Trei dintre cei mai vehemenţi la decizia luată de către
Comitetul Executiv al F.R.F. sunt Florin Prunea, preşedinte la echipa din Iaşi
(marea pierdantă astăzi, deoarece are licenţă pentru a evolua în Liga I),
Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova (care se bucură când
Mircea Sandu îşi sporeşte duşmanii) şi impresara Ana Maria Prodan, ( cu
interese materiale la Chiajna) care a declarat la Sport.ro următoarele:
"Sunt şocată, nu mi-am putut imagina vreodată că se
poate întâmpla aşa ceva. Clujul nu se compară cu Rapidul, ca situaţie. Rapid nu
a făcut recurs după ce nu a primit licenţa. Comitetul Executiv nu avea voie să
facă aşa ceva, că nu este instanţa de judecată.
Hotararea era definitivă şi irevocabilă, Rapid nu avea voie să joace în
prima liga pentru că nu a primit licenţa. Este abuziv tot ce se întâmplă.
Oamenii aştia care au votat, vor ajunge la DNA!"
Spectacolul sau mai
bine zis circul din fotbalul românesc continuă înainte de a începe campionatul!
Marfă multă pentru ziarişti şi tot mai puţină credibilitate pentru conducătorii
fotbalului românesc. Să ne mai mirăm de faptul că la un meci pe Dinamo, mi se
pare cu Severinul au fost 150 de spectatori. Mai puţini decât mergeau în sala
„Lascăr Pană” din Baia Mare la Handbal Club Minaur în Liga a II-a...
Gelu DRAGOS, membru APS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu