M I H A I

Prin august – septembrie 1992 când ocupam funcţia de secretar al municipiului Baia Mare într-o după-masă la terminarea programului mi-au făcut o vizită pictorul Iosif Hamza care în tinereţile sale a fost profesor în Lucăceşti şi Mihai Olos.

            A fost o întâlnire de vreo patru ore şi o lecţie de viaţă, de artă şi de poezie (şi poezia este o artă!) .

            Nu se pot reproduce discuţiile cu Mihai, mobilitatea lui spirituală, trecerea de la un subiect la altul, dintr-un registru în altul sunt cunoscute. Dar la întâlnirea cu pricina a sosit momentul în care Mihai a început să-mi dicteze poezii. Cred  că nu exagerez dacă spun că am umplut vreo douăzeci de coli de hârtie format A₄, cu ştersături, cu reveniri, cu recitări ca să vedem cum sună...

            Ne-am mai întâlnit de câteva ori, în atelierul lui Ioan Marchiş, la lansări de cărţi, inevitabil la ojt, i-am citit şi mi-a citit poeme. Îmi amintesc că i-am citit un poem pe care l-a apreciat dar mi-a propus să înlocuiesc sintagma „ţăruşul de aur” cu sintagma „clociumpul de aur...”

            „N-a avut răbdare să aştepte încă patru zile, să împlinească 75 de ani, astfel că duminică dimineaţa s-a gândit că a venit vremea să încheie socotelile cu partea trecătoare a vieţii”, scrie într-un ziar electronic din Maramureş. Ce se poate spune în  asemenea momente. Cuvintele noastre  sunt de prisos. Aşa că mă gândesc să las să vorbească poemele lui. Cele recuperate din „dictările” din 1992:

***

Am obosit de hamul

ce nu-l port.

Cincizeci de ani

mi-i daţi

le sînt stăpîn

Puterile în coaste mă rămîn

Dar Roma e lăsată

pentru morţi

PACE ŢIE SCRIITORULE !

În viitor nu vor veni

nici o vulpe cu norul ei

Vor veni în limba apusă

un fel de rusă păsărească

Dumnezeu să-i trăiască !

 CĂTRE IOAN, OMENEŞTE

Stai singur, orbeşte

le spune minuni

prin picioare

să spui că oricînd

născătoare

născui, toate coatele zeilor

s-au preschimbat în statui,

puterea regelui nu-i

puterea regelui

nu-i

                                    Ioan Dragoş