Romania s-a calificat in Grupa Mondiala I din Fed Cup, cea mai importanta competitie inter-tari a tenisului feminin mondial, dupa ce duminica Simona Halep a avut o misiune usoara in fata lui Patty Schnyder, o jucatoare de 39 de ani, care a pierdut in doua seturi in fata liderului mondial WTA.
Halep s-a impus cu scorul de 6-2, 6-1, dupa doar o ora si 6 minute de joc.
Diferenta de valoare dintre cele doua s-a vazut de la primele schimburi de mingi, cand tineretea si exuberanta Simonei Halep, care evolua la ea acasa, in fata a peste 9.000 de oameni, au fost decisive.
Cu mingi lungi si cu raliuri bine gandite, avand in vedere ca la 39 de ani, capacitatea de rezistenta fizica a lui Schnyder era mult redusa, Halep s-a distantat pe tabela si a avut 4-1.
Aici, Patty si-a adus putin aminte de tanara care in 1998 facea doua sferturi de finala la Roland Garros si US Open si a facut si ea un prim break in set. A fost cam maxim ce putea face in aceasta prima mansa, decisa cu 6-2, dupa doar 41 de minute de joc.
Setul secund a fost doar unul de palmares, unul fara istoric, caci Halep si-a facut jocul, a avansat rapid pana la 4-0, si-a luat un timp de respiro, timp in care a pierdut un punct, singurul punct din aceasta mansa, care s-a terminat 6-1, dupa alte 25 de minute.
Romania se califica asadar intre cele mai bune 8 echipe de Fed Cup ale lumii, dupa ce in acest an am trecut de Canada tot la Cluj Napoca, in primul meci din Grupa II, pentru ca in aprilie sa depasim si selectionata Elvetiei.
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu