Priveam în depărtare
la munți înspre apus
culoare după culoare
pierzându-se în zare.
Apropiate
flori mirositoare
copaci goi
cerul sângeriu
devenea
tot mai mare.
Aerul se-mprospăta
ca tămâia-naintea TA.
Priveam spre înălțimi
vedeam cum pământul
se pierde ca o boare
case, copaci
și
doruri
dispar încet, încet.
Un vânt mereu
hoinar
lovește umărul meu
drept.
Priveam cum Luna
apare agale
pe cer
tot mai mare
și
cum visele zilei
pier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu