„Cel mai important pentru noi, după această tragere la sorți, este că jucăm acasă, cel mai probabil la
Cluj-Napoca, acolo unde avem de partea noastră publicul, iar atmosfera este
incredibilă.
Pentru a ne crește șansele, este foarte important ca Simona să
evolueze pentru România. Avem o echipă foarte exprimentată, cu jucătoare
valoroase care au fost în Top 100 sau sunt foarte aproape de aceste poziții”, a declarat Florin Segărceanu.
„Rusia este o adversară foarte puternică, cu multe jucătoare
tinere și valoroase, cu 11
reprezentante în Top 100 la simplu, cu jucătoare de dublu de asemenea în
top"
Florin Segărceanu, căpitan nejucător România
CE PRESUPUNE NOUL
FORMAT FED CUP
Fed Cup Finals se va juca între 14 și 19 aprilie 2020 la Budapesta, în Laszlo Papp Arena, pe zgură.
Acolo vor participa cele opt câștigătoare
din baraj plus cele două finaliste din 2019, Franța
și Australia, echipa țării gazdă, Ungaria, și wild card-ul Cehia. Vor fi patru grupe a câte trei echipe.
Fiecare câștigătoare de grupă va avansa în semifinale,
apoi învingătoarele din penultimul act în finală. Într-o întâlnire se vor juca
trei partide, două de simplu și una de
dublu. Echipele care ajung în ultimul act au locul asigurat la următoarea ediție a turneului final, în timp ce echipele
clasate între locurile 3 și 10 vor
disputa în sezonul următor barajul.
ÎNTÂLNIRI DIN BARAJUL
PENTRU FED CUP FINALS, 7-8 FEBRUARIE 2020
SUA-Letonia
Olanda-Belarus
România-Rusia
Brazilia-Germania
Spania-Japonia
Elveția-Canada
Belgia-Kazahstan
Slovacia-Marea Britanie
NAȚIUNI
CARE SUNT DIRECT CALIFICATE LA BUDAPESTA
Australia (finalistă 2019)
Franța (finalistă
2019)
Cehia (wild card)
Ungaria (țara gazdă).
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu