M-au purtat pașii pe serpentinele vieții cu iuțeala clipelor,
întocmai precum se întâmplă oricărui seamăn de-al meu. Am profesat cu dăruire
la catedra de Biologie, domeniu care mi s-a potrivit mai mult decât puteam
spera în anii adolescenței. Aveam să mă bucur de o perioadă fertilă în
activitatea mea ca dăscăliță la actualul
Colegiu Național ,,George Coșbuc,, instituție care împlinește anul acesta 100
de ani de la înființare. A fost primul liceu de fete din Transilvania, înființat
la 1 septembrie 1919 sub numele
Liceul ,,Regina Maria,, . Îmi amintesc
de aniversarea a 75 de ani a Liceului în anul 1994, când eram diriginte a unei clase liceale. Eram alături
de colegii mei învățători și profesori la un eveniment cu totul deosebit.
Începusem să public poezie și mă contopisem fără să vreau cu visele elevilor
mei dragi, în poemul intitulat
ADOLESCENȚĂ
Sunt anii când în piept fiori
De
caldă primăvară vin
Și se
adună dor cu dor
Iar
mâine pieptu-ți fi-va plin.
Căci
grabnic dorurile chemi
De
frunză, de iubit, de carte
Și se
adaugă în vremi
Iar
firul deapănă departe…
Spre
înapoi un gând fugar
Îl vei
chema din când în când,
Să
retrăiești un clip măcar
Din
timpul când sperai visând.
Vei
savura un vis splendid
Plutind
pe-un fulg plin de lumini,
Misteriosul
gând candid,
Din
anii adolescentini.
Și iată
că după mulți ani de când m-am pensionat, am primit invitația colegelor mele
învățătoare Simona și Luminița, să mă întâlnesc cu elevii a două clase a treia
care ar dori să cunoască o fostă profesoară a Colegiului în una din zilele
săptămânii de ,,Școală Altfel,,. În sala festivă a Colegiului unde am intrat cu
mare drag, am cântat împreună cu copiii versuri de iubire a pământului natal,
pe melodia marelui nostru muzician George Enescu. Am dat glas deopotrivă
Imnului Europei.Ne-am contopit laolaltă ritmurile inimilor într-o serbare
pornită din iubire pentru vers, pentru cântec, pentru frumusețea trăirii
clipelor de școală altfel, fără teme, fără note. Copii frumoși, copii educați,
unii dintre ei cu talent la compunere în proză, așa cum ne-a dovedit Lavinia,
eleva care ne-a citit un fragment din povestirea ei, făcându-ne curioși, așteptând
să aflăm curând ce se va fi întâmplat mai departe după ce eroina ei a ajuns la
un hotel din Paris. Mi-au făcut o frumoasă surpriză Maia și Tea, eleve care au recitat cu talent două dintre
poeziile mele despre căței și pisicuțe. Copiilor li s-au citit, anterior
acestei întâlniri, povestiri pe care
le-am publicat pentru ei, astfel că dialogul dintre noi a decurs spontan, fără
inhibiții. La finalul întâlnirii cu ei, copiii m-au înconjurat apropiindu-se cu
căldura sufletului lor de mine, zicându-mi: ,,vă putem îmbrățișa? ,,.Desigur
gestul lor a creat o punte admirabilă între ei, copiii de azi și mine, născută
cu mult mai devreme, cea care le-a mângâiat creștetul cu versul și povestirile despre gâze și
flori. Căci ce e copilăria decât o dulce îmbrățișare divină înscrisă în gene
din clipa în care am ieșit la lumină și am pornit pe calea unică a fiecăruia dintre noi?
Gențiana Groza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu