„MOTROAŞTELE” ÎN CADRUL JOCURILOR CU MĂŞTI

Pamfil Bilţiu

Anul Nou, în colectivităţile tradiţionale, în noaptea de trecere, este primit cu oarecare nelinişte. Aşa ne putem explica deghizările de tot felul. Caracterul de petrecere al sărbătorii implică îmbrăţişarea ludicului. Între deghizările de tot felul, de la această sărbătoare, semnalăm prezenţa, în satele din Codru, deghizări axate pe măşti aparţinând ciclului profesional, care poartă denumirea de „moşuţi”, iar, la Oarţa de Jos, „motroaşte”. Etimologia termenului provine de la substantivul motoaşcă, boccea mică, legăturică mică făcută dintr-o basma, cu capetele înnodate, în care se ţin sau se transportă obiecte mărunte. Din ucr. motocka.

În fiecare casă, bărbaţi şi femei se maschează, folosind haine rele sau mai bune, schimbându-şi înfăţişarea pentru a nu fi recunoscuţi. Unii săteni se maschează individual, fără a lua legătura cu alţii din sat, şi umblă singuri din casă în casă sau pe la cunoscuţi. Deghizările precum şi recuzita, pe care o poartă mascaţii, urmăresc parodierea de meserii şi profesii care se practică în mediul rural: doctori, prefecţi, dezinfectori, poliţişti, cizmari, olari, fierari, negustori, ciobani, femei gravide.

Măştile sunt adecvate acestor parodieri. Doctorul este îmbrăcat în halat alb şi are o cutie cu tot felul de medicamente şi seringă. Faţa îi este acoperită de o mască-obrăzar, din pânză, cu găuri pentru ochi, nas şi gură. În casele în care intră consultă pe oamenii casei şi face injecţii. Prefectul are haine rufoase, poartă mască obrăzar din pânză, stofă, hârtie şi ţine sub braţ un registru, în care notează animalele existente în gospodăriile în care intră. Dezinfectorul poartă halat murdar, pe cap are căciulă iar în mână poartă o pompă, pentru dezinfecţie, cu care stropeşte prin dulapuri, pe sub pat sau în cămară. Poliţistul este îmbrăcat în uniformă iar după ce intră, face percheziţie în fiecare casă. Cizmarul are haine obişnuite. În faţă poartă şorţ, iar în mână duce o lădiţă cu sculele necesare reparării încălţămitei. În casele unde intră caută pantofii sau ghetele şi nu pleacă până nu le bate câteva cuie de lemn sau le coase vreo ruptură. Olarul este îmbrăcat sărăcăcios. Poartă mască-obrăzar, ce reprezintă, de obicei, faţa unui om cu sprâcene groase şi fruntea încruntată, masca fiind cumpărată, de cele mai multe ori, din comerţ. La fel este deghizat şi fierarul, cu deosebirea, că poartă un ciocan mare sau un baros, ca care produce zgomote asurzitoare în casele colindate. Negustorii duc, sub braţ, diferite obiecte, cu care îi îmbie pe gospodari, dar pleacă din fiecare casă fără să vândă nimic, pentru că nicăieri nu se înţeleg asupra preţului. Ciobanii sunt îmbrăcaţi în cojoace lungi, poartă mască cu blană, iar în mână poartă botă cu „zurgană”, împodobită cu verdeaţă şi „prime” (struţuri de hârtie creponată) şi crenguţe de brad. Ei cântă din fluier şi fac zgomote cu botele. Femeile gravide intră în casă, se prefac că le este rău şi nu pleacă până când nu sunt servite cu băutură.

Interesant, în cadrul acestui obicei, este constituirea unui alai de nuntă dezvoltat. În acest sens se înţeleg, dinainte, toţi cei ce alcătuiesc grupul de mascaţi. În acest alai intră mirele, mireasa, nănaşii, popa, cantorul, fătul, muzicanţii, doi până la şase vilfei (chemători), peţitori şi nuntaşi. Sătenii, care fac parte din alai, se maschează cu hainele cele mai frumoase, iar fetele de măritat au ocazia să-şi etaleze chiar zestrea. Nuntaşii îşi pun pe ei prosoape ţesute în casă, albituri dantelate şi chiar covoraşe de lână, viu colorate. Popa are haine lungi, mitră pe cap, barbă de câlţi, iar în loc de candelă poartă o cutie de tinichea cu cruce, în care arde un bec de lanternă sau o bucată de cauciuc. Pe drum şi în ogrăzile gospodarilor nuntaşii joacă după cum le cântă muzicanţii, iar popa îi cunună pe miri, în fiecare casă, unde intră.

Înainte de a intra în casa gospodarului, cineva din ceată întreabă, parodiind limba maghiară, „szabat intra motroaşca?” Motroaştele sunt servite în fiecare casă cu băutură şi prăjituri. La ora zero fix, noaptea, motroaştele sunt obligate să se demascheze pe loc, în casa unde se găsesc, în acel moment. Personajele sunt aşezate la masă, unde rămân şi petrec, până dimineaţa, în casa gospodarului respectiv.

Sub aspectul semnificaţiei, performerii ne-au informat că alaiul de mascaţi cu nunta ar fi o reacţie la interzicerea unor căsătorii, de odinioară, dar mascaţii aveau posibilitatea de a cunoaşte starea materială a fiecărui gospodar. Performerii ne-au întărit convingerea că funcţia obiceiului este şi una de divertisment, prin care se produce bună dispoziţie la casa gazdei. Aşa cum s-a exprimat un performer „îi o înveselire în noaptea de Anul Nou”. Trebuie să subliniem că, în vremuri îndepărtate, obiceiul a îndeplinit o funcţie magică, având menirea de a performa căsătoriile, în plan magic, pentru ca ele să se producă în câşlegi. Această funcţie a dispărut, obiceiul luând forme ce aparţin ludicului.