În anii ’60 ai Secolului XX, Zaharia Stancu a scris un poem
mobilizator, închinat zilei de 23 August 1944, care avea ca leit-motiv versul:
„Mândră corabia, meşter cârmaciul!”. Fireşte, corabia era ţara, iar cârmaciul –
partidul. Nu exista emisiune de televiziune, sau de radio, ori spectacol
artistic în sală sau pe stadion la care să nu se recite această poezie.
Mărturisesc că era bine scrisă, alegorică – nu violent propagandistică. Şi, ca
să fiu sincer, după dezastrul provocat de cel de-al II-lea război mondial şi de
ocupaţia stalinistă, epoca începută în 1964 – Declaraţia de Independenţă, din
aprilie – a reprezentat o renaştere a demnităţii româneşti. Am trăit acele
vremuri, ca elev şi student, ştiu ce vorbesc şi am curajul să-mi asum
răspunderea.
În primul rând că atunci, în 1964, au ieşit din închisoare
şi ultimii deţinuţi politici, iar cine cutează să afirme că şi Ceauşescu a
închis oameni pe motive politice minte. Acum, la 25 de ani după farsa atroce
din decembrie 1989, timp în care aproape totul a fost întors cu fundul în sus
în ţara asta, e vremea să se spună Adevărul. Iar Adevărul acesta este: pentru
oamenii mulţi şi simpli, din această ţară, acea epocă a fost o mană cerească.
Nu în întregime, ci între 1964 şi 1980. Zică alţii ce vor, dar pentru un copil
sărac, ca mine, şi ca alte multe milioane, acea perioadă a fost o şansă unică
în viaţă. „Cu glas de aur vreau să te cînt, Patria mea” – scria acelaşi Zaharia
Stancu (citat din memorie). N-avea dreptate?! Avea. Un adevărat artist numai cu
un astfel de glas îşi poate cânta Patria.
Aşa că nu trebuia să mire pe nimeni comportarea mea
radicală, din 18 decembrie 2006, când, ca să le facă pe plac unor odrasle de
evrei bolşevici (Vladimir Tismăneanu, H.R. Patapievici şi alţii), incultul şi
scorpiono-cameleonul Traian Băsescu a săvârşit unul dintre marile acte de
trădare din Istoria modernă a României: aşa-zisa demascare a comunismului ca un
regim criminal. Dacă s-ar fi limitat la perioada 1944-1964, da, avea perfectă dreptate
şi eu însumi am scris mii de pagini pe tema asta. Dar el şi sfătuitorii lui de
doi bani au amestecat totul într-o singură oală, de-a valma, la derută,
porcărie care, ea însăşi, reprezenta o crimă de neiertat. Cum adică, actul
superb, din august 1968, fusese făcut de un regim… criminal?!
Dar plimbarea lui
Ceauşescu, în caleaşcă aurită, alături de Regina Marii Britanii, era tot o
expresie a unui regim… criminal?! Sau vizitele istorice, în România, ale lui
Charles de Gaulle şi Richard Nixon, pe care i-am văzut, cu ochii mei, pe
arterele Bucureştilor?! E posibil să fie cineva atât de nebun încât să
falsifice Istoria şi să ne mintă în faţă?! Haida-de! Cu asemenea lucruri nu-i
de glumit. Nu Băsescu a făcut un gest istoric – ci eu şi PRM! L-am fluierat şi
l-am huiduit ca la meci, făcându-l de râs în faţa întregii Planete. Noi am avut
caracter, nu el. Preţul plătit de noi a fost mare: după 2 ani, am fost
eliminaţi, prin fraudă, din Parlament. Eu sunt conştient de asta. Dar a
meritat. Astăzi, văd că nu numai un partid a fost scos din Parlament, ci tot
Poporul Român. Ce, toate nulităţile care şi-au cumpărat funcţiile, cu bani de
furat, reprezintă pe cineva?! Doar pe ei şi pe clanurile lor.
Partidele au devenit bande interlope şi grupări de crimă
organizată. Corabia e beată – vorba unui poem de Baudelaire. Iar cârmaciul nu e
meşter, ci maşter. Adică vitreg. România pluteşte în derivă, iar echipajul e
nebun, la fel ca pe „Olandezul zburător”. Ne izbim de toate stâncile. Nu ratăm
nici o furtună, nici un tsunami. Ne lovesc toate ambarcaţiunile posibile.
Rechinii au sărit din apă drept pe punte şi fac Legea. Niciodată, în toată
Istoria acestei ţări, cel puţin de o jumătate de mileniu, n-am fost atât de
năuci. O dată cu Flota, Băsescu a vândut şi Busola. Saltimbancii şi măscăricii
timpurilor de odinioară au luat locul domnitorilor şi boierilor. Cine e de
vină?! Întâi stăpînirea străină nemiloasă, care ne-a transformat într-o colonie
africană. Apoi, acest popor, că se complace şi doarme ca boul pe coadă. N-am ce
să-i fac. Mi-am sacrificat sănătatea şi mi-am pus în pericol viaţa. Dragoste cu
sila se cheamă viol. Acum, la Înalta Poartă de peste Ocean se urzesc noi
planuri diabolice pentru a ţine România captivă, prin impunerea unei alte
marionete. Aştept să-i bată Dumnezeu pe toţi aceşti răufăcători ai Istoriei –
băştinaşi şi venetici.
CORNELIU VADIM TUDOR
17 iunie
2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu