E greu să scrii despre poetul Vasile Morar, poate că asta a contat în a încerca să ”fentez” și să nu recenzez sau să vorbesc despre el niciodată sau aproape niciodată! Mă gândeam că sunt prea neînsemnat în a aborda opera Domniei sale. Pentru că el este unic! Pentru că pentru Vasile Morar din Chelința poezia înseamnă și mamă și iubită, și amantă și viață și victorie și înfrângere și lacrimi! Viață! El nu poate trăi fără poezie indiferent de regimul politic existent sau forma de guvernământ. Poezia lui are de a face doar cu trăirile intense date de bunul Dumnezeu. Mă credeți sau nu, Vasile Morar este un timid, de unde și felul lui de a trăi și de a crea.
Poezia lui nu face
parte dintr-un anumit gen, e pur și simplu poezia lui Vasile Morar din
Chelința! Datorită ei, datorită Poeziei, este cunoscut atât în România cât și
Serbia și întreaga Europă. Aș îndrăzni să spun că poetul Vasile Morar are darul
și privilegiul de a-i lua legenda înainte! Oare câți poeți s-au putut mândri
sau se pot mândri cu acesta? Poezia lui Morar este ca un buchet de flori, ca un
trandafir, ca mod de a fi, ca mod de a exista.
Despre Vasile Morar
au scris de-a lungul timpului: Nicolae Manolescu, Cornel Munteanu, Alex
Ștefănescu, Ion P. Pop, Andrei Făt, Gheorghe Grigurcu, Augustin Cozmuța, Virginia
Paraschiv, Mihai Ganea, Adela Naghiu, Nicolae Scheianu, Vasile Radu Ghenceanu,
Ion M. Mihai, Ioan Marchiș, Gheorghe Dinu, Ioan Dragoș, Ioan Groșan, Terezia
Filip, Delia Muntean, Marian Ilea, Lucian Gruia, Teodor Ardelean, Puiu Răducan, George
Terziu, Igor Ursenco, Aurel Turcuș și mulți, mulți alții.
În volumul dăruit de
Vasile Morar ”O sută și una de poezii”, Editura Academiei Române, 2020 aflăm în
prefața semnată de prof. univ. dr. Delia Muntean că: ”Sihăstrit în Chelința lui
din Maramureș, Vasile Morar e tot mai scump la vedere. Nu frecventează
cenaclurile literare. O dată la câteva luni, își face apariția la vreo lansare
de carte prin Baia Mare sau la vreun festival de literatură la Bistrița,
Drobeta-Turnu Severin, Sighetu Marmației ori la la Uzdin, în Serbia. Preferă să
stea, cum însuși o spune adesea, în satul celor șapte văi și al podurilor care
nu se sfârșesc. Aici, scrie și citește.
Citește și scrie. Când nu mai încape de poezie, își trimite manuscrisul la
editură. Iar când îl vedem cărând cu bicicleta pachete spre Oficiul Poștal din
Ulmeni e semn că a mai scos o carte. Că o expediază prietenilor, să-i bucure”.
Mă opresc aici cu spusele doamnei Delia Muntean deoarece simt nevoia să-i
mulțumesc public pentru faptul că nu m-a refuzat la o manifestare culturală la
Mireșu Mare pe care am organizat-o. A venit, a citit, a socializat cu toată
lumea și a plecat fără a avea aere de poet celebru cu toate că opera îi dădea acest drept, cu toate că lumea prezentă
era cu ochii pe el și îi sorbeau fiecare vers și a făcut o impresie
extraordinară.
Vasile Morar este un
temerar atât în viața de zi cu zi cât și în poezie. A stârnit controverse atât
în barul OJT cât și în paginile revistelor de specialitate. Dar așa cum îl
cunoaștem unii dintre noi a continuat să scrie așa cum a dorit și simțit el. Și scrie
bine de tot! La sfârșitul anului 2019 ne spune aceeași profesoară dr. Delia Muntean
că poetul Vasile Morar avea ”șaisprezece volume de lirică, dintre care ultimile
șase conțineau câte o mie de poeme”!
Membru al Uniunii
Scriitorilor din România de mai mulți ani, Vasile Morar n-a catadicsit să pună
umărul la venirea președintelui Ligii Scriitorilor Al. Florin Tene la Ulmeni și
a fost un sprijin moral și financiar
pentru cei care au organizat manifestarea. Într-un fel la el acasă!
Poate că este timpul
să ne întoarcem către poezie mult mai înțelepți și sfioși, poate că este vremea
să-i iubim pe poeții reprezentativi ai României, așa cum este Vasile Morar!
Încheierea îi aparține Poetului cu poezia ”Nu-ți cer nimic”, un ”Ars poetica”: ”Nu-i rugăciune
mai adâncă/mai înaltă/decât poezia pe care o scriu//Țineți-mi cărțile-n
mâini/și veți vedea/cât m-am rugat de-aici din viață/de-aici din
sicriu//Rugăciunea mea e neîntreruptă//Cu oasele m-am rugat/cu sângele
răzvrătit/cu carnea/cu degetele/cu urechile/cu ochii care niciodată n-au
obosit/să-mi vorbească despre iarbă și păsări/despre pești, despre gâze, despre
copaci//Eu zi și noapte mă rog//Doamne/tu înspre mine de-o viață taci/poate nu
mă auzi/ai atâtea inimi de auzit/Sincer să fiu/eu nu-ți cer nimic//Mă rog la
iarbă să rămână iarbă/și la soare și la apă câte-un pic”.
Pentru mine Vasile
Morar este Poetul care și-ar dona organe din trup pentru Poezie. E el însuși o
Poezie vie a Maramureșului și Someșului etern...Dacă pentru tine versul este
”ca un șarpe luminos” pentru noi muritorii de rând întâlnirile cu tine sunt
adevărate lecții de dirigenție în care predai ”Poemul perpetuu”...
Gelu Dragoș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu