miercuri, 22 septembrie 2021

Crești pădure și te-ndeasă

 

                                                                                                       de Gheorghe Pârja

Am mai spus că sunt legat de pădure prin devenirea mea ca om. Mulți ani, orizontul meu de viață a fost pădurea. Am învățat să o prețuiesc, să o cânt, să o ocrotesc. Aveam un respect deosebit pentru pădurari. Chiar doream să mă fac pădurar. Cred că era puterea modelului din vecini, unde locuiau doi pădurari.Țin minte acele zile, aproape ritualice, când oamenii satului urcau în păduri pentru marcatul copacilor, care urmau a fi tăiați pentru construcție, ori lemn de foc. Ciocanul de marcat îl avea doar pădurarul. De aceea reacționez la trista stare a pădurilor de astăzi. Nu-i o jale închipuită, un subiect de presă inventat, ci este o alarmă în țară, pe care puțini o aud. Ori se prefac că nu știu de unde bate vântul.

În pădurile noastre se întâmplă evenimente tragice, chiar moarte de om. Se fură relaxat, fără să pună pe foarte multe gânduri pe ocrotitorii pădurii. În ultimele zile, presa a vuit despre violențele hoților de lemne asupra a doi jurnaliști și a unui activist de mediu, în județul Suceava. Victimele făceau un reportaj despre tăierile ilegale de păduri. Cei douăzeci de agresori, printre care și lucrători silvici, au lovit fără cruțare în cei trei, procedând și la ipostaze dezonorante. Activistul de mediu a fost dezbrăcat în pielea goală și lovit cu pumnii și picioarele. Mărturisire televizată a domnului Tiberiu Boșutar. După ce au fost luați la întrebări, vreo trei dintre bătăuși au fost puși în libertate și vor fi cercetați sub control judiciar. Garda forestieră de mediu a județului Suceava a dat un comunicat în care se spune că nu a găsit tăieri ilegale.

O întrebare firească: atunci de ce i-au luat la bătaie? Incidentul s-a produs nu în desimea pădurii, ci într-o minune a naturii, din zona Dornelor, o emblemă a Bucovinei și României. După nefericitul eveniment din Suceava, am citit un interviu cu Tiberiu Boșutar, acordat revistei Formula AS, înainte de agresiune. Așa am aflat că este președinte al ONG-ului „Legea Codrului”, din Moldovița. Titlul este lămuritor: autoritățile sunt complice la jaf! Deși sunt prudent față de unii oengiști, ideile domnului Tiberiu condensează o stare de fapt de luat în seamă. Ele circulă și pe alte paliere ale societății. Deci, spune omul care vrea să ocrotească pădurea, dând un răspuns ministrului Mediului, care susține că nu putem vorbi despre tăieri masive ilegale în România: „Se fură foarte mult din pădurile României! Se fură milioane de metri cubi pe an. Acolo unde oamenii legii își fac treaba, sunt identificate zilnic transporturi ilegale de lemn. Zilnic! Ministrul este foarte prost informat sau sfătuit.”

Păreri diferite despre același fenomen. Nu poți fura lemne din pădure fără știrea celor care sunt puși să o păzească. Omul ocrotirii pădurii spune răspicat: „Eu susțin cu tărie că cele mai periculoase firme care se ocupă cu tăieri ilegale sunt cele din anturajul silvicultorilor, că nu ai cum să furi dintr-o pădure zeci, sute sau mii de metri cubi de lemn, fără complicitatea celor ce o gestionează.” Da, s-a spus, și este adevărat că pădurea este averea verde a țării. De aici și marea încâlceală cu retrocedările, cu jefuirea ariilor protejate, cu hoția strigată pe toate drumurile. Că se fură ca-n codru! Ce-i de făcut? Nu te poți apropia de prădători că ești bătut. Ce fac Poliția și Garda de Mediu? Spune omul pădurii: „De multe ori trebuie să mă rog de ei, să insist să vină să constate tăierile ilegale! Parcă am fi în tabere diferite, parcă nu am lupta pentru pădurile noastre și bunăstarea oamenilor! E incredibil cum autoritățile, care sunt angajate în slujba noastră, a cetățenilor, nu fac altceva decât să dezmintă o realitate pe care o reclamăm noi, oamenii de rând.”

Unii oameni de bună-credință, pe care-i doare prăpădul ce-l văd cu ochii, sunt adeseori amendați ori amenințați. Duminică, am bătut drumurile de la Cavnic, Băiuț, Botiza, unde am văzut multe lemne tăiate la marginea pădurii. Nu puteam ști care este rostul lor. Dar am auzit povestea unei întâmplări recente. Un cetă­țean a reclamat la telefonul pădurii că în zonă se întâmplă ceva ilegal. În loc să se lămurească, polițistul din zonă, care a aflat de sesizare, a venit și l-a amendat pe omul de bună-credință. Motivând că a pus pe drumuri autoritatea, pentru constatări neadevărate. Povestea are autori cu nume și prenume. Acum, hoția din păduri a primit forme stilate.

Ce-i de făcut? Se propun sancțiuni sporite pentru cei prinși la furat și complicii lor. Spune domnul Tiberiu: „Pentru asta trebuie o voință politică. Multe s-ar rezolva printr-un banal control al averilor celor care lucrează cu pădurea, angajații statului. Sunt bugetari silvici cu proprietăți de milioane de euro. Cu zece mașini în curte, cu pensiuni, hoteluri și proprietăți în Occident.” Știe omul ce știe! Încolo, trecând prin pădurile Maramureșului, mi-a venit în gând o hore de la noi: crești pădure și te-ndeasă, numai loc de casă-mi lasă! Că are cine să te doboare. Nu vântul, ci oamenii ascunși.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu