miercuri, 31 august 2016

Un discurs antologic. Rectorul Ioan Aurel Pop

Într-un discurs antologic, ținut la deschiderea Primului congres a istoricilor români, prof. Ioan Aurel Pop face nu numai o pledoarie pentru studiul serios al istoriei în școală, dar și pentru reaplecarea învățământului către disciplinele de profil uman. Fiecare se poate raporta și poate avea interpretări diferite a celor susținute de Ioan Aurel Pop. Bineînțeles, dacă o face cu bună-credință, citind sau audiind acest discurs și nu superficial și scoțând fraze din context.
Rectorul-UBB-Ioan-Aurel-Pop-si-acad-Dan-Berindei-la-Congesul-National-al-Istoricilor-Romani-2016-Cluj-Napoca
Ce am înțeles eu din aceasta pledoarie în favoarea istoriei și a științelor umaniste? În primul rând, locul istoriei și al trecutului în viața unei societăți:
Noi numim printr-o convenție viața oamenilor de odinioară trecut. De fapt, trecutul a fost, pentru cei care l-au trăit, viață intensă prezentă. Până la urmă, toată viața oamenilor devine trecut, orice am face noi și oricum am încerca să ocolim acest curs. Prezentul durează o clipă și apoi devine trecut, viitorul este mereu incert, dar ajunge și el prezent și apoi trecut, astfel încât, iremediabil și reversibil, dimensiunea cea mai lungă și mai certă la care avem acces (limitat, e drept) este trecutul. Ca urmare, dragostea pentru trecut înseamnă dragoste de viață, iar cunoașterea trecutului este cunoașterea vieții.
Cât de adevărat! Ar putea cineva să conteste acest adevăr?
În al doilea rând, pentru a deveni performanți, curricula trebuie să susțină și învățământul umanist:
Astăzi se tinde înlocuirea din sistemul de educație primară și secundară a disciplinelor școlare consacrate și care și-au dat măsura valorii lor în societate (istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, limbi clasice etc.) prin conținuturi (necesare, fără îndoială) botezate „discipline școlare” („educație pentru drepturile copilului”, „educație antreprenorială”, „educație sexuală”, „educație rutieră”, „educație juridică” etc.). Toate aceste teme din a doua categorie sunt subiecte de cunoaștere de neînlocuit în lumea contemporană, dar ele nu sunt discipline care să trebuiască apreciate de sine stătător și finalizate prin medii școlare! Sau ar putea să fie, la rigoare, dar nu prin eliminarea celorlalte!
Este o problemă esențială pentru o adevărată școală performantă. Poate nu întâmplător profesorul Ioan Aurel Pop este în concordanță cu alte personalități din lumea contemporană. Același lucru – excluderea disciplinelor de profil uman, a artei, a lucrului manual, a sportului din școală – l-a semnalat și Temple Grandin în conferința TED din 2010. După războiul din Vietnam, americanii și-au pus problema cum a fost posibil să câștige bătălii, dar să piardă războiul. Analizând, au ajuns la concluzia că una dintre cauze a fost legată de sistemul de învățământ care punea accent doar pe aspecte pragmatice și ultraspecializări științifice. Prin urmare, au introdus în cadrul doctoratului obligativitatea ca doctoranzii din domeniul strict tehnico-științific să urmeze unul sau două cursuri de profil uman, iar doctoranzii de profil uman să urmeze una sau două discipline tehnico-științifice. Nu trebuie să mai fac o pledoarie pentru importanța culturii generale în devenirea specialiștilor. Și în medicină este importantă o astfel de pregătire. Și studenții chiar o doresc. Sunt impresionat de faptul că, din anul 1992, de când am preluat disciplina de Bioetică sub forma unui curs facultativ, am în fiecare an cel puțin 400 de studenți activi și interesați. Dar sunt mâhnit de faptul că, sub pretextul medicalizării învățământului medical, cu greu am putut să păstrez Sociologia, Psihologia și Bioetica, dar nu și Antropologia Filozofică, Istoria și alte discipline conexe. Faptul că de la examenul de admitere la Medicină sunt excluși cei care urmează la liceu un profil uman prin introducerea ca probe de examen a Chimiei, Fizicii pe lângă Biologie este o pierdere pentru această facultate. Cred că Filozofia, Istoria și Geografia trebuie să facă parte din curricula oricărei forme de învățământ. Mă aștept ca filozoful și profesorul Mircea Dumitru (nu Rectorul sau Ministrul pentru că acestea sunt funcții trecătoare) să susțină un asemenea demers.
Învățând istorie, elevul află despre lumi și compară, face cunoștință cu primele legi, constituții, culte religioase, află ce sunt stilurile arhitectonice, deosebește o simfonie de un concert, distinge valorile antice, medievale, moderne, află cum s-au purtat războaie în numele dragostei, al credinței și al bisericii, al libertății, egalității și democrației etc., poate prețui dialogul și informarea, poate evalua răsturnarea ordinii nedrepte dintr-o societate etc. Istoria, ca și alte discipline „învechite” promovau, pe lângă fapte, valori morale, artistice, umane, idei fundamentale generale, strategii de viață; noile „discipline” propuse răspândesc metode și tehnici limitate, cunoștințe de nișă, care se pot învăța de către un om cu inteligență medie în timpul liber sau în cadrul orelor de dirigenție sau prin prisma dexterităților școlare.
Ajung și la pasajul atât de comentat (din păcate singurul) din acest discurs.
Rezultatul acestor demersuri insistente din ultima vreme este crearea de mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace. Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință.
Ionuț Popescu, Mișu Negrițoiu și alții cu identități mai mult sau mai puțin reale au înfierat cu “mânie proletară” acest pasaj, scoțându-l din context și făcând trimiteri care nu au nicio legătură cu textul discursului. Haideți să nu fim ipocriți și să recunoaștem că pe Facebook majoritare sunt câteva teme: animalele (și nu am nimic împotriva lor, îmi plac și le dau Like), evenimente personale și familiale (îmi plac), dar și defulările într-un limbaj suburban de la persoane de la care nu te aștepți (cele mai folosite cuvinte sunt prostul, cretinul, imbecilul, criminalul, hoțul, otreapa și trimiteri la activități sau organe sexuale) și superficialitatea. Se lucrează cu șabloane, cu etichete, și nimeni nu are răbdare să citească un text atât de lung cum este cel de față. Sunt curios câți îl vor citi până la capăt. Generația Facebook – definită nu de vârsta, ci de utilizarea acestui mijloc de socializare – este limitată în gândire. Nu e vina lor. E un adevăr impus de evoluție. Dar trebuie să fie conștientă că poate fi manipulată.
De aceea vă recomand să citiți integral textul discursului pe care îl găsiți aici.
P.S.: Alexandru Lazescu, într-un editorial din Ziarul de Iași, se raportează la acest discurs într-o atitudine moderată și echilibrată. Totuși pot să îi reproșez două lucruri. În primul rând, consideră că nu se poate manipula prin intermediul Facebook, SMS etc. Greșit. Îi pot pune la dispoziție o întreagă bibliotecă de articole științifice și cărți privind manipularea în domeniul virtual. Și, cum se știe, în geopolitică România nu are numai prieteni. În al doilea rând, nu am înțeles fraza în care spune că Ioan Aurel Pop este o personalitate controversată prin faptul că îl critică pe Boia și Neagu Djuvara. Este o controversă științifică și este dreptul specialiștilor să se pronunțe. Nici mie nu îmi plac operele celor doi istorici care s-au făcut cunoscuți prin cărți de popularizare și interpretare a istoriei și nu prin studii serioase, dar aceasta este o problemă de percepție și este subiectivă și nu spun că am dreptate. Ioan Aurel Pop este o mare personalitate și atât.


                                                                   Vasile Atanasoaie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu