Că vor sau nu vor caii, tot mor câinii!

 În Matei 4/4 („Ispitirea lui Isus Hristos”) stă scris pentru eternitate: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Dacă astfel stau lucrurile, căci sunt chiar cuvintele prin care Mântuitorul l-a pus la punct pe Ispititor, și dacă apostolul Pavel ne spune cât se poate de clar în 1 Timotei 6/7: „Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns”, nu poți să nu constați cu uimire și indignare furibundele zbateri în plan material (case fățoase, mașini bengoase, purcoaie de bani mai mult sau mai puțin necușere) nu numai din partea credincioșilor circumstanțiali și/sau de fațadă (ei sunt bisericoșii cu ștaif!), ci chiar din partea slujitorilor altarului – preoți și pastori. Da, pentru că alde ăștia își permit să distorsioneze în sensul dorit de respingătoarea lor lăcomie (cică activismul, inclusiv al unora ca ei, este motorul progresului social!) atât normalitatea subliniată de apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni 3/10 („Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce”), cât și superbul îndemn al unui protopărinte: „Să crezi ca și cum ai muri chiar mâine și să muncești ca și cum ai fi nemuritor”...

            Cu certitudine că atari surprinzătoare inconsecvențe în credința și conduita unor păstori creștini, l-au determinat/încurajat pe logicianul englez Bertrand Russell să facă, printre multe altele, următoarea afirmație ironico-descumpănitoare în cartea sa de eseuri De ce nu sunt creștin (BPT, Editura Minerva, București, 1980): „Am cunoscut un preot care își înspăimânta teribil enoriașii spunându-le că a doua venire este iminentă, dar aceștia s-au consolat mult văzând că preotul își plantează pomi în grădină”.

            Revenind după această introducere la ale noastre, adică la cele anunțate în titlu, recunosc că, după ce am aflat pe internet de moartea lui Gheorghe Bălășoiu, nu m-a încercat nici măcar urma de regret creștinesc pe care o simți, preț de o clipă, la moartea unui semen oarecare, în virtutea faptului esențial că toți suntem fiii lui Dumnezeu și că, dacă în scurta viață pământească suntem necontenit înclinați să cultivăm inegalitatea socială prin minciună, necinste, ipocrizie, impostură, slavă deșartă și averi/puteri pe care le mănâncă moliile, pe patul de moarte suntem cu toții egali în fața Lui: geniul, îndeosebi cel doldora de cunoștințe și fără pic de credință, va fi cu mult mai aspru judecat decât idiotul, iar bogatul hapsân și trufaș va regreta o întreagă veșnicie nepieritoarele bogății moral-spirituale ale săracului fără prihană.

            De ce la moartea unuia ca Bălășoiu nu-i creștinește să te bucuri, dar nu cred că-i vreun păcat dacă rămâi complet impasibil? Deoarece, din momentul când am aflat că fostul procuror bolșevic și comandant de pușcărie înșfacă cea mai consistentă pensie de bugetar din această țară crucificată de el și ciracii săi (pe ultima turnantă circa 78.000 lei, adică mai mult decât 30 de intelectuali de rând la un loc), mi-am zis că un asemenea ipochimen n-are cum să fie fericit, de îndată ce trăiește doar fizic, însă pe plan lăuntric el a murit în chiar momentul când, copărtaș și ani la rând beneficiarul flagrantelor nedreptăți săvârșite de toate cârmuirile postdecembriste pentru sfidătorul folos al elitei ciocoiești (judecători, procurori, politruci, securiști, milițieni, sinecuriști, pupincuriști), admite să primească lună de lună o sumă atât de mare, deși în sinea lui este convins că nu merită nici măcar jumătate din ea.

            În plus, mă îndoiesc că anul trecut, adică atunci când i-a murit fiul, acest sinistru Bălășoiu a simțit vreo mustrare de cuget pentru următoarele lucruri: că el și fârtații lui din statul paralel au contribuit în mod ticălos-dezastruos la năucitorul spor dintre veniturile maxime și cele minime (mult peste 100 la 1) și că o bună parte din uriașa lui pensie trebuia fie să o doneze statului (de pildă, ajutor pentru un spital sau pentru un azil de bătrâni), fie să vină în sprijinul unor familii nevoiașe și cu mulți copii prin alimente, rechizite școlare, haine și medicamente.

Sighetu Marmației                                                       George PETROVAI

3 iulie 2021