„Biserica
este familia sfântă a celor răscumpărați prin Iisus Hristos. Preotul e stăpânit
de problemele misiunii apostolice, de a pregăti căile Domnului, în inimile
credincioșilor săi- și, de împlinirea datoriei sfântă, de a învăța cu cuvântul
și cu exemplul vieții: așa va contribui la mântuirea sufletelor credincioșilor
lui Dumnezeu.”(Monografia Comunei Ulmeni pe Someș, Căminul Cultural, județul
Maramureș 1900-1920, 1921-1939, 1940-1990,
Editura Tipografia Județeană, Baia Mare scrisă în anul 1990 de către preotul
paroh și protopop Emil Negruțiu împreună
cu Ioan I. Șimon-fost subofițer activ al Batalionului de Moți „Avram
Iancu”-Abrud, fiu al satului, veteran din al doilea război mondial 1941-1945,
inspector financiar, colaborator istoric și pensionar.
Din
multitudinea datelor prezentate în această monografie am ales cele referitoare
la biserica veche de lemn din centrul orașului care e declarată monument
istoric și care, de curând a fost renovată. Meritul enorm pentru această
renovare îl are actualul preot paroh
Giurgiu Dumitru, care alături de credincioșii din Ulmeni și de harnicii
coratori ai parohiei au reușit nu numai să renoveze biserica veche, ci să
construiască altă biserică din temelii, nouă și frumoasă și mai ales mult mai
încăpătoare –potrivită numărului tot mai mare de credincioși. Dar, despre
această minunată biserică nouă voi scrie cu altă ocazie.
BIsericile
de lemn din Maramureș au rezistat dincolo de timp și vremi; aceasta de la
Ulmeni până nu demult a fost funcțională- dar, mereu neîncăpătoare; se țineau
slujbele tot timpul până când s-a hotărât construirea unei biserici noi, vizavi
de Centrul de Cultură și Artă al orașului Ulmeni, pe terenul donat pentru așa
ceva de urmașii din familia Dulfu, filială familială care l-a dat poporului
român și pe scriitorul Petre Dulfu din satul Tohat.
Din
documentele istorice existente, localitatea Ulmeni este cunoscută încă din anul
1405, din perioada iobăgiei romane, având mai mulți stăpânitori-care s-au
perindat la conducere-unii conți și baroni, iar din timpul acestora apar primii țărani liberi de iobăgie
domnească. În 1701-printre toți aceștia se găseau: Pop Costan, Mercea Lupu,
Miron Lazăr, Anca Simion și mulți alții; în 1808 devine stăpâna satului Ulmeni dna.
Kartp Ana; întreg satul a fost ars din temelie de niște oameni germani care au
venit din Polonia și au trecut prin România, cazul numai ei l-au cunoscut, fără
să fie consemnat motivul. „După această dată, marii proprietari-conți, baroni-stabiliți
în străinătate, au început să-și arendeze moșiile la anumiți arendași ca de
exemplu: Recsei Endre din Ulmeni-care avea doi băieți și o fată- iar ca
administrator el avea pe Bodor Calman care cunoștea medicina veterinară-un om
bun la suflet față de fiecare român. Primul băiat era Bondi, plecat în Ungaria,
apoi Ludovic -căsătorit cu fata moșierului Benkei de la Sălățig- plecați la
Valea lui Mihai, iar fiica s-a căsătorit în anul 1918, cu un ofițer român în
gradul de maior la București.
Românii de pe teritoriul Transilvaniei și-au
păstrat forma autohtonă de organizare-voievodatul-ca și celelalte țări române,
chiar și un cărturar ungur scria în 1783, că, „Țara Ardealului cu care Ungaria
se învecina la răsărit, se numea cândva „Dacia de Mijloc”, el se referea la
venirea ungurilor în acest spațiu și, mai arăta că „regii unguri l-au stăpânit
prin voievozii Ardealului.”După moartea preotului român Mihai Cristea care a
păstorit din 1824 până în 1840 când a murit, la Ulmeni vine preotul Ananie Pop-
care „ timp de 56 de ani a păstorit această parohie când în 1897
moare-împărtășit de stima și dragostea tuturor.”La început, preotul Ananie Pop
locuiește în modesta casă parohială, casă țărănească mică, acoperită cu paie;
în 1896 unul dintre credincioșii săi, Matei Covaciu, bine situat, proprietar la
trei mori pe Someș, moștenitor de pământ și vite multe, -cumpără biserica de
lemn din Șomcuta Mare, angajează pe antreprenorul Babici din Șomcuta Mare ca să
o transporte și să o construiască din nou,
așa cum a fost în Șomcuta, în aceeași formă și dimensiuni, cu excepția
turnului-a cărui înălțime e mai mică cu doi metri; biserica s-a cumpărat cu tot
ceea ce a fost în ea: iconostase, șfeșnice și un harmoniu.
Când
s-a început construirea bisericii, primăria ungurească de atunci și
primpretorul de plasă din Cehul Silvaniei au încercat totul să-I împiedice în
planul de a zidi biserica românească, în mijlocul comunei Ulmeni în loc
frumos, unde se afla și în anul 1990-loc de frunte, dar „badea Maștei” cum i se mai zicea- a fost mai înțelept, a avut o
presimțire și i-a prevenit, așa încât pe când ungurii aceștia își manifestau
ura și răutatea, pe când prim pretorul a ieșit la fața locului, și voia să-I
împiedece cu jandarmii unguri, avea deja în mână și le-a prezentat actul prin
care prefectul comitetelor supreme a aprobat, i-a dat voie să ridice biserica
pe acest loc, unde este și acum, care de altfel
fusese proprietatea lui Maștei Covaciu, zis a Dochi.
Prețul
de cumpărare, transportare și reconstruire tot ce s-a spesat până a fost gata
și îngrădită cu gard de zid au fost suportate de acest singur credincios, tot
el a cumpărat și crucea din curtea bisericii, ridicată în anul 1906, care
servește de monument și aici a fost înmormântat Covaciu Maștei, când a decedat
la 25 mai 1935; inscripția de pe cruce este următoarea:„ Covaciu Maștei născut
în anul 1844, care spre mărirea lui Dumnezeu, a zidit această biserică, din
averea sa proprie, în anul 1906 s-a ridicat pe spesele sale, să-I fie amintirea
binecuvântată.”
Părintele
paroh Dumitru Giurgiu a intrat de curând în posesia unei Declarații semnate la
1902 de reprezentanții comunității greco-catolice din Ulmeni în urma unei noi
donații a lui Covaciu Maștei: casa parohială. Donatorul se obliga să susțină
cheltuielile de reparații necesare casei, dar exonerează urmașii săi de aceste
cheltuieli. De asemenea, donatorul se obligă ca în fiecare duminică să aducă la
biserică o prescură, vin, lumină și lumânare. În schimb, „pentru Covaciu Floare
I. Mașteiu-până când o să trăiască…se va servi în fiecare săptămână una SF.
Lyturgie.” Documentul a fost donat Parohiei Ortodoxe Ulmeni de strănepotul(de
frate) al lui Covaciu Maștei, dl.Covaci Vasile Florin. Cu aproape 100 de ani
mai târziu, în ultima decadă a secolului
al XX-lea, urmașii lui Covaciu Maștei au continuat seria donațiilor către
biserici: nepotul său(nepot de frate și bunic al dl.
Covaci Vasile Florin) a donat pământul pentru noua biserică ortodoxă; iar așa
cum mai scrisesem Covaciu Maștei este înmormântat cu onoare în fața vechii
biserici de lemn.
Sfințirea
bisericii de lemn din Ulmeni a avut loc în 14 august 1988 luând parte soborul
de preoți cu Episcopul Clujului, cu această ocazie se atribuie distincția „brâu
roșu” preotului paroh-dlui. Savu Alexandru, această sfințire are loc după ce biserica a fost recondiționată atât
în interior, cât și în exterior din banii tuturor locuitorilor din Ulmeni. Deci,
ctitorul bisericii de lemn din Ulmeni a fost Matei Covaciu-fiul lui Onuț
Covaciu și Deca Zag-născut în 1844 și decedat în 1935, a trait 91 de ani, avea
pe fiica Eudochia și fiul Matei.
Biserica
de lemn „Sf. Arhangheli” din Ulmeni e situată pe strada Petre Dulfu, numărul
36; județul Maramureș și aparține zonei etnografice Ținutul Codrului-o zonă cu
un caracter preponderant rural, explicabil prin apartenența de-a lungul
timpului la mai multe unități administrative și absența unui centru urban; biserica
este amplasată în centrul localității și este mărginită de artera
principal-strada Petre Dulfu(fosta stradă Principală) și de strada Unirii(fosta
stradă „Dintre biserici”. Această biserică a fost ridicată în Ulmeni în 1895,
așa cum am mai scris corpul bisericii (butea, bolta, turnul, șarpanta) a fost
adus din Șomcuta Mare, cumpărată, transportată și reconstruită pe cheltuiala
lui Covaci Maștei; Parohia Ortodoxă Ulmeni păstrează Raportul Oficiului
Parohial în care preotul Emil Negruțiu prezintă în 1962 istoricul bisericii și
Declarația prin care comunitatea locală își asumă anumite obligații față de
Covaci Maștei; în 1902 când a donat o casă pentru a deveni casă parohială. Biserica din Șomcuta Mare a
cărei vechime ar putea fi datată în secolul al XVIII-lea a fost modificată la
relocarea sa în Ulmeni astfel: pereții
realizați din bârne de lemn au fost tencuiți atât la interior cât și la
exterior, picturile din interior a fost
acoperite cu stratul de tencuială, acoperișul a fost modificat, au fost
înlocuite elementele degradate la șarpantă cu piese identice ca formă,
dimensiuni și material, vopsitorii la tâmplăria de lemn, reparații la zugrăveli
interioare, la tencuieli exterioare, executarea trotuarului de protecție etc.
Biserica
„Sfinții Arhangheli”din orașul Ulmeni a rămas nefolosită odată cu darea în
folosință a noii biserici ortodoxe, în
acest răstimp șindrila s-a degradat lăsând apa să pătrundă în interior. Semne
de degradări se văd în tavanul pronaosului unde tencuiala executată pe support
de trestie a căzut pe alocuri.
În
anul 2016 biserica cea nouă a fost târnosită în urma finalizărării picturii
interioare, și astfel părintele Dumitru Giurgiu, preotul bisericii din Ulmeni,
a început să se preocupe și de vechea biserică rămasă în uitare. La începutul
anului 2019 a demarat acțiunea de refacere a învelitorii în cadrul unui proiect
de intervenție în regim de urgență, susținut financiar de Consiliul Județean
Maramureș prin „Programul județean de acordare a sprijinului financiar pentru
unitățile de cult din județul Maramureș în anul 2019.”
Discretă
în peisajul cvasi-urban al orașului Ulmeni, vechea biserică de lemn este
generoasă cu cei curioși. Ea cuprinde secvențe de istorie a două comunități-cea
din Șomcuta Mare în perioada secolelor XVIII-XIX și cea din Ulmeni în perioada
secolelor XIX-XX.-lea. Cercetări viitoare vor putea aduce informații noi privitoare la biserica de lemn din Ulmeni, la
povestea bisericii de lemn din Șomcuta Mare, dar și la istoria comunității
locale din Ulmeni-dinainte de aducerea bisericii de lemn din Șomcuta Mare în
Ulmeni de către donatorul Covaciu Maștei. Dar, acum atenția comunității locale
trebuie să se îndrepte spre reabilitarea vechii biserici de lemn și punerea ei
în valoare. Astfel a fost înlocuită învelitoarea de șindrilă pentru a opri
procesul de umezire a structurii de lemn și avansarea suprafețelor afectate de
atacuri biologic; a fost instalată crucea deasupra turnului împreună cu
paratrăsnetul respectiv. La ridicarea crucii pe biserică mă aflam și eu ca din
întâmplare pe acolo-și m-am convins încă o dată că nimic
nu este întâmplător pe lumea aceasta și, uite, acum mă trezesc scriind
despre biserica unde și eu am fost
cununată pe vremuri de părintele Negruțiu. Este lăudabilă ideea părintelui paroh Dumitru
Giurgiu, susținută și de coratorii bisericii, de a începe și de a continua
procesul de restaurare a bisericii de lemn și de transformare a ei în muzeu în
care fragmente de istorie a localității Ulmeni să poată fi expuse.
Noi,
locuitorii actuali ai Ulmeniului suntem alături de inimosul părinte Giurgiu și
față de Consiliul Parohial care, împreună au reușit și vor continua să ne
ridice spiritual spre o lume mai bună, mai dreaptă-după preceptele Sfintei
Scripturi.
OLIMPIA
MUREȘAN, LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI, filiala Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu