Aşa se numeşte cea mai recentă carte a scriitoarei
şi profesoarei bihorene Carmen Ifrim-Săsărman „ La pas prin împărăţia
îngerilor” şi într-adevăr citindu-i scurtele povestiri, ne dăm seama că titlul
este cât se poate de reuşit.
În loc de prefaţă, autoarea ne surprinde cu o poezie
numită „Preacuvântare”: „Am pus în această carte/Sufletu-mi ca să-ţi spun/Că
citind mai mult, copile,/Vei fi înţelept şi bun.//Lângă mine-a stat o
vreme/Curios un arhanghel,/I-a fost dragă cartea-aceasta/Şi-a luat-o-n cer, la
el.//Însă cartea a prins aripi,/A venit-napoi în lume,/Căci, copile, doar cu
tine/Cărţii mele îi e bine.//Şi-ngeraşul e acolo,/Printre foi, te
urmăreşte/Şi-ţi şopteşte la ureche:/Dragul meu cel drag, citeşte!”.
Aşadar, cartea cuprinde un număr de 10 povestioare,
una mai frumoasă decât alta, atât prin simplitatea mesajului şi sinceritatea
scrisului, cât şi prin frumuseţea copilăriei, la fiecare dintre noi în parte.
Povestirea „Mama şi îngerul” este un adevărat poem
în proză care proslăveşte mama! Citez: „Dintru început, Dumnezeu a creat MAMA
şi i-a pus pe frunte cunună de gânduri, iar în inimă i-a aşezat floarea
dragostei. Apoi, cu degete de lumină şi cu atingere de vânt cald, El i-a
croşetat o pereche de aripi din cel mai fin văzduh. Asfel, în arşiţa verii,
femeia să poată să-şi răcorească pruncul cu diafane fâlfâiri, iar în crivăţul
iernii, să îl încălzească îmbrăţişându-l”.
În povestea „Hristosul nostru” personajul principal
este Treienuţ, un copilaş care trebuie să aibă grijă de bunica lui când merg la
biserică, ca să nu cadă. Deşi nu prea pricepe ce citeşte părintele în cele două
ore ale slujbei religioase sau cântă baritonal preoteasa, Treienuţ văzând picturile cu Domnul Iisus Hristos,
pune o întrebare filosofică bunicii, iar răspunsul e pe măsură din partea ei:
„E Hristosul nostru!”.
Multă metaforă găsim şi în povestea „Îngeraşi la
masă, dragii mamei!”. Este vorba despre o femeie nevoiaşă, cu şapte copii,
pentru care grija cea mai mare era ce să le pună pe masă copiilor ei de
mâncare. Copiii văzând suferinţa mamei şi-au unit mânuţele, şi-au spus
„Îngeraşul”. Apoi, citez din nou: „Un stol de îngeri a luminat cămăruţa.
Tăcuţi, dar hărnicuţi, îngeraşii au umplut masa cu de toate: lapte, ouă, pâine
caldă, pere ca de jar, struguri ca de perle şi cozonac abia scos din cuptor.
Luna însăşi s-a oprit din mersul ei, trăgând cu ochiul la bunătăţile a căror
mireasmă a umplut cerul înstelat.”
În „Copilul cu două mame” este vorba despre Iliuţă,
un copil mult dorit de către Ioana şi despre puterea rugăciunii. Se scrie
despre puterea lui Dumnezeu cel care ne trimite încercări (aici,furtună) dar
credinţa, speranţa, rugăciunea este cel mai bun leac. Iliuţă rămâne singur
acasă, urgia îi doboară modesta casă iar la întoarcere mama îl găseşte „într-un
colţ, protejat de o grindă groasă de nuc” strângând „în braţe icoana cu Maica
Domnului”.
Un alt mesaj puternic, mai ales părinţilor din ziua
de azi, ne transmite şi „Iertarea”. Nepoţica Lucia se juca des în curtea
bisericii, dar într-o seară uită noţiunea timpului iar bunica îngrijorată porni
cu o nuia în mână în căutarea ei şi pentru a-i da o lecţie fizică. Numai că în
faţa icoanei Maicii Domnului, cu o carte de rugăciune în mână, micuţa se
ruga...”Ochii bătrânei s-au umplut de lacrimi...”(...) Lucia a luat nuiaua din
mâna bunicii şi a aşezat-o în vaza din faţa icoanei. Un miros de trandafir a
umplut încăperea”.
„Crăciunul de altădată” este o pledoarie pentru
preamărirea naşterii Pruncului Iisus, pentru păstrarea tradiţiilor. Am să citez
din nou din Carmen Ifrim-Săsărman: „Aerul mirosea a cozonaci sau a chiftele,
după caz, însă nu aveam voie să gustăm din bunătăţi decât în zi de sărbătoare,
după ce trecea postul. Indiferent de vârstă, respectam cu toţii dorinţa mamei
de a post. Respectam şi nu prea, căci în momentele de pauză de lucru, trăgeam
câte o fugă la vecina care se milostivea dându-ne mereu câte o bucăţică de
prăjitură din foi cu cremă de cacao”.
Credinţa în Dumnezeu se regăseşte şi în povestirea
„Minunea” când rugăciunea fetiţei, pe 15
august, la mănăstire, pentru însănătoşirea tatălui ţintuit la pat, dă roade.
„În căruţa cu pâine” este vorba despre parabola sau zicerea sfântă: „Binele
făcut la nevoie ţi-l răsplăteşte înzecit Dumnezeu”. La construirea clopotniţei
unde munceau 10 muncitorii măicuţele aveau la masă doar 5 prescuri, rămase de
la slujba de cu o zi înainte. Dumnezeu s-a milostivit încă o dată...
În povestirea „Ciocănitoarea Domnului” este pilda
bunătăţii, a iertării, a toleranţei. Un preot cu fapte bune, alungă o
ciocănitoare care făcea stricăciuni la acoperişul bisericii. La moartea lui,
când se întâlneşte cu Dumnezeu, ciocănitoarea stătea pe umărul drept al
Autotputernicului...Finalul este convingător: „De atunci şi până azi, undeva
prin raiul inimii, părintele şi pasărea stau împreună în lumina blândă a
iertării lui Dumnezeu”.
În „Clopotul” autoarea aduce un imn îngerilor noştri
păzitori, deoarece „cândva, demult se pare, un înger îşi găsi casă în sufletul
unui copil cuminte”. Copilul a crescut, păcatele s-au înmulţit iar îngerul l-a
părăsit. Deşi s-a rugat pentru reîntoarcerea lui, acesta n-a mai venit până
când acesta „a urcat în clopotniţa bisericii şi a tras funia clopotului. Îndată
s-a umplut întreaga vale de muzica limbilor de bronz. De departe, îngerul a
auzit chemarea şi a alergat într-acolo. Vântul, suflându-i din spate, i-a
croşetat o pereche de aripi care l-au purtat spre copil. Emoţionantă a fost
întâlnirea...lăcrimez mereu amintindu-mi se ea. De atunci, băiatul cuminţit,
şi-a găsit casă în sufletul îngerului şi amândoi ţi-au recăpătat liniştea. Aşa
se şi spune, că de fiecare dată când clopotul bisericii bate, un înger îşi
primeşte aripile înapoi...”
M-au impresionat şi mişcat povestirile, motiv pentru care am să le
citesc şi elevilor mei puri şi gingaşi din clasa I, la întoarcerea la cursuri.
Despre carte
s-a exprimat conf. univ. dr. Carmen Aneta Preja, care a scris: „Pildele care se
desprind din aceste povestioare sunt pe înţelesul tuturor, adulţi şi copii,
tocmai prin simplitatea lor, fapt ce amplifică mesajul.”
Scriitorul şi editorul cărţii, Ioan Romeo Roşiianu a
spus, printre altele, în postfaţa
cărţii: „La pas prin împărăţia îngerilor este locul în care eşti tras de mâneca
timpului, iar întoarcerea-n vremea copilăriei vine de la sine, garda se lasă
jos, convenienţele sociale şi ideile preconcepute caracteristice maturităţii se
evaporă din senin, zâmbetul se înşurubează-n privire şi se nemureşte ştrengar
în colţul gurii.”
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu