1. Crucea Alfa şi Omega
Această cruce latină
completată de literele Alfa şi Omega ne aminteşte că, deşi Iisus Hristos a
murit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor noastre, el continuă să domnească
veşnic peste Împărăţia Sa.
2. Crucea cu ancoră
Simbolizează nădejdea
creştinilor în ajutorul lui Iisus Hristos. Crucea a fost utilizată şi ca
emblemă a Sfântului Clement, episcop la Roma, despre ea tradiţia susţinând că
ar fi fost legată de o ancoră şi aruncată în mare de împăratul Traian.
3. Crucea Botezătorului
Această cruce greacă
este suprapusă peste litera din alfabetul grecesc “chi”, care este şi prima
literă a numelui lui Hristos (Christos).
Ea formează o cruce cu opt braţe. Cum numărul opt este simbolul
renaşterii sau al regenerării, această cruce este frecvent utilizată drept
cruce a botezului.
Este cea mai
răspândită formă a crucii, ea evocând Sfânta Treime prin capetele sale în formă
de trifoi.
5. Crucea bizantină
Crucea bizantină este
folosită mai ales în Biserica ortodoxă greacă.
6. Crucea Patimilor, în trepte
Cele trei trepte pe
care este aşezată crucea latină simbolizează patimile lui Iisus Hristos pe
drumul Golgotei sau, mai ales, cele trei virtuţi creştine, care sunt credinţa,
speran ţa şi iubirea.
7. Crucea celtică, irlandeză
Unul din cele mai
vechi simboluri folosite ale crucii. Această cruce era folosită de celţii
creştinaţi din Marea Britanie şi din Irlanda.
8. Crucea învingătorului, a victoriei
Această cruce este
completată cu prima şi ultima literă a numelui elenizat al lui Iisus (IC) şi cu
prima şi ultima literă a numelui elenizat al lui Hristos (XC), în partea de
sus, şi cu denumirea grecească pentru victorie (NIKA), în partea de jos. Barele
scurte amplasate deasupra literelor indică faptul că este vorba de abrevieri.
9. Crucea ornamentată (Crosslet)
Cruce formată din
patru alte cruci de dimensiuni mai reduse, ansamblul fiind o reprezentare
grafică a răspândirii Evangheliei către cele patru zări ale pământului. Această versiune ornamentată este aşezată pe
un caroiaj care formează, la rândul său, alte patru cruci.
10. Crucea răsăriteană
Crucea de această
formă este utilizată în special de Biserica ortodoxă rusă. Bara superioară
reprezintă forma abreviată a inscripţiei “INRI” care a fost aşezată deasupra
capului lui Iisus Hristos din ordinul lui Pilat. Semnificaţia barei inferioare
înclinate s-a pierdut în negura istoriei.
Potrivit folclorului, se spune că Iisus Hristos ar fi avut un picior mai
lung; sau, potrivit altei legende, că marele cutremur care s-a produs la
moartea Lui a făcut să se încline crucea. O altă explicaţie (probabil şi cea
mai corectă) este aceea că, crucea înclinată este reprezentarea crucii
Sfântului Andrei. Se consideră că Sfântul Andrei este cel care a introdus
creştinismul în Rusia.
11. Crucea crenelată
Această cruce
heraldică evocă crenelurile unei fortăreţe sau ale unui castel, putând fi
folosită în această formă ca simbol al “Bisericii militante” (biserica luptătoare,
prin contrast cu biserica triumfătoare – adică toţi cei care au urcat la
Dumnezeu).
12. Crucea floare-de-crin
Asemănătoare crucii
cu motiv floral (prezentată mai jos), această cruce evocă Sfânta Treime şi
Învierea.
13. Crucea florală
Capetele în formă de
crin ale acestei cruci evocă Sfânta Treime.
14. Crucea grecească
Formă arhaică a
crucii, având braţele de dimensiuni egale.
15. Crucea ionică
Este crucea pe care
Sfântul Columb a dus-o pe Insula Iona în secolul al VI-lea.
16. Crucea de Ierusalim, a cruciatului, formată din cinci
registre
Această formă
complexă se compune dintr-o cruce principală, la rândul ei formată din patru
cruci în forma literei T, care este o reprezentare simbolică a Legii
vechi-testamentare. Cele patru cruci greceşti de dimensiuni mai reduse
reprezintă împlinirea Legii prin învăţăturile evanghelice ale lui Iisus
Hristos. Unii exegeţi furnizează interpretarea conform căreia ea ar reprezenta
activitatea misionară a Bisericii, care a răspândit cuvântul Evangheliilor în
cele patru zări ale lumii. Iar alţii susţin că cele cinci cruci ar simboliza
cele cinci răni pe care le-a primit Iisus Hristos pe cruce (mâini, picioare şi
coastă). Această cruce a apărut pe blazonul lui Godfrey de Bouillon, primul
rege al Regatului creştin al Ierusalimului. Ea este integrată în heraldica cruciaţilor.
17. Crucea latină
Această reprezentare
a crucii, şi cea mai răspândită, evocă sacrificiul suprem pe care l-a făcut
Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Crucea este goală pentru a ne aminti de
momentul Învierii şi de speranţa în viaţa veşnică.
18. Crucea latină (cu proclamarea)
Iniţialele în alfabet
latin simbolizează inscripţia de pe crucea lui Iisus Hristos, scrisă din
porunca lui Pilat: “Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum – Iisus din Nazaret, regele
iudeilor”
Ioan 19:19 Pilat pregătise o inscripţie care a fost fixată
pe cruce. Ea suna astfel: “IISUS DIN NAZARET, REGELE IUDEILOR”. 20 : “Mulţi
evrei au citit acest semn, fiindcă locul în care Iisus a fost răstignit pe
cruce era aproape de cetate, iar semnul a fost scris în aramaică, latină şi
greacă”. (NIV)
19. Crucea malteză
Cele opt vârfuri
exterioare simbolizează regenerarea. Unii susţin că ar reprezenta cele opt virtuţi . Crucea apare pe blazonul
Cavalerilor Ioaniţi, aceiaşi care au fost alungaţi de turci din Insula Rodos şi
s-au refugiat în Insula Malta . Malta
este insula pe care a naufragiat corabia Sfântului Pavel.
20. Crucea Naşterii Domnului
Această cruce în
formă de stea aminteşte povestea Naşterii lui Iisus Hristos, anunţând scopul
pentru care El s-a întrupat.
21. Crucea pontificală
Această cruce este
emblema oficial a papalităţii. Ea nu poate fi folosită decât de Papa însuşi. Se
spune că cele trei bare orizontale ar reprezenta cele trei răspântii de pe
Golgota. Mult mai probabil, ele simbolizează cele trei direcţii ale autorităţii
papale : Biserica, pământul şi cerul.
22. Crucea pătimirii
Capetele ascuţite ale
acestei cruci latine reprezintă pătimirea lui Iisus Hristos răstignit pe cruce.
23. Crucea “Patee”
Această cruce este
frecvent confundată cu crucea malteză. Este o cruce a Ordinului lui Hristos si
are origine templiera. Reprezintă varianta crucii “Patee” inscrisa in patrat.
24. Crucea “Patee” – varianta
Are acelea şi
semnificatii ca si precedenta numai ca este
inscrisa in cerc.
25. Crucea patimilor
Această cruce simbolizează crucea pe care a fost răstignit
Iisus Hristos. Este una dintre crucile care apar pe mantia Cavalerilor
Templieri. Se pare ca este crucea pe care le-a fost oferită spre a o purta de
catre Papa Eugeniu in 1146.
26. Crucea templieră
Cruce care apare pe
scutul cavalerilor templieri si pe pânzele corabiilor Ordinului. Crucea apare
aplicată pe rasa calugarească care se afla sub mantia de cavaler.
27. Crucea patriarhală
Această cruce
ecleziastică purtată de patriarhi apare frecvent reprezentată în arta creştină.
Bara superioară simbolizează inscripţia plasată pe cruce de Pilat. A fost adoptată de cardinali şi de episcopi
ca semn distinctiv al rangului în ierarhia bisericească.
28.Crucea episcopală (Pommee)
Capetele în formă de
măr simbolizează roadele vieţii creştineşti. Fiindcă acest motiv era
reprezentat pe veşmintele preoţeşti în perioada creştinismului timpuriu, crucea
în această formă este uneori denumită cruce episcopală.
29. Crucea Sfântului Andrei
Potrivit tradiţiei,
Sfântul Andrei a simţit că este nedemn să fie răstignit la fel ca Domnul
Dumnezeul său, astfel încât el a implorat să i se facă o cruce de formă
diferită. Crucea Sfântului Andrei este
un simbol al umilinţei, al pătimirii şi al martiriului.
30. Crucea în T
Crucea de forma literei
T din alfabetul grecesc este cea mai simplă dintre toate cruciformele. Este
frecvent folosită drept cruce a profeţiei, sau cruce vechi-testamentară,
fiindcă reprezintă semnul pe care, conform tradiţiei, l-au făcut israeliţii cu
sângele mielului jertfit pe stâlpii din Egipt în noaptea dinaintea trecerii
miraculoase a mării. Crucea de forma literei T este frecvent reprezentată în
chip de stâlp pe care a ridicat Moise şarpele de aramă în pustia Egiptului.
31. Crucea triumfului Împărăţiei lui Iisus Hristos pe pământ
Această cruce
simbolizează triumful şi venirea Împărăţiei lui Iisus Hristos. Este frecvent
întâlnită în arta religioasă creştină, fiind reprezentată în vârful sceptrului
purtat de Iisus Hristos.
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu