vineri, 15 aprilie 2016

Serie neagră la primăriile din București. Negoiță, urmărit penal pentru o evaziune fiscală de peste 77 milioane de lei


Autor Romania curatăRomania CurataPrimarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, este acuzat de DNA că în perioada 2005-2009, când era administratorul unei firme cu afaceri imobiliare, a construit mai multe ansambluri rezidențiale, dar și-a ascuns activitatea economică astfel încât să nu plătească TVA în valoare de peste 77 milioane de lei. Negoiță a fost prezentat la DNA unde i s-a adus la cunoștiință faptul că a început urmărirea penală împotriva sa.
Iată comunicatul DNA:
”În perioada 2005- 2009, prin folosirea resurselor societăților pe care le administra, suspectul Negoiță Robert Sorin a construit trei ansambluri rezidențiale compuse din imobile de locuit și locuri de parcare și a vândut, în nume propriu, un număr de 1.250 din aceste imobile, ascunzând activitatea economică desfășurată prin neînregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, nedeclararea și neachitarea către bugetul de stat a TVA în valoare de 77.148.021 lei.
Concret, s-a stabilit că, în perioada 2005 – 2009, suspectul Negoiță Robert Sorin a construit, în vederea vânzării, 3 ansambluri rezidențiale formate din vile și blocuri de locuințe și locuri de parcare, situate în București, în orașul Voluntari și orașul Popești Leordeni.
Începând din luna decembrie 2005, Negoiță Robert Sorin a început vânzarea imobilelor pe măsura finalizării acestora, fără a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economică desfășurată și fără a achita obligațiile fiscale ce-i reveneau.
În perioada 10.01.2006 – 13.07.2009, acesta a efectuat un număr de 1.250 de tranzacții imobiliare, constând în vânzări de construcții și teren aferent construcțiilor, activități din care a obținut venituri în sumă de 364.714.645 lei.
Având în vedere că Negoiță Robert Sorin a luat măsuri active de comercializare a locuințelor construite în cele trei ansambluri rezidențiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfășurat-o este calificată ca activitate economică, pentru care exista obligația plătirii de TVA către buget.
Pentru a evita plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoiță Robert Sorin a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidențiate contabil și declarate fiscal de societățile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidențiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidențiale, Negoiță Robert Sorin nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA.
Astfel, deși imobilele „scriptic” au fost edificate de persoana fizică Negoiță Robert Sorin, după finalizare, acestea au fost prezentate, la toate târgurile imobiliare, drept ansamblurile rezidențiale aparținând unei din societățile la care acesta era acționar.
Prin activitățile anterior descrise, prejudiciul total adus bugetului de stat este estimat la 77.148.021 lei și reprezintă TVA de la care Negoiță Robert Sorin s-a sustras prin ascunderea activității economice derulate în nume propriu, în perioada 2005 – 2009.
Suspectului Negoiță Robert Sorin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

La ieșirea de la DNA, Robert Negoiță a declarat: Sunt fapte de când eram în zona de management privat. Nu are legătură cu activitatea mea de când fac management public. Mă bucur că începe să se lucreze pe acest dosar”
Robert Negoiță îi urmează astfel pe Neculai Onțanu, Ludovic Orban, Olguța Vasilescu, primari în funcție sau candidați la primărie, care au fost chemați la DNA, în apropierea alegerilor, să dea explicații în dosare penale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu