România educată, dar cu şcoală reformată

 

Înainte de redeschiderea şcolilor, ministrul Educaţiei a făcut o declaraţie demnă de luat în seamă. A spus că timpul nu mai are răbdare şi în perioada următoare, în şcoală vor avea loc schimbări în bine.

Fără să pronunţe cuvântul ”reformă”, am înţeles că împreună cu specialiştii din educaţie este hotărât să facă paşii necesari reformării întregului sistem. Primul obiectiv ar fi relaxarea programului zilnic al elevilor, cerinţă veche şi justificată a şcolarilor şi părinţilor. Teoretic, la ora actuală, suma orelor petrecute în şcoală şi destinate studiului individual acasă al unui elev este mai mare decât al unui adult. În realitate, majoritatea elevilor, mai ales liceeii, ştiu să contracareze presiunea făcută asupra lor de şcoală. Oricum, singura măsură rămâne reducerea numărului de ore din planul cadru (curricula) preluat intact de la şcoala comunistă şi amendat cu noi discipline în anii democraţiei. 

Legat de comprimarea curriculei, spre informare şi edificare, ministrul a testat şi părerea mai multor cadre didactice. După cum era de aşteptat, profesorii nu vor să audă de măsură, care le-ar pune în pericol catedrele şi normele didactice. Din contră, în funcţie de obiect, au cerut majorarea numărului de ore. Dacă am ţine seamă de propunerile lor, programul elevilor s-ar dubla, spunea dezamăgit şi contrariat ministrul Câmpeanu.

 Un experiment similar a făcut şi fostul ministru Mircea Micle, pe vremea altei guvernări, şi rezultatul a fost acelaşi. Ca să nu-i supere pe profesori, a demisionat, motivând că educaţia pentru reformare are nevoie de bani. Este adevărat, însă, mai întâi, e nevoie de voinţă şi măsuri ferme, care nu se negociază cu sindicatele, şi apoi de bani. Profesorii ţin cu dinţii de catedre, vor reformă, dar pe ici, pe colo, nu prin părţile esenţiale. În final, comprimarea planului cadru va fi inevitabilă, altfel se blochează etapele următoare ale reformei. Este vorba de descongestionarea programelor şi manualelor şcolare, sufocate de mulţimea cunoştinţelor teoretice şi asimilate mecanic de elevi. 

Relaţia dintre teorie şi practică este un subiect atât de bătucit, frământat şi cunoscut, încât nu mai trebuie detaliat şi actualizat. Pentru a cădea la pace cu profesorii şi sindicatele, autorităţile, în funcţie de profilul liceului, vor să reducă numărul elevilor în clasă. Măsura este bună, însă trebuie extinsă şi la nivelul şcolilor generale din mediul urban, cu multe clase paralele şi număr mare de elevi.

 Greşeala fostului ministru Marga trebuie reparată urgent. În sistemul de stat, desfiinţarea circumscripţiilor şcolare şi dreptul părinţilor de a-şi alege şcolile şi cadrele didactice a fost o mare prostie. În condiţii normale, dimineaţa până şi traficul din jurul şcolilor centrale ridică probleme. În mediul ru­ral, reducerea numărului de elevi a rezolvat-o scăderea natalităţii şi implicit a populaţiei şcolare. Lacătul pus pe uşa multor şcoli nu are nevoie de comentarii. Fenomenul afectează inclusiv planul de şcolarizare din liceele teoretice. 

Conducerea ISJ trebuie să fie fermă, să nu cedeze în faţa părinţilor care confundă şcoala cu interesul şi performanţa propriilor copii. Întâmplător, am avut ocazia să mă lămuresc de ”performanţa” elevilor din aşa-numitele licee de ”elită”. Cultura generală e bună, însă în funcţie de capacitatea şcolarilor trebuie limitată. 

Societatea are nevoie de oameni creativi, posesori ai unor deprinderi şi obişnuinţe, pe care şcoala actuală nu este capabilă să le formeze. De investiţii este nevoie în materiale didactice, în laboratoare şi ateliere şcolare, nu în salariile cadrelor didactice. Reforma din preuniversitar făcută eficient ar da semnalul că la rând vine sectorul universitar, după părerea mea socotit capul răutăţilor din întreg sistemul educaţional.

prof. Vasile ILUŢ