La pas prin împărăţia îngerilor

Aşa se numeşte cea mai recentă carte a scriitoarei şi profesoarei bihorene Carmen Ifrim-Săsărman „ La pas prin împărăţia îngerilor” şi într-adevăr citindu-i scurtele povestiri, ne dăm seama că titlul este cât se poate de reuşit.

În loc de prefaţă, autoarea ne surprinde cu o poezie numită „Preacuvântare”: „Am pus în această carte/Sufletu-mi ca să-ţi spun/Că citind mai mult, copile,/Vei fi înţelept şi bun.//Lângă mine-a stat o vreme/Curios un arhanghel,/I-a fost dragă cartea-aceasta/Şi-a luat-o-n cer, la el.//Însă cartea a prins aripi,/A venit-napoi în lume,/Căci, copile, doar cu tine/Cărţii mele îi e bine.//Şi-ngeraşul e acolo,/Printre foi, te urmăreşte/Şi-ţi şopteşte la ureche:/Dragul meu cel drag, citeşte!”.

Aşadar, cartea cuprinde un număr de 10 povestioare, una mai frumoasă decât alta, atât prin simplitatea mesajului şi sinceritatea scrisului, cât şi prin frumuseţea copilăriei, la fiecare dintre noi în parte.

Povestirea „Mama şi îngerul” este un adevărat poem în proză care proslăveşte mama! Citez: „Dintru început, Dumnezeu a creat MAMA şi i-a pus pe frunte cunună de gânduri, iar în inimă i-a aşezat floarea dragostei. Apoi, cu degete de lumină şi cu atingere de vânt cald, El i-a croşetat o pereche de aripi din cel mai fin văzduh. Asfel, în arşiţa verii, femeia să poată să-şi răcorească pruncul cu diafane fâlfâiri, iar în crivăţul iernii, să îl încălzească îmbrăţişându-l”.

În povestea „Hristosul nostru” personajul principal este Treienuţ, un copilaş care trebuie să aibă grijă de bunica lui când merg la biserică, ca să nu cadă. Deşi nu prea pricepe ce citeşte părintele în cele două ore ale slujbei religioase sau cântă baritonal preoteasa, Treienuţ  văzând picturile cu Domnul Iisus Hristos, pune o întrebare filosofică bunicii, iar răspunsul e pe măsură din partea ei: „E Hristosul nostru!”.

Multă metaforă găsim şi în povestea „Îngeraşi la masă, dragii mamei!”. Este vorba despre o femeie nevoiaşă, cu şapte copii, pentru care grija cea mai mare era ce să le pună pe masă copiilor ei de mâncare. Copiii văzând suferinţa mamei şi-au unit mânuţele, şi-au spus „Îngeraşul”. Apoi, citez din nou: „Un stol de îngeri a luminat cămăruţa. Tăcuţi, dar hărnicuţi, îngeraşii au umplut masa cu de toate: lapte, ouă, pâine caldă, pere ca de jar, struguri ca de perle şi cozonac abia scos din cuptor. Luna însăşi s-a oprit din mersul ei, trăgând cu ochiul la bunătăţile a căror mireasmă a umplut cerul înstelat.”

În „Copilul cu două mame” este vorba despre Iliuţă, un copil mult dorit de către Ioana şi despre puterea rugăciunii. Se scrie despre puterea lui Dumnezeu cel care ne trimite încercări (aici,furtună) dar credinţa, speranţa, rugăciunea este cel mai bun leac. Iliuţă rămâne singur acasă, urgia îi doboară modesta casă iar la întoarcere mama îl găseşte „într-un colţ, protejat de o grindă groasă de nuc” strângând „în braţe icoana cu Maica Domnului”.

Un alt mesaj puternic, mai ales părinţilor din ziua de azi, ne transmite şi „Iertarea”. Nepoţica Lucia se juca des în curtea bisericii, dar într-o seară uită noţiunea timpului iar bunica îngrijorată porni cu o nuia în mână în căutarea ei şi pentru a-i da o lecţie fizică. Numai că în faţa icoanei Maicii Domnului, cu o carte de rugăciune în mână, micuţa se ruga...”Ochii bătrânei s-au umplut de lacrimi...”(...) Lucia a luat nuiaua din mâna bunicii şi a aşezat-o în vaza din faţa icoanei. Un miros de trandafir a umplut încăperea”.

„Crăciunul de altădată” este o pledoarie pentru preamărirea naşterii Pruncului Iisus, pentru păstrarea tradiţiilor. Am să citez din nou din Carmen Ifrim-Săsărman: „Aerul mirosea a cozonaci sau a chiftele, după caz, însă nu aveam voie să gustăm din bunătăţi decât în zi de sărbătoare, după ce trecea postul. Indiferent de vârstă, respectam cu toţii dorinţa mamei de a post. Respectam şi nu prea, căci în momentele de pauză de lucru, trăgeam câte o fugă la vecina care se milostivea dându-ne mereu câte o bucăţică de prăjitură din foi cu cremă de cacao”.

Credinţa în Dumnezeu se regăseşte şi în povestirea „Minunea” când rugăciunea fetiţei,  pe 15 august, la mănăstire, pentru însănătoşirea tatălui ţintuit la pat, dă roade. „În căruţa cu pâine” este vorba despre parabola sau zicerea sfântă: „Binele făcut la nevoie ţi-l răsplăteşte înzecit Dumnezeu”. La construirea clopotniţei unde munceau 10 muncitorii măicuţele aveau la masă doar 5 prescuri, rămase de la slujba de cu o zi înainte. Dumnezeu s-a milostivit încă o dată...

În povestirea „Ciocănitoarea Domnului” este pilda bunătăţii, a iertării, a toleranţei. Un preot cu fapte bune, alungă o ciocănitoare care făcea stricăciuni la acoperişul bisericii. La moartea lui, când se întâlneşte cu Dumnezeu, ciocănitoarea stătea pe umărul drept al Autotputernicului...Finalul este convingător: „De atunci şi până azi, undeva prin raiul inimii, părintele şi pasărea stau împreună în lumina blândă a iertării lui Dumnezeu”.

În „Clopotul” autoarea aduce un imn îngerilor noştri păzitori, deoarece „cândva, demult se pare, un înger îşi găsi casă în sufletul unui copil cuminte”. Copilul a crescut, păcatele s-au înmulţit iar îngerul l-a părăsit. Deşi s-a rugat pentru reîntoarcerea lui, acesta n-a mai venit până când acesta „a urcat în clopotniţa bisericii şi a tras funia clopotului. Îndată s-a umplut întreaga vale de muzica limbilor de bronz. De departe, îngerul a auzit chemarea şi a alergat într-acolo. Vântul, suflându-i din spate, i-a croşetat o pereche de aripi care l-au purtat spre copil. Emoţionantă a fost întâlnirea...lăcrimez mereu amintindu-mi se ea. De atunci, băiatul cuminţit, şi-a găsit casă în sufletul îngerului şi amândoi ţi-au recăpătat liniştea. Aşa se şi spune, că de fiecare dată când clopotul bisericii bate, un înger îşi primeşte aripile înapoi...”

M-au impresionat şi mişcat  povestirile, motiv pentru care am să le citesc şi elevilor mei puri şi gingaşi din clasa I, la întoarcerea la cursuri.

 Despre carte s-a exprimat conf. univ. dr. Carmen Aneta Preja, care a scris: „Pildele care se desprind din aceste povestioare sunt pe înţelesul tuturor, adulţi şi copii, tocmai prin simplitatea lor, fapt ce amplifică mesajul.”

Scriitorul şi editorul cărţii, Ioan Romeo Roşiianu a spus, printre altele,  în postfaţa cărţii: „La pas prin împărăţia îngerilor este locul în care eşti tras de mâneca timpului, iar întoarcerea-n vremea copilăriei vine de la sine, garda se lasă jos, convenienţele sociale şi ideile preconcepute caracteristice maturităţii se evaporă din senin, zâmbetul se înşurubează-n privire şi se nemureşte ştrengar în colţul gurii.”

                                                                         

                                                                              Gelu Dragoş