-a bunicilor. Ei mi-au transmis acest sentiment de spiritualitate, iar acum, eu, fiind bunică, încerc acest lucru. Nu știu dacă voi reuși, precum au reușit părinții sau bunicii noștri, dar vai ce frumoasă-i viața acolo unde există împăcare, unde există iubire. Și nu orice fel de iubire – o iubire pentru Hristos, pentru Măica Sfântă. Mama ori de câte ori asculta în biserică cum se cântau, plângea. Mi-a transmis și mie această stare. Și eu plâng când la cânt – gândindu-mă la lumea în care trăim – în ură, în dușmănie, în fărădelege. Mă bucur să pot spune că provin dintr-o familie religioasă. La noi în familie nu era zi să nu se spună rugăciuni – la masă, la prânz, la cină, seara înainte de culcare. Noi, ne rugam lui Dumnezeu să ne dea sănătate și iertare de păcate, să ne ocrotească părinții pentru a ne putea ocroti și oferi ce ne dorim. Nu erau atunci atâtea pretenții, ca acum.

,,Tu lasă ura la o parte / Dușmanului bătut de soartă / Tu dăi ce poți dar nu-l goni / Când un dușman în haine sparte / La ușa ta va aștepta / Tu lasă ura la o parte / Dușmanului în haine sparte / Tu dăruiei cămașa ta”, sunt alte versuri care te îndeamnă la bunătate. Doar ascultându-le, te trec fiori. Probabil, spun eu, se întâmplă atâtea și atâtea răutăți, și din cauza că nu mai mergem la biserică, Doamne iartă-mă! Nu vreau să judec, pentru a nu încălca poruncile lui Dumnezeu, dar bisericile sunt din ce în ce tot mai goale. Este un fenomen, o constatare. Și-atunci, așteptăm să facem bine celui care ne face rău? Nu! Tot cu răutate îi răspundem și noi, asta chiar dacă știm că-L mâniem pe Dreptul Judecător.

Aveți pe piața muzicală, două albume cu astfel de cântări, unul mai vechi, și acesta din primăvară - ,,Străin am fost cândva, Iisuse!”, la care ați făcut lansarea la Casa de Cultură o orașului Târgul Lăpuș. V-au fost alături colegi și prieteni de cântec, din toate zonele folclorice ale Maramureșului.

Da! Un moment, dar și un eveniment, de excepție din viața mea. Nu credeam că se mai pot întâmpla și minuni. Prin această lansare către iubitorii acestui gen de cântări, am marcat și cei 60 de ani din viață. Nu-mi place să mă ascund! Da! Atâția sunt – 60 de ani! Și câți or mai fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai mei or fi! Nici nu-i dau și nici nu-i iau!

,,Vreau lângă Dumnezeu / Să fiu mereu / Oricât ar fi de greu / Necazul meu”. Au fost zâmbete și au fost lacrimi de bucurie. M-am bucurat că am avut parte de ziua mea, de mulți-mulți prieteni, și lăsați-mă să le mulțumesc și în acest moment. Pentru că mi-au fost alături, căci, vai, de câte ori am plâns de ziua mea! (n.a. și-acum îi curg lacrimile!). Nu am avut o viață foarte fericită, dar ce m-a ajutat să trec prin amar și necaz, nu a fost atât cântecul popular, cât a fost priceasna – această cântare ridicată către Dreptul și Bunul Dumnezeu. Poate de acea mi-au ieșit atâta de frumoase. Mie tare-mi plac, iertați-mă de sinceritate. Dau slavă și plec privirea, că nu am curajul nici de-a privi cerul. Mă sună prieteni, cunoscuți și necunoscuți, de pe-aici și de departe, să-mi spună ce frumoase pricesne cânt. Nu sunt ale mele, sunt ale dumneavoastră, ale tuturor celor ce-l iubesc și-l slăvesc pe Dumnezeu. Eu, probabil, le-am dat viață, în felul meu, că oricum acestea-s cântate ori rostite de mulți interpreți. Priceasna nu este precum cântecul popular. Este un imn de slavă, către Dumnezeu. Am văzut oameni plângând, atunci când eu cântam aceste pricesne. Am plâns alături cu ei. M-au văzut, de-acolo din cer, toți cei dragi. Cred că le este dor și celor plecați, să mai audă și altfel de cântare. Priceasna ajunge până-n cer! La îngeri.

Am văzut lacrimi în ochii dumneavoastră.

Cum să nu plângi? Când vezi atâta necaz și atâta supărare în lumea asta. Priceasna alină dorul de cei plecați departe – frați, copii, nepoți, părinți. Priceasna ajunge în inima omului, mult mai adânc decât muzica populară, deși și aceasta este frumoasă. Ne este drag s-o cântăm altfel nu am mai apărea în fața spectatorilor sau a telespectatorilor. Dar priceasna este mult mai deosebită! Am văzut oameni ce plâng și când se cântă o piesă populară. Cred că priceasna poate fi considerată și o rugăciune către Dumnezeu, nu numai o cântare. Prin priceasnă mulțumim lui Dumnezeu pentru viața pământească, dăm slavă Dumnezeului nostru, ne rugăm de iertare și pentru iertare de păcate. Prin priceasnă cerem ajutorul Fiului născut în ieslea vitelor și înviat a treia zi. Ne întoarcem spre bunătate tot prin priceasnă. Priceasna înseamnă vindecare în caz de boală. Cum să nu plângi?

Ați avut un exemplu în ceea ce privește interpretarea acestor pricesne?

Desigur! Fără doar și poate, cea pe care am venerat-o, am apreciat-o, am iubit-o a fost Valeria Peter Predescu, din județul vecin, Bistrița, plecată să ducă priceasna, dar și cântecul popular, la îngeri, mult prea devreme. Astfel de oameni nu ar trebui să moară. De fapt, ei nu mor. Se duc să cânte în corul îngerilor, să-i cânte lui Dumnezeu, acolo în rai.

Văd că nu puneți preț pe lungimea Vieții, cât pe valoarea ei. Care ar fi urarea dumneavoastră către cititori, către admiratori, deși sunt ferm convins că toate acestea sunt o invitație la iubire, la prietenie, la bunătate, tocmai pentru a trăi cu binecuvântare și în înțelegere.

Nu știu dacă vom mai avea ocazia să ,,conversăm”, până la Marele Praznic al Învierii. Este devreme a face urări, dar tuturor le doresc din suflet un post binecuvântat nu spre osândă. Să nu uite Sfânta Biserică și nici rugăciunea. Dacă așa va fi sunt convinsă că nu vor uita nici cântarea, priceasna, imnul închinat lui Dumnezeu. Să primească Lumina Învierii cu pace și cu liniște în suflet. Celor care sunt cu aplecare spre biserică, spre rugăciune le dăruiesc acest nou album de pricesne. Va urma și un DVD așa cum am procedat și cu primul C.D. La primul album videoclipurile (unele din ele) s-au realizat la Sfânta Mănăstire Rohia, capitala spiritualității din Țara Lăpușului. Toate astea au fost posibile și vor fi posibile numai cu ajutorul lui Dumnezeu, cel pe care-L vom slăvi și-L vom iubi neîncetat. Dacă zicem și credem în forța destinului, cred că și acest lucru poate să fie posibil, doar în mâna Lui sunt toate - și bunătate, și iertare, și putere, și biruință, și lumină.

Eu mi-am ,,epuizat” setul de întrebări. Poate în toate acestea am uitat ceva, sau ați fi dorit să vi se pună o anume întrebare. Dacă așa este vă rog să faceți finalul dumneavoastră, mie revenindu-mi doar sarcina de-a vă mulțumi pentru amabilitatea cu care ne-ați primit, pentru sinceritatea răspunsurilor, pentru timpul acordat. Adestea fiind zise, îl rog pe Dreptul Dumnezeu să trimită și asupra dumneavoastră binecuvântare. Un post binecuvântat și dumneavoastră, și nu în ultim rând, împlinirea tuturor viselor și-a dorințelor. Doamne ajută!

 Plăcerea a fost de partea mea. Sincer, nu mă așteptam să fie atâta de ușor, și-acum lăsați-mă să-mi mărturisesc emoția întâlnirii cu dumneavoastră. Mă așteptam la ceva mult mai complicat, sau paote mai greoi, dar uite cât de frumos le-a potrivit Dumnezeu, și cât de repede s-a scurs timpul în preajma dumneavoastră. Nu cred că ar mia fi ceva de adăugat, iar dacă ar fi mai lăsăm și pe altă dată, și răspunsuri și întrebări, că doar nu au intrat zilele în sac. Vă mulțumesc pentru urări. Vă mulțumesc pentru tot și vă doresc la rândul meu multă sănătate, împlinirea viselor. Doamne ajută!

Făcându-ne cu mâna, în semn de salut, îi observ iar lacrimile pe obraz. Într-adevăr, nici mie nu-mi vine să cred că am reușit. Până și eu credeam într-o anume greutate a acestui interviu. Mulțumesc Doamne că mi-ai dat putere de-a reuși! Și în toată perioada cât a durat interviul, glasul lin și minunat, al interpretei, răsuna așa ca în surdină. Poate și asta ne-a dat putere! Sunt convins de-un singur lucru – acolo, sus, în ceruri, cineva o iubește pe Rafila Bărbos. Dacă așa n-ar fi  nici pricesnele nu ar fi atâta de minunate în interpretare.

A consemnat Vasile Bele, martie, 2013

,,De-a lungul istoriei, cântecul ne-a fost leagăn și scut. Înaintașii noștri cântau printre bubuituri de tunuri, bătăi de mitralieră, pe apă sau pe uscat, în văzduh sau aiurea. Indiferent că suntem olteni, moldoveni sau bănățeni, maramureșeni sau munteni – important este că ne unim cu toții prin cântec”.  ,,Două pă lume îmi plac, / Horile și omul drag”. (Nevoia de cântec – Pamfil Bilțiu) 

Partea a II-a

Vasile Bele: - S-au mai scris cronici despre interpreta de muzica populară Rafila Bărbos! Credeți că ajung notițele, informările simpliste, așa cum ajung la cititori, ca să-ți faci o părere despre omul care se scrie?

Rafila Bărbos: - Să mă credeți pe cuvânt ce voi spune, pentru că eu nu mint, mai ales că suntem în Postul Sfântului Paște! Toate aceste informații sunt simple, chiar dumneavoastră ați rostit acest cuvânt, și pe bună dreptate. Văd că mai nou totul sau toți se rezumă, doar la a puncta în presa locală, doar succint câteva informații despre ce, despre cine, despre unde și despre cum am fost. Poate nu prezentăm atâta interes! Fără a da multe informații mai multe sau fără a reveni cu amănunte. Consider că așa ar trebui să fie. Dacă tot se face referire despre noi, și-acum vorbesc la modul general, despre participările noastre la diverse manifestări, consider că sunt scurte și nu îndeajuns la ce așteaptă cititorii. Dar, nu vreau eu să judec sau să critic modul cum își fac alții meseria, pentru că la urma urmei despre o meserie povestim, nu-i așa?! Noi le spunem la televiziune cele ce le avem de spus! Văd că dumneavoastră v-ați luat în serios munca! Aveți deja câteva realizări frumoase în acest sens – în promovarea noastră a folcloriștilor, a cântăreților de muzică populară. Ați început cu câteva articole în revista pe care o conduceți, Din vatra satului, și-apoi au urmat câteva cărți tare frumoase, despre viața și emoțiile noastre, ale promotorilor cântecului popular. Nu mă rabd să nu spun despre cartea ce ați scris-o despre Silvia Tămășan. Dar și despre lansarea cărții pot spune multe, pentru că tot dumneavoastră, v-ați ocupat de ea. Nu știu dacă asta este ordinea, dar cred că a urmat cartea IN MEMORIAM – Veronica Crăciun Perșe – Un suflet printre stele, lansată la Petreasa, acolo în Bihor, la Veronica acasă. Și între cărți, iar articolele din revistă. Anul trecut l-ați încheiat cu cartea Mariei Tripon – mesagerul Țării Oașului, lansată chiar de Ziua României. Și lista continuă. Le știu pentru că ne-ați implicat pe mulți dintre noi în concepția fiecărei cărți. Felicitări și vă mulțumim că vă mai ocupați și de noi! Și-acum spun dând exemplu acestui interviu ... care v-a apărea curând, în presa locală. Și știu că mai pregătiți o carte pentru colegul nostru Vasile Boiciuc-Rogneanu. Nu știm când va vedea lumina tiparului, dar este în pregătire. 

Vasile Bele: - Mulțumesc pentru aprecierile dumneavoastră! Să știți că, din punctul meu de vedere, este o responsabilitate enormă a scrie despre alții, dar uite că avem curajul de-a scrie. O dată apărut un volum despre oricare, cu certitudine, că rămâne ceva mai mult decât cântecul. Rămâne și cântecul, dar rămân și realizările. Ați vorbit atâta de frumos despre toate astea încât următoarea întrebare este dacă v-ați gândit să faceți ceva în acest sens. Așteptați să vă ajute cineva la promovarea dumneavoastră? Vă gândiți și la altceva? La o investiție mult mai serioasă, în dumneavoastră?

Rafila Bărbos: - Am multe gânduri, vorba cântecului: ,,Eu atâtea gânduri am / Câte zile-s într-un an”, pentru că simt forță și putere în mine, chiar dacă, nu de mult am împlinit 60 de ani. Nu mă dau pe una tânără! (zâmbește!). Dar anii au tăcut și au trecut, nu-i putem noi opri în loc. Că de-am putea ...! Nu te ajută nimeni cu nimic în acest segment. Atâta doar cât ne ajutăm noi colegii și prietenii între noi. Ne susținem, suntem alături la lansările de carte ce se organizează în cinstea artistului. Dar fiecare suntem săraci în felul nostru, și-atunci ce să aștepți? Nu am prea primit ajutor în ce am făcut până acum, iar dacă am primit, mă rog Bunului Dumnezeu să-i răsplătească înmiit, acelora cu dare de mână, care mai fac și astfel de lucruri minunate. Nici nu aștept să vină cineva să mă promoveze. Fiecare ajungem la aceași concluzie – nu sunt bani! Și-atunci, așa cum am făcut eu, fac mulți alții, fiecare a făcut efort personal să iasă pe piața muzicală cu câte ceva. Doar Dumnezeu ne-a ajutat, dar știe El, de ce ne-a dat această cruce, sau acest talant. Am colaborat cu cei din zona noastră, și chiar am  avut o colaborare extraordinar de frumoasă. S-au implicat și tinerii (și asta-i un lucru minunat), s-au implicat și cei mai puțin tineri (să nu le zic bătrâni).

Vasile Bele: - Ați amintit de tineretul din satul tradițional. Care este părerea dumneavoastră despre promovarea folclorului și-a tradițiilor de către acești tineri?

Rafila Bărbos: - La noi în zonă chiar se implică cei tineri, și cred că le și place ceea ce fac. Pun suflet și au talent, mare parte dintre ei. Am avut spectacole destul de multe împreună – tineri și bătrâni. Suntem o echipă bine închegată, bine sudată, cum se zice, și am avut turnee în țară și în străinătate. Astea ne-au mai încurajat să facem și mai multe. Avem un program minunat de sărbătorile de iarnă, cu colinde. Avem hori și cântece minunate. Avem voci frumoase. Sunt pe-aici prin zona noastră, câțiva tineri talentați și tinere   talentate. Câțiva s-au înscris la facultate, tocmai pentru a învăța sau a se specializa în promovarea tradițiilor și-a folclorului. Din acest punct de vedere, eu mă declar mulțumită că folclorul sau muzica populară sunt pe mâini bune. Doamne ajută-le, tuturor! Le place ce fac, sunt frumoși și le stă frumos în costumul popular. Îl poartă cu mândrie, și le place că îi laudă toate lumea, și pe bună dreptate. Aici în Fisculaș sunt fete tare frumoase. Și nu numai fete! Și feciori frumoși și harnici. Și cuminți!  

Vasile Bele: - Nu mă rabd a nu întreba: aveți ceva în pregătire? Pregătiți o surpriză cititorilor dar și iubitorilor de folclor autentic? Cât despre cărți pot spune doar că au fost primite extrem de bine de către public. Le mulțumesc în acest sens tuturor celor care au colaborat la realizarea lor.

Rafila Bărbos: - Deocamdată, nu! Nimic concret, doar gânduri. Evident că și eu mă gândesc la editarea unei cărți, pe lângă C.D.-urile cu care ne bucurăm publicul. Cine știe ce ne rezervă viitorul și mi se va putea împlini visul. Cu criza asta, nici nu mai știu la ce să mai sper? Se zice că speranța moare ultima. Așa este! Apoi, încă mai sperăm, dar cum a vrea Dumnezeu, că în mâna Lui sunt toate. Din punctul meu de vedere îmi vine să spun că eu am făcut totuși multișor - și muzică populară și aceste două C.D.-uri cu pricesne. Nu că nu aș avea forță, dimpotrivă. Găsesc încă forța necesară, puterea de-a merge mai departe. Nu m-am lăsat așa ușor în viață, învinsă. A cam trebuit să lupt până ce am realizat toate astea. Și mă bucur pentru fiecare din ele. Fiecare din aceste realizări sunt frumoase și au fost bine primite de către ascultători, spectatori și telespectatori. Am și avut cum și unde le promova – pe la radio, pe la televiziuni, în spectacole. Au fost destule, cât să-mi mulțumesc sufletul, dar și dacă ar mai fi, aș participa cu cinste. Și chiar, acolo unde sunt invitată, particip cu emoție și bucurie. Vai de câte ori am mers pentru un spectacol sau pentru o televiziune, pe banii mei?! Nu numai eu. Întrebați-i și pe ceilalți colegi cât au cheltuit și cât au câștigat. Din muzica autentică nu se câștigă bani. Probabil numai dacă ai o formație și te duci pe la nunți. Eu pe unde am fost tot gratis am cântat. Ce să fac? Poate nu sunt așa de norocoasă. Dar mi-a dat Dumnezeu destule cât să mă pot bucura în viață de cântecul popular. Iar dacă am primit ceva, am mulțumit pentru cinstea făcută și m-am rugat la Dumnezeu să le dea sănătate.  

Vasile Bele: - Din muzica autentică nu se câștigă. Acest lucru este o certitudine. În muzică se câștigă doar din cea comercială. Sau dacă faci compromisuri, iar acestea, uneori te trag în jos, dacă vei dori, pe mai târziu să-ți concentrezi atenția pe autenticitate.

Rafila Bărbos: - Sigur că da! O dată intrat pe piața muzicală a folclorului comercial, greu, foarte greu, mai ajungi la performanță și la autenticitate. Deja te cataloghează publicul și cei care iubesc muzica adevărată te vor vedea mereu  altfel. Nu sunt adepta muzicii comerciale. Iubesc prea mult autenticitatea muzicii și-a costumului popular. Uitați-vă la costumul meu popular – este de câțiva zeci de ani, rămas de la bătrâni. Iar dacă nu mă îmbrac cu el, nici nu-mi place să apar în fața publicului. Oricum, el, publicul, are ultimul cuvânt. Putem noi cânta oricum. Dacă nu cântăm pe placul publicului nu ne ascultă nimeni, de aceea trebuie să rămâi mereu vertical din acest punct de vedere. Eu, îi văd, cu C.D.-ul de pricesne. Pentru că prea place publicului, mereu mă întreabă și de C.D.-ul cu cântece populare. Simt eu ceva mai aparte pentru acest fel de cântare – pentru cea bisericească. Dar îmi și dă Dumnzeu putere să cânt de răsună biserica și-atunci îmi vine a zice că aceasta-mi este menirea. Eu, m-am stâmpărat mai mult cu priceasna decât cu cântecul popular. Am trecut în viață prin multe începând de când am fost copilă, apoi măritată, am avut bărbat care nu m-o lăsat să cânt ori să urc pe scenă. Așa se face că eu n-am cântat ani mulți pe scenă, doar cât am plâns ascultând muzica populară. Până într-o zi când am prins curaj și m-am întors iar la scenă și la cântecul popular. Dacă nu am cântat hori ori cântece populare, vă asigur că am cântat pricesne.      

Vasile Bele: - Chiar că aveți ce spune iubitorilor de folclor despre dumneavoastră. Așa stând lucrurile, chiar că vă întreb, pe când o apariție editorială cu și despre viața dumneavoastră?

Rafila Bărbos: - Nu puneți paie pe foc, (râde!) că știți că am avut de gând, dar dacă nu au fost bani? Însă nu-i trecută vremea, cine știe ce va fi pe viitor. Dacă a vrea Dumnezeu, a fi și o carte, așa cum ziceți, văd că deja începutul e făcut. Apoi, și aceste vorbe, cum îmi place să le spun, vor apărea în volum, dacă va fi să fie. Apoi, noi scriem cu fiecare urcare pe scenă, câte o filă din cartea noastră, doar că cine știe când se va publica, nu? Dacă ar fi lumea cum am vrea? Ei, ce bine mi-ar părea! Dar lumea îi cum îi. Ne pare bine că putem face și atâtea câte facem, că și pentru acestea trebuie trudă. Întebați-i și pe colegii de cântec cam ce părere au despre toate acestea. Dar nici ni trebuie să-i întrebați, că doar sunteți dumneavoastră un exemplu în fața mea. Câtă greutate este, dar câtă muncă, până scoți o carte. Așa este și cu C.D.-ul. Nu e ușor să apari pe piață cu așa ceva. Și-ți asumi  responsabilite în fața societății și-a comunității din care faci parte, și pe care o reprezinți prin cântec.

Vasile Bele: - Perfect adevărat. Grele sunt toate - și aparițiile editoriale și cele muzical-folclorice. Oare cine, sau câți, înțeleg ce înseamnă un asemenea efort. Să nici nu-l luăm în calcul pe cel intelectual. Și, când te gândești că toți așteaptă să primească gratis C.D.-ul. Așa ca și cartea. Și totuși mergem mai departe, nu-i așa?

Rafila Bărbos: - Așa e! Așa e și în muzică! Și dărui cu drag pentru oameni dragi, munca ta, banii tăi, priceperea ta. Nu ai cum să te oprești din drumul tău. Eu nu mă voi opri, mai bine mă las pe mine. Și ca să arătăm iubitorilor de folclor că suntem așa precum zicem, iată, voi oferi cititorilor acestui ziar, prin tragere la sorți, un număr de 10 C.D.-uri, pentru a se putea bucura de ele acuma în pragul sărbătorilor. Nu e nu știu ce, atâta pot să fac. Am oferit întotdeauna cu plăcere, cu bucurie și din suflet aceste daruri, nu numai cele de pricesne, ci și cele de cântece populare ori de colinde. Într-adevăr, sunt ,,mână largă”, cum se spune, și cred că Dumnezeu face minuni. Și cu mine a făcut, ajutându-mă să trec prin toate necazurile și supărările  care m-au încercat de-a lungul vieții.

Vasile Bele: - Rafila Bărbos – supărată? Nu ai zice la prima privire. Nu ai crede că necazurile ori supărările, v-au umbrit, sau vă umbresc, viața. Trec direct la întrebare: ce înseamnă priceasna pentru dumneavoastră?

Rafila Bărbos: - Mă gândeam că-mi puneți această întrebare. Aș putea defini această priceasnă în multe feluri – este un imn cântat către Dumnezeu, este o rugăciune. Eu cred că există Dumnezeu și mă rog Lui. Nu pot spune că sunt o femeie nu-știu-cât de bisericoasă. Atâta timp cât există priceasna mă simt mai aproape de Cer. Ca să interpretezi o asemenea cântare îți trebuie o anumită stare, o anumită sensibilitate sufletească. Dacă așa nu ar fi nu cred că aș reuși. Și, (îi lăcrimează ochii), cânt pentru mama care mă aude din ceruri. Cânt și pentru cei din cer, cânt și pentru cei de-aici, de pe pământ. Iubesc priceasna mai mult decât muzica populară. Versul inspirat din sacralitate te răscolește și te face să fii mai sensibil, măcar pentru câteva momente din viață. Îți trebuie o anumită pregătire sufletească, aș adăuga. Cânt pentru mama și pentru toate mamele din lume. Și-acum lăsați-mă să spun câteva versuri dintr-o priceasnă extraordinar de frumoasă, de pe proaspătul album: ,,O dată l-am văzut trecând / Cu turma, pe Păstorul blând, / Mergea cu turma la izvor, / Blândul Păstor, blândul Păstor. / Pe-o oaie ce căzuse jos, / A ridicat-o El duios / Și-a dus-o-n brațe iubitor, / Blândul păstor, blândul Păstor. / Pe alta care la pământ, / Zăcea cu piciorușul frânt, / El o lega mângâietor, / Blândul Păstor, blândul Păstor”, (O dată l-am văzut trecând). 

Vasile Bele: - Văd lacrimi în ochii dumneavoastră. Acestea nu vor înceta să curgă decât atunci când vom închide ochii pentru totdeauna.

Rafila Bărbos: - Va veni desigur și vremea aceea. Plâng pentru că-mi aduc aminte de mama, căreia tare îi plăceau aceste pricesne. Între noi a fost mereu o armonie în familie. Sunt mândră de familia mea, și-o iubesc. Le-o mărturisesc, deși îmi place să păstrez acest secret doar pentru mine (mă întreabă, prietenește: să-i zic secret?), considerând că fac parte din intimitatea familială. Noi, ne înțelegem foarte bine, lumea o știe, doar. Dar lipsa mamei n-o va înlocui nimeni și nimic niciodată. Mama este unică precum priceasna, sau priceasna este unică precum mama! Sunt valabile amândouă. Îi duc dorul și-o să-mi fie mereu dor de ea, de aceea atunci când interpretez priceasna cred că-mi trece din dor. Îmi alină dorul și durerea, și nu numai mie, la mulți. Simt asta! Îmi zice lumea ce simte atunci când ascultă C.D.-ul meu, exact asta – o liniște și-o eliberare, o alinare și-o apropiere de Dumnezeu.

Vasile Bele: - Două C.D. –uri cu pricesne, două cu cântece populare, festivaluri și premii, lacrimi atunci când interpretezi priceasna, mereu dorul de părinți, două fete, doi gineri, patru nepoți – Rafila Bărbos, este o femeie împlinită. Ce-i lipsește?

Rafila Bărbos: - Nimic nu-mi lipsește. Pentru toate mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat atâtea bunătăți. Am spus mereu, și am fost sinceră, când am declarat că sunt împlinită. Știți cum zic două versuri dintr-un cântec: ,,Doamne nu-mi da altu bine, / Numai p-aiesta mi-l ține!”, așa zic și eu, mulțumind Cerului. Mulțumesc și dumneavoastră pentru osteneală. Am avut ceva emoții dar nu așa de mari precum prima dată. Deja m-am obișnuit cu felul dumneavoastră extrem de degajat, curgerea lină a întrebărilor. Am observat o ușurință, și e bine că e așa, în a te exprima în jurul dumneavoastră. Recunosc, cu alții parcă a fost mai complicat. (râzând: asta n-o mai spuneți!). 

Ei, vezi, suntem ,,de cuvânt”, și nu te-am spus! Îți mulțumim doamnă Rafila Bărbos, pentru amabilitatea cu care ne-ai primit, pentru sinceritate, pentru darul primit (că nu am venit cu mâna goală – am primit câte un C.D. și noi). Mulțumim în numele câștigătorilor, pentru darul trimis la redacție. Cred că vor fi bine primite aceste daruri, mai ales acum în această perioadă a postului (n.a. – undeva pe la mijlocul lui!). Vom reveni ori de câte ori vom avea ocazia cu alte și alte amănunte, legate despre viața, cântecul popular sau pricesnele Rafilei Bărbos. Doamne ajută!

,, ... sunt file dintr-o istorie spirituală, care nu s-a stins de milenii și care cu toate înnoirile lor în text și melodie continuă să ne impresioneze. Izvorâte din străfundul sufletului neamului, ele vor dăinui cât va dăinui poporul. Cântecul este o grăitoare dovadă a dăinuirii noastre prin vreme. Prin el simțim dorul și vraja dragostei, duioșia doinei, nevoile și necazurile și mai presus mândria de a fi români, căci ce frumos zicea cronicaru prin cuvintele sale: ,,Mare lucru iaște a fi român!”. (Nevoia de cântec – Pamfil Bilțiu)

                       aprilie 2013 a consemnat Vasile Bele