Cel mai important
proiect adoptat pentru Maramureș și pentru maramureșeni a fost cel privind bugetul de venituri și cheltuieli al județului pe anul 2019, un buget îndrăzneț, un buget care are în vedere continuarea investițiilor începute, dar și demararea unor proiecte noi. Astfel, în 2019, pe lângă faptul
că aproximativ 200 de kilometri de drumuri județene
vor intra în reabilitare, vor fi gândite proiecte pentru reabilitarea altor
aproximativ 200 de kilometri de drum județean.
Totodată, au fost aprobate Ghidurile solicitantului pentru
finanţarea nerambursabilă din bugetul judeţului a programelor, proiectelor şi
acțiunilor în domeniile cultură,
religie, tineret și sport, sumele
aprobate fiind mult mai consistente decât cele din 2018. Mai mulți bani s-au alocat și instituțiilor aflate
în subordinea Consiliului Județean
Maramureș, dar și tuturor celor care au arătat că își doresc să reabiliteze clădirile pe care le au în
administrare.
Președintele Consiliului Județean Maramureș,
Gabriel Zetea a subliniat că, în 2019, fondul de rezervă a fost stabilit la
suma de trei milioane de lei. Din acești
bani, în urma unui parteneriat care se va încheia cu Inspectoratul Școlar Județean
Maramureș se dorește ca, până la începutul anului școlar 2019 – 2020, toate unitățile școlare
din Maramureș să aibă toalete funcționale în clădirile în care se desfășoară cursurile și să fie desființate
grupurile sanitare din curțile școlilor.
Ședința
a început prin votul dat în unanimitate pentru cele două proiecte de hotărâre
care au privit acordarea titlului de Cetăţean de Onoare Înaltpreasfințitului Părinte Iosif Pop, Mitropolitul
Ortodox Român al Europei Occidentale și
Meridionale și Preafericitului Părinte
Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop
Major al Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolică.
Aleșii județeni
au votat pentru aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici în cazul a
patru drumuri județene
Aleșii județeni au votat și
pentru utilizarea excedentului anual al bugetului Judeţului Maramureş, rezultat
la încheierea exerciţiului bugetar, pe anul 2018, dar și pentru repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a
sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile comunale, pe
anul 2019. Totodată, s-a aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli la Regia
Autonomă „Aeroportul Internaţional Maramureş”, pe anul 2019. Șeful administrației județene, Gabriel
Zetea a precizat că, Aeroportul primește
cei mai mulți bani pentru investiții, pentru a putea să achiziționeze toată aparatura necesară care să
permită aterizarea oricăror aeronave în Maramureș,
urmând să fie realizat și gardul
perimetral necesar.
S-a aprobat și Programul cultural prioritar al Judeţului
Maramureş, pe anul 2019, semestrul I, dar și
implementarea în parteneriat a proiectelor „Educaţia incluzivă – treaptă spre
viitor: de la școala prietenoasă la
comunitatea deschisă” și „Deschiderea
şi funcţionarea în teritoriu a filialei S.T.C. a Programului de Cooperare
Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020”. Proiectul
„Împreună vom reuşi! - Salvarea copiilor cu risc de abandon şcolar prin educație incluzivă” va fi depus spre finanțare.
În cadrul ședinței
s-au adoptat și principalii indicatori
tehnico-economici pentru obiectivele de investiții
„Reabilitare DJ 188, Vișeul de Jos
(DN18) – Bocicoel - Bogdan Vodă (DJ186)”, „Reabilitare DJ 186, Sector Vadu Izei
– Oncești – Nănești - Bârsana (DJ185)”, „Reabilitare DJ 182B, Sector Baia Mare
(Int. Strada Europa) - Satu Nou de Jos – Cătălina – Săcălășeni – Coaș
(Int. DJ 182C)” și „Reabilitare traseu
de drumuri interjudețene DJ193, Sector
(Ardusat, Int. DJ 108A - limită Județ
Satu Mare) – DJ 108A, Sector (Int. DJ193 - limită Judeţ Sălaj) Tronson DJ 108A,
Sector (limită Județ Sălaj – Int. DJ
108D)”.
Nu în ultimul rând
s-a aprobat Organigrama și Statul de
funcţii la Complexul Astronomic Baia Mare, dar și
proiectul privind reorganizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiționale
Maramureş.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu