miercuri, 3 noiembrie 2021

UN ULTIM CUVÂNT

 

E-nlăcrimată ziua această, pentru că Domnul, Dumnezeul nostru cel Bun și Iertător, a rânduit să-l cheme astăzi la El pe dragul nostru Ion Bândilă, cel căruia El i-a dat atâtea daruri și haruri frumoase, pentru a se alătura de-acum înainte tuturor acelora care s-au învrednicit să poată  fi mereu de-dreapta Tatălui Ceresc, acolo, în nesfârșitele Sale Raiuri.  Și toate astea pentru că Ion Bândilă, POETUL cel plin de har dumnezeiesc, SPIRITRUL cela atât de liber în tot și toate, OMUL între oameni, PRIETENUL nostru al tuturora, CREȘTINUL cel smerit și-adevărat, a fost iubit de Bunul Dunmezeu, pentru că a fost un om înțelegător și iertător ca El, pentru că a ținut ca nimeni altul la familia și la neamul său, pentru că vorba lui blândă și atât de simțitoare a fost mereu și mereu leac vindecător și alintător sufletului nostru, pentru că versul său a înfiorat și a înlăcrimat inimile atâtora dintre cititorii săi.

Întomnatul nostru poet  Ion Bândilă, și-a pus mereu întreaga lui simțire în mierea cuvintelor sale, care i-au îndulcit și i-au înnobilat versul și l-au făcut cunoscut între poeți, acești adevărați robi ai cuvintelor, pentru a ne da nouă, tuturor, speranțe, curaj, încredere, puterea de a merge mai departe atunci când viața ne-a oferit nu numai lucruri bune și frumoase, dar și atâtea alte nevoiri de îndurat.

Drag prieten, tu cel plecat pe drumul veșnicirii, vei fi mereu de-acuma înainte acolo în necuprinsele Raiuri cerești troița noastră ce-a veghetore de conștiință cu flacăra mereu aprinsă, pentru a ne aduce aminte, atunci când gândul nostru se va îndrepta spre tine, că suntem oameni mereu și mereu  îndatorați  până la sfârșitul vieții noastre pământești,  neamului , vetrei și țării acesteia, bunilor și străbunilor noștri, cei care își dorm veșnicia sub tălpile noaste spre a ne da  puterea de a răzbi prin viață.

Pentru toate acestea, noi cei prezenți astăzi aici lacăpătâiul tău cu inima și cu întristatul nostru gând,  punem acum, în boaba unei lacrimi fierbinți, întreaga noastră mulțumire pentru tot și toate câte ai făcut în viață, și îți promitem că te vom ține mereu minte așa cum ai fost, un om Bun , Curat, Iertător, cu drag de Neam și Țară, Smerit, Creștin adevărat, Poet alintător de suflete, într-un cuvânt, un OM  ÎNTRE  OAMENI.

Bunul Dumnezeu să-ți facă bună parte în nesfârșitele Sale Raiuri!

 

 

 

                                                                    Mircea Dorin Istrate

Președintele Ligii Scriitorilor Români

Filiala Mureș

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu