În sângele lui Vasile Morar curge dulcea poezie a românilor

 E greu să scrii despre poetul Vasile Morar, poate că asta a contat în a încerca să ”fentez” și să nu recenzez sau să vorbesc despre el niciodată sau aproape niciodată! Mă gândeam că sunt prea neînsemnat în a aborda opera Domniei sale. Pentru că el este unic! Pentru că pentru Vasile Morar din Chelința poezia înseamnă și mamă și iubită, și amantă și viață și victorie și înfrângere și lacrimi! Viață! El nu poate trăi fără poezie indiferent de regimul politic existent sau forma de guvernământ. Poezia lui are de a face doar cu trăirile intense date de bunul Dumnezeu. Mă credeți sau nu, Vasile Morar este un timid, de unde și felul lui de a trăi și de a crea.

Poezia lui nu face parte dintr-un anumit gen, e pur și simplu poezia lui Vasile Morar din Chelința! Datorită ei, datorită Poeziei, este cunoscut atât în România cât și Serbia și întreaga Europă. Aș îndrăzni să spun că poetul Vasile Morar are darul și privilegiul de a-i lua legenda înainte! Oare câți poeți s-au putut mândri sau se pot mândri cu acesta? Poezia lui Morar este ca un buchet de flori, ca un trandafir, ca mod de a fi, ca mod de a exista.

Despre Vasile Morar au scris de-a lungul timpului: Nicolae Manolescu, Cornel Munteanu, Alex Ștefănescu, Ion P. Pop, Andrei Făt, Gheorghe Grigurcu, Augustin Cozmuța, Virginia Paraschiv, Mihai Ganea, Adela Naghiu, Nicolae Scheianu, Vasile Radu Ghenceanu, Ion M. Mihai, Ioan Marchiș, Gheorghe Dinu, Ioan Dragoș, Ioan Groșan, Terezia Filip, Delia Muntean, Marian Ilea,  Lucian Gruia, Teodor Ardelean, Puiu Răducan, George Terziu, Igor Ursenco, Aurel Turcuș și mulți, mulți alții.

În volumul dăruit de Vasile Morar ”O sută și una de poezii”, Editura Academiei Române, 2020 aflăm în prefața semnată de prof. univ. dr. Delia Muntean că: ”Sihăstrit în Chelința lui din Maramureș, Vasile Morar e tot mai scump la vedere. Nu frecventează cenaclurile literare. O dată la câteva luni, își face apariția la vreo lansare de carte prin Baia Mare sau la vreun festival de literatură la Bistrița, Drobeta-Turnu Severin, Sighetu Marmației ori la la Uzdin, în Serbia. Preferă să stea, cum însuși o spune adesea, în satul celor șapte văi și al podurilor care nu se sfârșesc. Aici,  scrie și citește. Citește și scrie. Când nu mai încape de poezie, își trimite manuscrisul la editură. Iar când îl vedem cărând cu bicicleta pachete spre Oficiul Poștal din Ulmeni e semn că a mai scos o carte. Că o expediază prietenilor, să-i bucure”. Mă opresc aici cu spusele doamnei Delia Muntean deoarece simt nevoia să-i mulțumesc public pentru faptul că nu m-a refuzat la o manifestare culturală la Mireșu Mare pe care am organizat-o. A venit, a citit, a socializat cu toată lumea și a plecat fără a avea aere de poet celebru cu toate că opera îi dădea acest drept, cu toate că lumea prezentă era cu ochii pe el și îi sorbeau fiecare vers și a făcut o impresie extraordinară.

Vasile Morar este un temerar atât în viața de zi cu zi cât și în poezie. A stârnit controverse atât în barul OJT cât și în paginile revistelor de specialitate. Dar așa cum îl cunoaștem unii dintre noi a continuat să scrie așa cum a dorit și simțit el. Și scrie bine de tot! La sfârșitul anului 2019 ne spune aceeași profesoară dr. Delia Muntean că poetul Vasile Morar avea ”șaisprezece volume de lirică, dintre care ultimile șase conțineau câte o mie de poeme”!

Membru al Uniunii Scriitorilor din România de mai mulți ani, Vasile Morar n-a catadicsit să pună umărul la venirea președintelui Ligii Scriitorilor Al. Florin Tene la Ulmeni și a fost un sprijin moral și financiar  pentru cei care au organizat manifestarea. Într-un fel la el acasă!

Poate că este timpul să ne întoarcem către poezie mult mai înțelepți și sfioși, poate că este vremea să-i iubim pe poeții reprezentativi ai României, așa cum este Vasile Morar! Încheierea îi aparține Poetului cu poezia ”Nu-ți cer nimic”, un ”Ars poetica”: ”Nu-i rugăciune mai adâncă/mai înaltă/decât poezia pe care o scriu//Țineți-mi cărțile-n mâini/și veți vedea/cât m-am rugat de-aici din viață/de-aici din sicriu//Rugăciunea mea e neîntreruptă//Cu oasele m-am rugat/cu sângele răzvrătit/cu carnea/cu degetele/cu urechile/cu ochii care niciodată n-au obosit/să-mi vorbească despre iarbă și păsări/despre pești, despre gâze, despre copaci//Eu zi și noapte mă rog//Doamne/tu înspre mine de-o viață taci/poate nu mă auzi/ai atâtea inimi de auzit/Sincer să fiu/eu nu-ți cer nimic//Mă rog la iarbă să rămână iarbă/și la soare și la apă câte-un pic”.

Pentru mine Vasile Morar este Poetul care și-ar dona organe din trup pentru Poezie. E el însuși o Poezie vie a Maramureșului și Someșului etern...Dacă pentru tine versul este ”ca un șarpe luminos” pentru noi muritorii de rând întâlnirile cu tine sunt adevărate lecții de dirigenție în care predai ”Poemul perpetuu”...

                                                                                         Gelu Dragoș