Sunt
veacuri toate adunate cu moșii noștri laolaltă,
Ei
sunt din lunga străvechime, a neamului puternici stâlpi,
Ce
ne țin trează conștiința, de-acol’, din lumea cealaltă.
Ei
datoria și-au făcut-o, muncind ogoru-n timp de pace,
Și
viața datu-și-au ca vamă de fost-a vreme de război,
C-au
socotit că pentru țară și neam așa mereu se face
De
vrei ca-n scurta ta trăire, un pas să nu dai înapoi.
Astăzi
când țara e-n nevoie fugim ca stolul cel
de grauri
Spre
alte zări să fim robiții, la alți stăpâni ce să ne-njuge,
Acolo
suntem o nimica, cu vise doar și idealuri,
Cu
dor înăbușit în suflet și-un ochi înlăcrimat ce plânge.
*
Săracă
țară, slabi bărbați îmi naști de-o bună vreme-ncoace,
Fără
curaj și bărbăție, bătuți prea mult de vântul sorții,
Ce-așteaptă
zile însorite și pline toate de noroace,
Nu
bravi oșteni ca altădată, care să-mi râdă-n fața morții.
Cum
suntem noi așa-i și țara! o biată frunză dusă-n vânt,
Spășită
slugă-ncovoiată în fața sorții schimbătoare,
Fără
putere, fără vlagă, fără tărie în cuvânt,
O
umbră a ce-a fost odată, în mare fală și-n onoare.
Noi
suntem țara fiecare! și-așa cum suntem noi e ea,
Când
suntem slabi e slabă dânsa, când suntem tari ea e în fală,
Luați
istoria trecută și mai citiți ceva din ea,
Să
știți cum țara se-ntărește de dinlăuntru, nu de-afară.
De-avem
în noi sfânta credință, iubire, adevăr,
virtute,
De
drag ne e de neam și țară și de strămoșii de-altădată,
Nimic
n-o fi în astă lume să ne învingă, să ne-nfrunte,
Și-atunci
ne-om ridica din tină, și-om fi ce-am fost cândva, odată.
18.01.2020
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu