Memoria și solidaritatea cu suferința

 

Am spus-o de multe ori că dacă în biografia mea era nevoie de un oraș, apoi acela în primul rând este Sighetul Marmației. Aici m-am format ca tânăr intelectual, fiind elev la Liceul Pedagogic, urmaș al celebrei Preparandii care a luminat satele Maramureșului cu învățători. Aici am deprins miracolul Limbii Române, mi-am făcut prietenii trainice până în ziua de astăzi. Și cei plecați din această lume mi-au rămas stâlpi de rezistență sufletească. Marmația a rămas primul loc din viața mea unde am deschis ochii și sufletul spre cultură, prietenie și iubirea de oameni. Cu toată reverența mea, pentru acest loc istoric care mi-a intrat în destin, tot aici am dobândit o rană. Pe care o port și astăzi ca o povară nevinovată.

Treceam o vreme, elev fiind, pe lângă o clădire sobră, cu ușile și geamurile închise. Păzită de milițieni în turnuri de pază. Era sediul închisorii, unde au fost umiliți, au murit o parte din personalitățile poporului român, făuritori ai Marii Uniri. Acolo erau închiși și liceeni opozanți ai regimului comunist. Cu vremea, rana mea s-a mai îngustat, deoarece am aflat adevărul despre suferința liderilor care aveau alte convingeri politice. Și acum mă cutremură moartea lui Iuliu Maniu, între zidurile acestea sinistre. A venit și o vreme a destinderii și a ocrotirii memoriei. În locul închisorii de tristă amintire a luat ființă un Memorial de aducere aminte. Prin 1993, Fundația Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în vederea transformării ei în Muzeu.

Proiectul-cadru a fost propus Consiliului Europei de către Ana Blandiana, președinta Academiei Civice, Ioana Boca, directorul executiv al Fundației, Gheorghe Mihai Bârlea, membru fondator al Fundației și membru în Consiliul Director, și alți entuziaști. Împreună au demarat marele Proiect gestionat de Romulus Rusan. Acum este un spațiu al memoriei, un argument al suferinței nevinovate. Da, este Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Este o instituție unică de acest fel în această parte de Europă. În aceste zile tragice, când Rusia invadează Ucraina, când mor copii și civili care-și apără țara, când sunt distruse orașe și sate din statul vecin, Memorialul din Sighet, care pricepe ce înseamnă suferința, a inițiat acțiuni de solidaritate cu refugiații ucraineni.

Am intrat în posesia acestui text, care este lămuritor. “Dincolo de solidaritatea umană firească și de emoția întregului municipiu Sighetul Marmației, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței se simte alături de victimele războiului din Ucraina și de refugiații care ajung la noi prin sensul profund al suferinței lor, ca victime ale istoriei postcomuniste. Suntem alături de femeile și copiii alungați din țara lor, nu numai ca niște vecini și ca niște prieteni, ci și ca urmași ai părinților noștri refugiați din calea aceleiași cotropiri. Sute și sute de refugiați din Ucraina au ajuns în Sighetul Marmației în ultimele zile. Societatea civilă și autoritățile s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiați. Fundația Academia Civică, Memorialul Sighet au făcut donații în bani pentru Congregația Surorilor Maicii Domnului, Mănăstirea Maica Îndurerată, Asociația “Dăruim și ne dăruim,” Biserica Ortodoxă Ucraineană Sighet, Asociația Onisim Betel – organizații implicate direct în ajutorarea refugiaților din Ucraina.”

Această instituție a memoriei, unde au avut loc episoade tragice, cu semnul suferinței, își onorează statutul pentru care a fost creată. În aceste zile, orașul de frontieră este martorul unor oameni triști, alungați de la vetrele lor de război. Este cea mai stranie perioadă a acestor locuri de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Este emoționant și de apreciat gestul autorităților și al cetățenilor pentru a demonstra cu fapte că Omenia nu a dispărut nici de pe aceste locuri. Da, prietenul și vecinul la nevoie se cunoaște! Acum aducerea aminte este solidară cu suferința.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului