"O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi:
economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin
dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi
pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor
factori. Este cazul României.
După decembrie 1989 a avut loc lichidarea, la propriu, a
peste 90% din industria românească, odată cu reducerea masivă a producţiei
meşteşugăreşti, în timp ce întreprinzătorii autohtoni par mai curând ignoraţi
de forurile de decizie.
În prezent, la ordinea zilei este privatizarea (vânzarea)
resurselor minerale şi energetice, însoţită de afirmaţia – nedemonstrată – a
independenţei energetice a ţării!
Harta întocmită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
arată că toate zonele României, inclusiv platoul aferent al Mării Negre, sunt
cuprinse în perimetrele de exploatare acordate la 26 companii străine.
Cu ce rămân cetăţenii acestei ţări în urma acestui val de
explorări-exploatări? După contractele aflate în lucru, cu foarte puţin şi, în
plus, la cheremul celor care efectuează forajele. Adio, independenţă
energetică!
*
Sistemul bancar este controlat în proporţie de peste 90%
prin sucursalele din România ale băncilor din alte ţări. Recapitalizarea
CEC-ului – capital românesc – este refuzată de instanţele europene. Oare se
pregăteşte să moară şi cea mai veche bancă populară românească?
*
Prin împrumuturile contractate de la Fondul Monetar
Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană, asupra cetăţenilor apasă cea
mai mare datorie din istoria contemporană a României.
*
Instituţiile statului – atât la nivelul superior decizional,
cât şi pe trepte intermediare – sunt direcţionate de reprezentanţi ai
cercurilor de interese transpartinice constituite de mulţi ani. Încercările de
a repune legea în drepturile ei se izbesc de refuzul net al acestor
reprezentanţi, sub felurite „motivări“. Nu au reuşit până în prezent nici
încercările de a clarifica şi eventual sancţiona multiplele „combinaţii“ pe
seama avuţiei publice. Vorbim însă repetat şi insistent de independenţa
justiţiei.
*
Rolul şi menirea parlamentului – bine definite şi formulate
în teorie – rămân a fi verificate şi în practică.
*
Ştergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei
la naţiunea română se operează, de mai mulţi ani, direct asupra tinerilor prin
învăţământ, mai ales prin disciplinele umaniste – limba şi literatura şi
istoria românilor. Operaţiunea se efectuează prin stabilirea curriculei şi a
unor tipare obligatorii pentru manuale, care, prin însăşi alcătuirea lor,
îndepărtează încet şi sigur tineretul de la disciplinele respective.
Ţelul educaţiei globaliste este astăzi formarea unui om al
secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără
identitate naţională. Cu alte cuvinte, un „pălmaş“ modern.
*
Deteriorarea sistemului public de sănătate din multiple
cauze a devenit vizibilă iar exodul medicilor şi a personalului sanitar
continuă.
*
Încorporarea cetăţeanului într-un sistem de asigurări prin
companii internaţionale înseamnă supunerea acestui cetăţean în final unor
reguli standard fără legătură cu posibilităţile şi evoluţia ţării respective,
în cazul de faţă, România. Procesul este în curs.
*
Asemenea evoluţii sunt limpede influenţate de tendinţele
integratoare ale Uniunii Europene conduse de o birocraţie cu reguli proprii.
Reglementările succesive – care merg până la reţeta de preparare a „mititeilor“
– ca şi impunerea regionalizării continentale (obligatorie) – duc spre
ştergerea identităţii statelor europene.
*
În ultimă instanţă vine opţiunea esenţială a fiecărui om
politic român. Câtă voinţă are – dincolo de apartenenţa la un partid – de a
păstra şi apăra valorile proprii româneşti – materiale, morale şi culturale?
Cât de mult mai este dispus să se plece, repetat, în faţa directivelor,
regulamentelor şi grupurilor de presiune din interior şi din afară?
Cu prea puţine semne pozitive, atitudinile oamenilor
politici nu sunt încurajatoare. Tendinţa merge spre slăbirea în continuare şi
chiar destrămarea statului şi a naţiunii.
*
Apare ca şi cum s-ar dori să nu se schimbe ceva fundamental,
ca starea existentă în 2011-2012 să rămână încă o generaţie cel puţin.
Vom merge în continuare spre destrămare sau dimpotrivă spre
o redresare – deocamdată greu de întrevăzut?
Încotro ne îndreptăm,
Doamne?"
24 iunie 2013
Dinu C. Giurescu
P.S. Cititi si: Ultima Profetie a Parintelui Justin Parvu, pe patul mortii: “Mai sunt 12 luni!”. O evocare tulburatoare a ultimelor zile ale Duhovnicului Neamului, Sfantul Justin Romanul, de Monahia Fotini. Prorocia: “12 luni de libertate şi vine urgie”Preluare Cotidianul Luni, 01 iulie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu