Mângâierea de care depindem
„ni se lipesc degetele
de încuietorile ușilor
marile însemne ale cetățeanului
printre nedreptăți și diviziuni
trebuie să fi e un loc pe aproape
roagă-te să-l găsești
până nu se întunecă
strângi firimiturile în grămăjoare
cineva joacă zaruri
cifrele se izbesc de caldarâm
cu înaltă artă a descrierii
unele drumuri au luat sfârșit
vai cât de mult
se schimbă toate
oricât te strădui
numai unele probleme se rezolvă
de regulament
zeflemeaua noastră e mai sigură
ca fapta
ca ștergerea mesei din bucătărie
înainte de culcare
mâine așteptăm să devenim părtași
la un gest în aer liber
blânzi și ascultători
lângă o fereastră istovită
pentru cele ascunse ale noastre
nu ne pedepsi
se roagă poetul
în ziua cincizecimii
ni se lipesc degetele de încuietorile ușilor
nu ne lua doamne singura mângâiere
de care depindem”
Cheia mai mare ca ușa
„nu ai cum să treci peste drum
să intri în imaginea aceea
care-ți place
astfel mișcările tale se fac vorbe
orice înțelegere
oprește o clipă viața
și astfel printre alte obișnuințe
ți-ai văzut nostalgiile
jucării foșnitoare
o masă bogată îl așteaptă pe cuceritor
în umbră
învinsul stă cu o balanță în mână
numărând câți solzi
are șarpele ispitei
ne privim
ne hipnotizăm în fiecare zi
câte frânghii între două priviri
solul aduce o scrisoare
care va fi citită în somn
nu ai cum să treci peste drum
frunzele cad
și acoperă cenușile zilei
vremea ta a trecut
degeaba întorci iară paginile
și liniile și volumele
și culorile
nici nu știi ce să faci
cu atâta putere
lângă o cheie
mai mare ca ușa”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu